Secolul 21: istorie recentă și futurologie (anexe)

 

III. Prezentul ca futurologie de demult

 

Max BLECHER 

[Imprimanta 3D și economia patent-urilor]

 

Îmi amintesc, de pildă, în acest moment numai de un mic și izolat fragment de vis și imediat îmi dau seama cât aș putea să-l amplific și ce întâmplări ar putea avea loc în decorurile și cu personajele lui. Este însă acum, așa cum îl văd, numai o prezentare și o introducere în aceste întâmplări, dar destul de amuzantă, cred, pentru ca s-o redau așa cum am văzut-o în somn.

…În oraș intervenise o schimbare pe care aș putea s-o numesc de „specializare“. Era aceeași stradă bine cunoscută de totdeauna, însă magazinele și toate instituțiile căpătaseră forma „serviciului“ lor, de exemplu, gara era neagră, lustruită, și ca o imensă locomotivă cu intrarea prin ușa fochistului și peronul de așteptare în fața cazanului de aburi, poșta avea forma unei cutii pentru scrisori, galbenă cu dungi albastre, o librărie era în formă de călimară și alta în formă de volum frumos legat, toate cofetăriile aveau formă de prăjituri cu cremă și frișcă, magazinele de gramofoane, pâlnii enorme, iar mezelăriile erau în formă de jambon pus pe lat… toate acestea însă nu sunt decât o impresie ștearsă și care se pierdu curând când intrai în magazinul cu mezeluri unde trebuia să cumpăr ceva pentru masa de seară. În magazin mă așteptau toate surprizele și toate uimirile. Era un magazin cu rafturi și tejghele ca oricare altul, dar făcute cu totul în mod deosebit, pereții din tocătură de cârnaț presat care avea de departe aspectul unui mozaic roșu de toată frumusețea, rafturile din felii subțiri de slănină întărite cu un procedeu special, ceea ce le făcea să pară de fildeș, și tejghelele din pateuri cu aspic, tare ca sticla, curate și strălucitoare ca în orice mezelărie bine ținută.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea V)

 

Horațiu NAN 

Barbarism sau barbarie

 

Note despre carantină

În contextul „relansării“ economice în curs de desfășurare, asupra căreia s-a decis fără prea mare greață la gîndul milioanelor, dacă nu a zecilor de milioane de posibili morți la nivel mondial care ar rezulta în urma ei, se dezvăluie poate semnificația și importanța decisivă a carantinei. Unele lămuriri se impun: în general, atît apărătorii cît și detractorii carantinei, confundă autoritatea medicală cu autoritatea politică, fenomen observabil, pe de-o parte, în cazul amatorilor liberali ai stării de urgență, dar și, de cealaltă parte, a negaționiștilor dreptei „alternative“ (alt-right). Mai mult, rîndurile celor din urmă sînt îngroșate de figuri intelectuale cîndva respectabile în medii stîngiste, cum ar fi Giorgio Agamben, cel care în cele mai recente intervenții ale sale denunța „minciuna dominantă“, lansînd un îndemn la jihad filozofic împotriva științei, nu înainte de a ne explica frumos, etimologic, heideggerian, ce înseamnă epidemia1. Citește în continuare →

Christian Ferencz-Flatz – Ceață deasupra creației. Trei exerciții de interpretare la Malmkrog

Interpretarea unui film este altceva decât critica sa. Unde critica vine să evalueze filmul pentru a-l clasa în genul său, interpretarea caută doar să-l înțeleagă, punând cap la cap toate detaliile pentru a le rezolva ca pe o ghicitoare. Unde critica vrea să orienteze în prealabil privitorul, interpretarea se muncește mai curând cu frustrările ce-i rămân de pe urma receptării. Și unde critica trece îndeobște ca un apendice legitim la aparatul receptării de film, interpretarea, care se justifică cel mai adesea doar într-un context academic și în relație cu filmele devenite clasice, e privită de regulă cu suspiciune atât în relație cu filmul comercial, care nu suportă spoilers, cât și în raport cu filmul de artă, care „nu trebuie gândit, ci trăit și perceput” sau care „nu e cu adevărat cinema dacă se lasă și redat în cuvinte”. Sigur, se poate dezbate care dintre cele două are primatul asupra celeilalte, ori în ce măsură ele chiar se exclud sau se și implică și completează reciproc. Cert e că, în privința unui film prețios și ermetic precum Malmkrog al lui Cristi Puiu, care s-ar vrea nimic mai puțin decât un comentariu cinematografic la o operă filozofică, critica are, după cum s-ar spune, o partidă ușoară. Mai dificil e în schimb de interpretat ce vrea să spună.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea IV)

 

Dan NEUMANN 

Tertium non datur

Viitorul este un trecut nemărturisit. Dacă un german de la 1860, printru-un miracol, s-ar fi conservat la vârsta maturității solare până a ajunge să trăiască în anul 1960, acesta ar fi observat cum semințele societății sale din fragedă tinerețe (dinamica agresiv-capitalistă a elitelor, naționalismul militar prusac și chiar modernizator ,,specific german”, industrializarea ca proiect de întărire a suveranității statului și de expansiune a teritoriului de ocupație a ,,germanității”) dau rod și se împlinesc până la capăt, în forme maligne adesea, în mai puțin de trei-patru generații. Tropismul fiecărei piețe interne, ,,naționale”, este să acomodeze dorințele și ambițiile elitei locale cu presiunile venite din partea altor straturi sociale puternice, deținătoare a puterii economico-politice între granițele unei alte formațiuni statale propriu-zise. Jocul pașnic, în speță comercial, și conflictele militare de putere, cu bătaie lungă în direcția economiei, între aceste entități suverane (deși respectiva suveranitate este întotdeauna pusă la îndoială și, de aici, nevoia de confirmare politică regională și, uneori, globală) accentuează particularul fiecărei așa-numite ,,epoci”. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea II)

 

Costi ROGOZANU 

O lume minunată fără povești

Cum invitația voastră este la ghicit în trecut și în viitor, voi folosi diverse impresionisme pentru a explica și o certitudine clară a dezvrăjirii complete a unei lumi care scârțâie, și un optimism ciudat pe care îl simt, dar pe care nu prea am de ce-l lega, deocamdată.

De exemplu, îmi compar uneori anii 90-2000 cu perioada 2010-2020 prin două mari personaje ale baschetului american. E ceva mai clar decât la fotbalul mondial, măcar mai ușor de explicat. Ai, pe de o parte Michael Jordan, apogeul a tot ce s-a văzut pe terenul de baschet. Ai, de cealaltă parte, forța nebună a lui LeBron James, un tăvălug de talent și mușchi care stă la cel mai înalt nivel de deja 17 ani. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea I)

 

Argument. Primii 20 din 21: ce a fost și ce va fi?

(anchetă de istorie recentă și futurologie imediată)

 

20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcția unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente: de la atentatele WTC la războiul împotriva terorii, de la primăvara arabă până la situația actuală critică din Orientul mijlociu; de la maxima lărgire spre Est a Uniunii Europene  la începutul dezmembrării ei din Vest, trecând prin austeritatea post-criză și contradicțiile economice și politice tot mai evidente dintre nordul și sudul său (mediate întotdeauna specific prin est), încheind cu militarizarea completă și fortificarea granițelor sale externe; de la mult trâmbițata victorie planetară a democrațiilor liberale și utopie a sfârșitului istoriei, la aparentul sfârșit al democrațiilor liberale occidentale de tip postbelic, tocmai la ele acasă, dar nu numai; de la euforia financiară a anilor 2000 la criza anilor 2010 și la stagflația prelungită la nivel mondial a ultimilor ani; de la Bush, la Obama, la Trump, trecând prin toată galeria de personaje pitorești care s-au perindat prin primplanul scenei în toți acești ani (de la Berlusconi la Salvini, prin Renzi, de la Sarkozy la Macron, de la Junker și Schauble la Tsipras și Iglesias, trecând prin Erdogan, Modi, Le Pen, etc.); plus, nu în ultimul rând, ci poate chiar în primul, în ce privește măcar orizontul imediat: o criză climatică globală, ce nu mai e demult iminentă, ci declanșată, de nu chiar jucată deja. Și, mai nou, o criză epidemiologică la fel de globală, cu un aer bizar de apocalipsă în șlapi și capot de casă, ce trage după sine o nouă criză economică – și, deci, noi provocări social-politice – ale căror dimensiuni încă nici nu le putem bănui. Citește în continuare →

Andreea Pop – O razie afectivă

scrum (Casa de Editură Max Blecher) e unul din debuturile apărute în 2019 care mizează în exclusivitate pe afectivitate și pe o reconstrucție fidelă și exactă a stărilor pe care le decantează, departe de orice sofisticăreli – de limbaj, construcție etc. Veronica Ștefăneț face o selecție alertă dintr-un depozitar sentimental dezafectat, una pe care o desfășoară cu o precizie a detaliilor aproape fotografică prin felul în care își recompune filmele aproape în totalitate biografice; tăiate scurt și elaborate după niște criterii ce elimină, deci, orice formă de decorativism inutil sau exces confesiv, textele ei trasează o schemă a disperării discrete.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Tatiana Țîbuleac. Iubirea noastră ca o ură grea

Romanul Tatianei Țîbuleac Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier, 2016), prin toate datele lui reprezintă un fenomen. Scris rapid (în 2 luni, precizează autoarea într-un înterviu), are parte de un succes fulminant imediat după apariție și completează lista scurtă de apariții literare excepționale românești.  Critica literară de pe ambele maluri ale Prutului s-a expus imediat, inventariindu-i temele, caracterizându-i tehnica literară, precizându-i specificul viziunii artistice. Aprecierea este unanimă. Radu Vancu îl consideră „un tur de forță reușit”. „Tatiana Țîbuleac a scris o carte absolut memorabilă”, concluzionează Bogdan Alexandru Stănescu. Vara în care mama a avut ochii verzi este „printre cele mai bune romane din Basarabia postsovietică alături de Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc și Iepurii nu mor de Savatie Baștovoi”, scrie Andrei Țurcanu, dedicând un studiu consistent romanului. Între timp, romanul a fost tradus în limbile franceză și spaniolă, a fost transformat în piesă de teatru și premiat la nivel național și internațional. Tatiana Țîbuleac este, probabil, la ora actuală cel mai citit și citat autor basarabean.

Citește în continuare →

Ioana Boștenaru – Și tăcerea e un fel de a vorbi

Cam asta transmite cel mai recent volum al lui Mircea Petean, Mai vorbim, încheind trilogia ce cuprinde volumele Catedrala din auz și Nerostitele. Nu e prima dată când poetul optează pentru acest tip de organizare, Trilogia transilvană fiind elocventă în acest sens și plasându-l, alături de numeroasele volume, în rândul prezențelor constante din domeniul literar. Cu un debut editorial (Un munte o zi) înregistrat în 1981, Mircea Petean trece peste perioada de „post negru” de zece ani, după cum declară într-unul dintre interviuri, și continuă să publice pentru trei decenii volume de poezie și proză, pe lângă activitatea sa editorială și publicistică.

Citește în continuare →