Revista „Vatra” vă invită să parcurgeți o serie de texte aniversare dedicate Sandei Cordoș, personalitate proeminentă a criticii românești din ultimele decenii, autoare a unor studii fundamentale despre literatura română postbelică și cadru didactic de prestigiu la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Mini-grupajul cuprinde comentarii ale operei, evocări și portrete ale profesoarei.
Mini-grupaj realizat de Alex GOLDIȘ
Citește în continuare →
Sanda Cordoș
Mircea Cărtărescu, acest „căutător pe cont propriu”
Sigur că, în termenii propuși de către dvs., „s-a modificat poziția lui Cărtărescu în canonul critic românesc”; cu o observație elementară, la îndemâna oricui, una este „canonizare/a/ timpurie” (tot în expresia dvs.) a unui reprezentant excepțional al tinerei generații și cu totul alta evaluarea unui scriitor septuagenar (chiar dacă nucleul fundamental al creativității sale rămâne cel de puer aeternus), a cărui bibliografie e mult mai vastă și care, explicit, în câteva momente ale parcursului său, s-a despărțit de tânărul de altă dată și spre care, în răstimpuri, trimite gânduri nostalgice. E adevărat că e în discuție un tip de scriitor cu un univers unitar, fără rupturi sau zgâlțâituri creative (deși survin, de-a lungul existenței, îndoieli și chiar stări critice) și la care diferențele apar în dinamica omogenă și inevitabilă a traseului său. Deja în volumul de debut (și în volumele de poezie care îi vor urma) sunt prezente viziunea, temele și centrele sale de interes, care, în timp, vor fi colorate, adâncite, dezvoltate diferențiat.
Citește în continuare →
Sanda Cordoș
Un om de prisos? O țară de prisos?
În decembrie 2015, Ion Urcan începe să citească Solenoid, romanul lui Mircea Cărtărescu, și face o însemnare amuzantă: „Cartea e atât de groasă și de grea, încât, de-ți vine cumva ideea să citești în pat și scapi din mâini acest balot de hârtie, trebuie neapărat să vină cineva să te scoată de sub el ori dacă ți-l scapi peste față, îți rupe, negreșit, nasul!”. Prin una dintre coincidențele stranii ale existenței, această descriere este mult mai potrivită pentru cartea proprie, din păcate postumă, format mare, cuprinzând peste 1250 de pagini: Jurnal: 1985-2020, ediție îngrijită de Ileana Urcan, prefață de Ion Pop, Cluj, Editura Școala Ardeleană, 2023. Dar nu apariția fizică impresionantă îi asigură statutul privilegiat, de veritabil eveniment editorial, printre cărțile de gen, Jurnalul lui Ion Urcan fiind, după cum precizează prefațatorul volumului, „unul dintre cele mai revelatoare și autentice documente de epocă apărute la noi în ultima vreme”. Or, la noi, literatura diaristică este într-o epocă fastă, înregistrând al doilea său val important (justificând pe deplin dosarul tematic de față) după cel din primul deceniu postdecembrist.
Citește în continuare →
Argument
La 40 de ani de la dispariția poetului (și la 90 de ani de la naștere), revista „Vatra” își propune să redeschidă „dosarul Nichita Stănescu” prin reevaluarea poziției sale în istoria literaturii române. Demersul nostru pornește de la premisa că, deși Nichita Stănescu rămâne una dintre figurile importante ale canonului școlar, receptarea sa critică a intrat în ultimele decenii mai degrabă într-un con de umbră. Toate bătăliile canonice ale generațiilor post-șaizeciste – fie că e vorba despre optzeciști sau despre douămiiști – au vizat delimitări canonice față de opera lui. Mai mult, seria revizuirilor „est-etice” post-nouăzeciste, dacă nu și-a făcut o țintă predilectă din deconstruirea imaginii scriitorului (așa cum s-a întâmplat în cazul lui Marin Preda), nici n-a contribuit la menținerea „mitului Nichita Stănescu”, în condițiile în care civismul n-a reprezentat o miză centrală a operei sau a conduitei poetului.
Citește în continuare →
Cred că era prin 2005, când Gerhardt Csejka, scriitor german originar din România (n. 1945, a părăsit țara de origine stabilindu-se în Germania în 1986, unde a continuat să traducă bogat din literatura română), mi-a propus (prin email) să colaborez, alături de alți colegi, la „Kindlers Literatur Lexicon”. Articolele urma să le redactez în limba română și dumnealui să le traducă în germană. Așa s-a întâmplat. Prin urmare, autorul moral al articolelor pe care le reiau aici este Gerhardt Csejka. La invitația lui Marius Miheț (al doilea autor moral al paginilor de față, aș putea spune) de a colabora la un volum consacrat lui Marin Preda scos sub egida Universității Comenius din Bratislava, am reluat vechile texte, am dezvoltat și argumentat unele idei, am actualizat bibliografia. Iar astăzi, iată, revista „Vatra” (prin bunăvoința lui Alex Goldiș) are generozitatea de a mă găzdui.
Citește în continuare →
Mai multe programe (la diverse nivele) ale învățământului filologic românesc sau măcar anumite discipline ale lor se numesc „studii literare”. În plus, aproape fiecare editură din țară are o colecție de studii literare. Prin urmare, găsesc că, la nivel instituțional, ar fi nepotrivit să vorbim de o criză în acest sens.
Citește în continuare →
Mircea A. DIACONU
Ioana Em. Petrescu și testamentul ei plutonic
Reiau aici un text vechi despre Ioana Em. Petrescu, publicat inițial în „Adevărul Literar și Artistic” (an XIV, nr. 761, 29 martie 2005, p. 3) și apoi în La Sud de Dumnezeu. Exerciții de luciditate, Paralela 45, 2005) și în urma căruia, îmi amintesc ca prin vis, am avut un schimb de mesaje cu Mircea Borcilă, pe care, iată, din nefericire nu le mai găsesc. Îl reiau cu amintirea acestor dialoguri și cu regretul că, atunci când a apărut, n-am reușit să scriu și despre Corespondența intimă. Ioana Em. Petrescu – Liviu Petrescu (1961-1978), 2012, Casa Cărții de Știință). Făcusem pe exemplarul pe care mi l-a trimis Adrian Popescu (și trimis tocmai în vederea prezentării lui în „Steaua”) notițe, însemnări, sublinieri etc. Citesc acum la întâmplare fragmente de care ai putea să te îndrăgostești. Nu e doar povestea unui cuplu asupra căruia parcă planează o aripă neagră (deși, înainte de orice altceva, e chiar povestea unui cuplu), nu e vorba doar de viața în armată și viețuirea în comunism, de tribulații sentimentale și de pasiune în stare pură; e vorba și de un proiect de carieră și universitar, de o primă călătorie cu o bursă în Vest, de felul cum arată studiile la Universitate și cum ar dori ei să le revigoreze, de căutări pentru a pătrunde, singuri și împreună cu studenții, în chiar inima literaturii.
Citește în continuare →
Irina PETRAȘ
Gabriela Adameşteanu și viața ca viață
„Viaţa ca viaţă, nu viaţa ca poveste de adormit copiii“ se desenează din zeci şi foarte colorate nuanţe de gri, fără „visări inutile”. Exploatând „ambiguitatea sceptică şi consolatoare a literaturii”, Gabriela Adameşteanu ştie de la început că „evenimentele vieţii noastre, cu motivaţia care le irizează, sunt inextricabil legate între ele, iar când începi să le urmăreşti, explicaţiile cresc, se ramifică, coboară în adâncimi. Fiecare întâmplare are o rădăcină în trecut, iar trecutul fiecăruia se varsă în fluviul istoriilor de familie – abia bănuite, ştiute pe jumătate ori, deseori, necunoscute. Cel puţin asta este experienţa mea: şi din cauza asta, tot ceea ce încep să povestesc se complică“.
Citește în continuare →
