Ioan Coroamă – Ce mai rămâne din filosofie într-o lume fără telos?

1. Filosofie continentală și filosofie analitică. O diferență de concepere a realității, o aparentă diferență de poziționare geografică, o diferență de stil sau metodă, cât și o diferență de accentuare a intereselor intelectuale, diferențe exemplificate (asumat reducționist) prin contrastul dintre Sein und Zeit (Ființă și Timp)  scrisă în 1927 de Martin Heidegger, și eseul Überwindung der Metaphysik durch logische Analyse der Sprache (Depășirea metafizicii prin analiza logică a limbajului), scris de Rudolf Carnap în 1931. O mare presupoziție utilizată în comparația dintre analitic și continental este aceea că la originea lor filosofia analitică și filosofia continentală au operat în spații geografice diferite, respectiv spațiul insular anglo-saxon, și restul spațiului occidental (cu precădere cel francez și cel german). Ori, dacă privim atent originile filosofiei analitice,  din prima jumătate a secolului al XX-lea, observăm că la Universitatea din Viena perioada 1924-1936 este grăitoare pentru emergența și dezvoltarea unei direcții fundamentale de cercetare în filosofia științei, și anume empirismul logic, denumit ulterior pozitivism logic sau nepozitivism. Matematicieni, logicieni, filosofi sau savanți au participat în această perioadă la întrevederile organizate de Moritz Schlick, participând activ la construirea unui nou ethos intelectual și la coagularea a ceea ce avea să se numească Cercul de la Viena. Astfel, putem deduce că istoric, până în secolul XX nu a existat o delimitare naturală între analitic și continental, cel de-al doilea termen fiind oricum folosit pentru a descrie filosofia din spațiul vestic european.

Citește în continuare →

Andrei Chițu – Trei exemple

Distincția dintre filosofia analitică și cea continentală nu mai este ce a fost. Dacă acum două decenii sa zicem, idea unei fuziuni a celor două tradiții într-un proiect filosofic de anvergură părea un deziderat încă neîmplinit, astăzi pare deja în multe facultăți aproape demodat să menționezi un clivaj analitic/continental în termeni categorici. Acest lucru se datorează mai ales unui dezgheț ideologic în tabăra analitică unde în multe domenii de interes ale filosofiei analitice zelul pozitivist pare a ceda locul unui nou interes pentru istoria filosofiei (continentale), un exemplu, poate cel mai la îndemână fiind redescoperirea lui Kant și prin el în etapa următoare a idealismului german de către Wilfrid Sellars și studenții săi. În tabăra continentală un oarecare recul al influenței lui Heidegger pare să facă loc unui nou interes pentru științele exacte și  epistemologie ca domeniu de cercetare filosofic (ambele circumscrise de fenomenologul german proiectului filosofic cartezian, capitol încheiat și depășit în istoria filosofiei). Filosofia științei și epistemologia nemaifiind un apanaj strict analitic, atacurile adeseori (prea) polemice de obscurantism la adresa filosofilor continentali nu mai găsesc poarta goală.

Citește în continuare →

Diana Bulzan – Raportul dintre filozofie și societate în contemporaneitate

Interogarea formelor contemporane pe care raportul dintre filozofia continentală și societate le poate lua implică atât examinarea distincției sau, mai bine zis, a relației dintre filozofie și științe, cât și cercetarea modului în care atributele specifice noilor media se imprimă în acest raport. Propun așadar două cazuri care pot fi aduse în discuție: primul reflectă întocmai modul în care temporalitatea specifică noilor medii poate interveni în acest raport, subliniind în același timp centralitatea medierii operate de imagine pentru constituirea realității sociale. Al doilea caz, în schimb, implică o examinare scurtă a relației dintre filozofia continentală și fizică astăzi, prin proiectul etic și feminist propus de Karen Barad în noul materialism. Desigur, nici unul dintre cele două nu pot fi considerate exhaustive, ci sunt mai mult tratate ca exemple prin care funcția socială a filozofiei continentale poate fi citită.   

Citește în continuare →

Ciprian Bogdan – Despre filosofie și tensiunile sale

1. Dacă ar fi să-l credem pe John Searle, reflexul unui filosof analitic e să recurgă la un argument, pe când al unui continental să invoce un nume sau o carte. De cealaltă parte, Deleuze taxează gândirea lui Wittgenstein drept o „catastrofă” pentru filosofie, o „regresie masivă” a ei, gândire care sub masca noutății subminează chiar impulsul filosofiei de a genera noutate, reducând-o la un simplu mecanism de eliminare a erorilor. Mostre ale relației complicate dintre cele două tradiții de gândire, astfel de reacții critice sunt, mai degrabă, episodice, apărând pe fundalul unor lungi perioade de (aparentă) indiferență reciprocă.  

Citește în continuare →

Filozofia continentală astăzi (II)

(continuarea anchetei)

Claudiu Gaiu

1. În septembrie 2008, Marie-Claude Lorne, o specialistă în filosofie analitică, se arunca în Sena, în dreptul celor patru turnuri pariziene ale Bibliotecii Naționale a Franței. Tocmai aflase că universitatea din Brest îi respinsese titularizarea. Trei ani mai târziu, o anchetă ministerială îl declara nevinovat pe Pascal David, un fin cunoscător al idealismului german și a hermeneuticii heideggeriene, președintele comisiei care examinase dosarul colegei sale. Reflecțiile asupra lumii universitare provocate de faptul divers au scos la lumină duritatea „gestiunii resurselor umane” din marile instituții publice. Dar, citind comentariile din subsolul articolelor de presă și aflându-mă întâmplător în preajma câtorva apropiați ai victimei, am ascultat relatarea faptului divers în cheia unui litigiu filosofic: heideggerienii, apărători ai Sensului, își protejau citadela contra asaltului iubitorilor Științei! Poate că ambele explicații sunt valabile, la care se mai adăugau animozități personale și corupția specifică mediului academic. Nu, Emilia Șercan nu a descoperit apa caldă, iar susținătorii ei din marile noastre universități sunt ipocriți „de calitate superioară”, cum scrie pe eticheta oricărui produs alimentar ieftin.

Citește în continuare →

Filozofia continentală astăzi(I)

Anchetă

  • Filozofie continentală și filozofie analitică: În ce măsură este sau a fost vreodată pertinentă această opoziție? Ce diferențiază cele două tradiții – o chestiune de specific cultural, de așezare geografică, de metodă, concept și problematică? Unde începe, istoric vorbind, această bifurcare în tradiția filozofiei, când și cum se va sfârși (presupunând că o reconciliere este într-adevăr posibilă)?
  • Filozofie continentală și științe: În cea mai mare parte a istoriei sale (de la Platon la cei trei mari H), filozofia continentală și-a asumat un rol de călăuză a cunoașterii științifice, pe care a pretins că o susține fie conferindu-i bateria de metode, concepte și teorii indispensabile, fie, mai modest, dar la fel de autoritar și necesar, integrând și interpretând post-festum dezvoltările științelor particulare, extrăgând sens din ele. În ce măsură această relație de autoritate a filozofiei cu științele mai este creditabilă astăzi, cât de integrabile sau inteligibile din punct de vedere filozofic mai sunt științele și tehnologiile actuale, dar și cât de capabilă (sau dornică) mai e filozofia continentală de această vocație tradițională?
Citește în continuare →