Etichetă / Ioan Coroama

de VATRA

Parada debutanților (V)

2022

Vlad BEU

Debut absolut: revista online O Mie de Semne, 2020.

Volum de debut: mamifere subatomice, Tracus Arte, 2022.

***

1)

Până la debut am avut un contact limitat cu lumea literară. Nu am frecventat cenacluri și nu am făcut parte din medii literare organizate; traseul meu a fost în mare parte autodidact, și asta și prin prisma educației formale, care este în domeniul informaticii/IT. Am fost întotdeauna un cititor avid de poezie și literatură în general, însă contactul cu bula literară s-a realizat abia la momentul debutului. Am avut norocul să colaborez cu oameni grozavi precum Ramona Boldizsar, Mina Decu și Gelu Diaconu, care mi-au citit cu atenție manuscrisul și mi-au oferit feedback valoros.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioan Coroamă – Ecologie și arhitectură. Pentru o altfel de etică a locuirii

La Câmpu Cetății, în județul Mureș, are loc deja de trei ani o serie de tabere, rezidențe artistice, școli de vară, evenimente ce reunesc echipe de studenți, profesori, cercetători, teoreticieni sau practicieni din sferele umanioarelor (filosofie, teorie literară, sociologie, antropologie), artelor și a tehnicilor/științelor tari. Spațiul în care au loc aceste întruniri este proiectat de către arhitectul scoțian Alex Whitton, și de la an la an acesta se dezvoltă într-o manieră procesualistă. Altfel spus, conceptul arhitectural din spatele ansamblului modular de la Câmpu Cetății constituie un concept-în-devenire, (fără a fi înscris unei finalități prestabilite), făcând trimitere către o înțelegere a arhitecturii ca praxis transdisciplinar, cu un puternic specific anti-contemplativ. Prin anti-contemplativ se înțelege în cazul de față o rezistență în a ne raporta la un spațiu locativ ca la o structură fixă, lipsită de viață, care se cere mai degrabă a fi contemplată (privită) de la o distanță lipsită de orice formă de implicare critică, ecologică, etică sau socializantă.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioan Coroamă – Ce mai rămâne din filosofie într-o lume fără telos?

1. Filosofie continentală și filosofie analitică. O diferență de concepere a realității, o aparentă diferență de poziționare geografică, o diferență de stil sau metodă, cât și o diferență de accentuare a intereselor intelectuale, diferențe exemplificate (asumat reducționist) prin contrastul dintre Sein und Zeit (Ființă și Timp)  scrisă în 1927 de Martin Heidegger, și eseul Überwindung der Metaphysik durch logische Analyse der Sprache (Depășirea metafizicii prin analiza logică a limbajului), scris de Rudolf Carnap în 1931. O mare presupoziție utilizată în comparația dintre analitic și continental este aceea că la originea lor filosofia analitică și filosofia continentală au operat în spații geografice diferite, respectiv spațiul insular anglo-saxon, și restul spațiului occidental (cu precădere cel francez și cel german). Ori, dacă privim atent originile filosofiei analitice,  din prima jumătate a secolului al XX-lea, observăm că la Universitatea din Viena perioada 1924-1936 este grăitoare pentru emergența și dezvoltarea unei direcții fundamentale de cercetare în filosofia științei, și anume empirismul logic, denumit ulterior pozitivism logic sau nepozitivism. Matematicieni, logicieni, filosofi sau savanți au participat în această perioadă la întrevederile organizate de Moritz Schlick, participând activ la construirea unui nou ethos intelectual și la coagularea a ceea ce avea să se numească Cercul de la Viena. Astfel, putem deduce că istoric, până în secolul XX nu a existat o delimitare naturală între analitic și continental, cel de-al doilea termen fiind oricum folosit pentru a descrie filosofia din spațiul vestic european.

Citește în continuare →
de VATRA

„Ecologii ale emancipării”

[nota red.: Între 1-5 septembrie, a avut loc la Câmpu Cetății școala de vară Ecologii ale emancipării, organizată de tranzit.ro/Cluj, care a problematizat chestiunea crizei climatice dintr-o perspectivă multidisciplinară (teorie literară, film, media, filozofie, sociologie). I-am invitat pe participanți să propună câte un eseu pornind de la tematica discuțiilor derulate în cadrul școlii. Grupajul de mai jos reprezintă contribuțiile lor – pentru care le mulțumim călduros (Alex Cistelecan, Attila Tordai)]

Bianca Bălănescu

Criza climatică, o expresie a violenței

Bianca Bălănescu (n. 28 august 2001, Ploiești, Prahova) este studentă în anul II la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, la specializarea Relații Internaționale și Studii Europene; citește și scrie poezie, un poem de-al său fiind publicat în Zilele Echinox – Selecție (II), pe site-ul revistei Echinox.

Începând cu anii ’50 – ’60, în Europa, se naște un nou domeniu de cercetare: studiile de pace și conflict, o nișă academică interdisciplinară care aduce împreună sociologia, științele politice, istoria, antropologia, filosofia, psihologia și teologia în efortul de a înțelege și deconstrui cauzele conflictelor militare, de a preveni și stopa războaiele, terorismul și încălcarea drepturilor omului și de a construi societăți și sisteme pașnice și echitabile.

Citește în continuare →
de VATRA

Supercluster

Asumându-mi toate riscurile, m-aș hazarda în a propune un soi de sistematizare* a fenomenelor lirice extrem-contemporane care se confundă, aș zice, cu o nouă paradigmă poetică aflată dincolo de postmodernism. Ceea ce înseamnă că orice încercare de a livra „experimentele” generației 2000 drept o nouă mutație estetică este, din acest punct de vedere, pur și simplu eronată. Influența culturii Beat și a Școlii de la New York, reciclarea modelelor avangardei istorice sau reșaparea liricii confesiv-expresive rămân orice altceva în afară de veritabile elemente înnoitoare. Să ne înțelegem. Nu contest valoarea textelor acestei generații, doar impulsul critic de a le fi livrat drept revoluționare. Mai cinstit ar fi să realizăm, odată pentru totdeauna, că, din varii motive, doar cei debutați în jurul lui 2010 au reușit să se desprindă cu adevărat de tradițiile veacului trecut. Din anii optzeci până azi, de la „Cenaclul de Luni” până la „Manifestul Anarhist”, poezia română n-a făcut altceva decât să parcurgă, chiar dacă lent, traseul – oricum înapoiat – de la neomodernism la postmodernism. Citește în continuare →