Microantologie poetică feminină (final)
Sonia Elvireanu
Sub călcâiul lui Sappho
Umblă în zori pe răzoare
sandala lui Sapho,
culege pe talpă roua,
purpura macilor,
fuiorul de ierburi foşnitoare,
vântul ca boarea,
apa izvoarelor
Citește în continuare →Microantologie poetică feminină (continuare)
Ruxandra Novac
Bayou
Șobolanii își ling puii, primatele îi mîngîie.
Am stabilit ce avem în comun.
Locurile rele.
Muzica. Una aspră și dreaptă, care ține lumea, alta persistentă și simplă, a femeilor. De ultima îmi e rușine, e singura pe care o suport.
Substanțele, unele vărsate peste margini, în zgomot și sweat, altele în cameră, departe de lume.
Citește în continuare →Microantologie poetică feminină (continuare)
Floarea Țuțuianu
A Brasileira
Am venit în toiul nopții să fie cât mai puțină lume.
Să fii singur. Păreai o statuie
așa cum stăteai la masă în așteptarea cafelei.
Doar atunci când am vrut să te ating
ai ridicat mâna dreaptă în semn de protest.
Fără să mă privești. Te-am atins totuși
și am simțit cum mâna ta de piatră prinde viață.
Semn că mă recunoaște.
Citește în continuare →Microantologie poetică feminină (continuare)
Poem despre inocență
Băiatul acela tânăr
mă cheamă să ne uităm la
stele,
într-o parte,
departe de
foc.
Citește în continuare →III. Microantologie poetică feminină
Diana Geacăr
Ține-ți mâinile pe ochii mei, deși ți-am spus demult pe nume
Psihologii spun că astronauții care s-au întors
de pe Stația Spațială Internațională suferă
de efectul vederii de ansamblu: au văzut pe
geam bila albastră atârnând în hău plină
de viață și de-atunci simt că trebuie protejată;
granițele și conflictele nu mai au importanță.
Citește în continuare →
Gabriela Feceoru
Poezie politică, feministă, ecofeministă și queer – 63 de cărți
Dacă ar fi să aleg o figură feminină reprezentativă pentru poezia românească a ultimilor 10-15 ani, mi-ar fi extrem de dificil, pentru că numărul de poete s-a triplat din 2007 până azi. Poate că libertatea de expresie și emanciparea femeilor a favorizat oferta de volume de poeme scrise de femei.
Cele mai recente încercări de a aduce în lumina reflectoarelor cărțile relevante ale poeziei recente sunt dintre cele editoriale: Un secol de poezie română scrisă de femei, Volumul I, (1990-2019) antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019; Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane 1990-2020, Polirom, 2021; Angela Nache Mamier, Matrițe stilistice în lirica de azi, Minela, 2021. Există, însă, și festivaluri de poezie, precum și premii care aduc în lumină cărțile care reușesc să câștige simpatia publicului cititor. De obicei cărțile propuse pentru festivaluri sunt cele care obțin cronici, cele despre care se discută pe bloguri, vloguri și în podcasturi, cele care sunt primite cu aplauze printre literații români. Avem un eveniment concret (care se află la a 5-a ediție anul acesta), Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, singurele premii din România dedicate în mod specific femeilor care scriu; Premiile Z9 (Sibiu), Poezia e la Bistrița (Bistrița); Stand-up poetry (Alba Iulia), sunt evenimente la fel de importante dedicatei poeziei, dar mixte ca gen, am trecut și eu pe acolo și pot spune că sunt spații de desfășurare egalitariste și meritocratice.
Citește în continuare →
Moni Stănilă
Poezia feminină românească – prezentă și puternică
Sigur că o perspectivă a poeziei feminine românești din ultimii 15 ani ar necesita un studiu foarte amplu pentru că avem o multitudine de poete incredibile care au publicat în acest interval, de la Svetlana Cârstean, Teodora Coman, Ana Dragu până la debuturi de excepție ca Val Chimic, Cosmina Moroșan, Jessica Baciu, Anastasia Gavrilovici și multe altele. Apoi mai sunt poetele care au debutat în preajma anilor 2000 și care au continuat să publice și în ultimii ani. Voci de neocolit: Adela Greceanu, Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu, Domnica Drumea, Gabriela Eftimie, Cristina Ispas, Diana Geacăr, Oana Ninu, Andra Rotaru, Miruna Vlada. Iar dacă mergem și mai departe, înainte de anii 2000, la fel, multe și semnificative poete. E suficient să le amintesc pe Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Ruxandra Cesereanu, Simona Popescu. E aproape imposibil într-o simplă prezentare să pot surprinde sau măcar enumera poetele care s-au impus în literatura contemporană. De aceea m-am gândit că ar fi potrivit în acest mic semnal să încerc să văd unde anume există un anumit tip de probleme de receptare și promovare. Avem poete stabilite în afara granițelor, fapt pentru care (probabil) receptarea lor în interior e mai scăzută. Mă gândesc acum în primul rând la Gabriela Eftimie, o excepțională poetă, dar care aproape nu are lecturi publice în România, sau la Linda Maria Baros, care a obținut cele mai importante premii de poezie în Franța, dar despre care la noi se vorbește prea puțin. Reversul îl constituie poetele din țară, dar care chiar dacă sunt citite și vizibile, n-au primit încă (în cronici, premii, traduceri) recunoașterea meritată. O poetă care m-a impresionat mereu, dar care, să spun așa, a prins destul de rar (și nedrept) podiumurile poetice, e Olga Ștefan. O voce distinctă, îndrăzneață, o abundență de imagini puternice tăioase, căreia nu-i lipsesc nici tehnica, nici curajul, nici originalitatea. Și tot aici vreau să amintesc de Diana Iepure, căreia volumul recent de la Max Blecher, În rest, viața e frumoasă, sper să îi facă mai mult loc în discuțiile despre vocile poetice din Liga I, și nu mă refer la cele ce scriu ca să scape de retrogradare, ci la poetele care se bat serios pentru titlu.
Citește în continuare →
II. Sinteze și cronici
Iulia Militaru
O reconsiderare a femininului în poezia contemporană. Direcții și tendințe
Sintagma „literatură feminină” apare de obicei în contexte unde, în general, este vorba strict de literatura scrisă de femei, între cele două făcându-se o asociere directă fără o evaluare critică prealabilă (de exemplu, traducerea din limba engleză a women’s writing prin „literatura feminină”). Problematică este și punerea semnului de echivalență între noțiunile de literatură feminină și cea de scriitură feminină, popularizată prin teoria feministă a Hélènei Cixous, chiar dacă anumite critici aduse pe atunci acelei sintagme pot fi aplicate fără rezerve și literaturii feminine în cadrul contextului actual (aceste critici au evidențiat un esențialism de natură conservatoare prin noțiunea de scriitură feminină, cât și perpetuarea unui binarism opozițional extrem de problematic dintr-o perspectivă feministă contemporană queer). Astfel, această extindere a femininului și a ceea ce reprezintă el în cultura tradițională asupra unei întregi literaturi, caracterizată drept slabă, descriptivă, fără forță și acceptabilă doar când este practicată de femei, face ca sintagma „poezie feminină” să devină extrem de utilă menținerii relațiilor de putere din interiorul câmpului prin conservarea mecanismelor de producere/analiză a textului literar. De aceea, o reconsiderare a noțiunii de feminin asociată ideii de literatură este necesară, iar contestarea echivalenței dintre literatură feminină și literatură scrisă de femei poate reprezenta unul dintre momentele importante ale destructurării semnificației esențialiste a femininului.
Citește în continuare →
Argument
Ultimii 15-20 de ani au fost cu adevărat explozivi în materie de producție literară, mai cu seamă poetică, purtând semnătura unor tinere autoare. E o constatare de bun-simț pentru oricine a urmărit cu oarecare interes dinamica tabloului literar autohton. Fie climatul socio-politic a fost prielnic, fie s-au mai schimbat niște mentalități, fie a fost nevoie de această revanșă a femininului, oprimat și controlat, forțat să încapă în paturi procustiene în epoca anterioară, fapt este că, odată cu fracturismul, se impune o generație de poeți și poete care sparg tiparele conformiste, scriu o poezie dezinhibată, liberalizează limbajul cu voluptate, impun o atitudine de frondă față de modelul poetic optzecist și, fapt cu adevărat revoluționar, chestionează establishment-ul oficial, cel al unei culturi puternic amprentate patriarhal.
Citește în continuare →
S-a vorbit destul de mult la noi despre literatura feminină, critica literară nefiind indiferentă la această temă încă din perioada interbelică, de când vizibilitatea scriitoarelor a sporit, chiar dacă au existat și atunci, cum mai există și azi, puseuri peiorative, minimalizatoare sau lipsite de necesare nuanțe. Lovinescu, de pildă, trasează particularitățile literaturii feminine în opoziție cu cele ale literaturii scrise de bărbați: instinctualitate, sentimentalism, senzualitate, pudoare, lirism, fragilitate, mister feminin și, mai ales, subiectivitate. În articolul Notă asupra literaturii noastre feminine, publicat în ,,Revista Fundațiilor Regale”, nr. 7, iulie 1939 E. Lovinescu operează o serie de distincții necesare și pertinente între cele două literaturi, masculină și feminină: „O discriminare necesară ne face să distingem între literatura femeilor și literatura feminină – fără a mai pomeni și de literatura feministă, al cărei caracter tendențios și programatic o scoate din cadrul limitativ al artei în concepția strict estetică. Literatura femeilor nu e exclusiv feminină, adică o literatură în care se valorifică exclusiv elementele esențiale ale feminității, ci poate avea și alte caractere, întrucât arta nu poate să cunoască legile sexelor”.
Citește în continuare →
revistavatra.org 