Ce sau cum scriu maghiarii din România (III)

III. Studii

Cristina TIMAR

Fantezie pasională în cheie barocă

Péter Demény se autodefinește în prezentarea de pe blogul ziarului Adevărul ca fiind o interfață în relațiile maghiaro-române și, implicit, în facilitarea dialogului celor două culturi, care, cu toate că au conviețuit pe aceste meleaguri de atâtea veacuri, nu s-au cunoscut atât de bine pe cât ar fi fost de așteptat. Sau poate, tocmai rivalitățile istorice au făcut ca punctele de incidență să fie rare și ele să se dezvolte mai degrabă independent una de cealaltă, decât căutând o mai bună cunoaștere și, de ce nu, simpatie reciproce. Péter Demény, redactor al revistei Láto, din Tg. Mureș, traducător, publicist, dar și profesor asociat al UBB – Cluj-Napoca, reprezintă unul dintre scriitorii maghiari care au încercat să umple acest gol, venind dinspre literatura maghiară, publicând volume atât în limba maghiară, cât și în cea română. Un demers asemănător a făcut, și face în continuare, cu maximă diligență, Dan Culcer, dar dinspre literatura română spre cea maghiară, cu accent pe dimensiunea sociologică a relațiilor româno-maghiare.

Citește în continuare →

Ce sau cum scriu maghiarii din România (II)

II. Poezie

BENKE András

Odă pentru șapte surori

prețul benzinei crește zilnic

se vede de la geam cu toate că nu-i acea

pompă care merită observată

mă gândesc că-i direct proporțională

să zicem cu o altă pompă

Citește în continuare →

Ce sau cum scriu maghiarii din România (I)

Argument

Când am propus un număr tematic dedicat scriitorilor maghiari actuali din spațiul românesc – intitulat „Ce sau cum scriu maghiarii din România” – am avut în vedere, în primul rând, continuitatea cât se poate de firească a interesului revistei Vatra pentru literatura scrisă în limba maghiară, manifestat cu consecvență pe întreg parcursul seriei noi, din 1971 încoace. De-a lungul anilor, rubrici cum sunt vecinătăți, biblioteca babel sau ce scriu ungurii au devenit repere de neevitat pentru toți cei interesați de literatura maghiară de dincoace și dincolo de granițe. Lor li s-au adăugat numere întregi sau calupuri tematice dedicate avangardei maghiare, la fel ca interviuri și texte ale unor scriitori de primă mărime ai minorității maghiare. Și nici nu putea fi altfel din partea unei redacții cu buni cunoscători ai limbii maghiare și traducători ca Romulus Guga, Dan Culcer și, mai apoi, prolificul Kocsis Francisko.

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Dincolo de unduirile liniştii

Rodica Braga s-a afirmat, de-a lungul timpului, cu talent, pasiune şi sensibilitate, în spaţiul prozei şi al poeziei. Proza (Sângele alb al pietrelor, Eternităţi de o clipă, Nisipul memoriei, Dincolo de dragoste, Singurătatea pământului, Maia, Fluturele negru etc.) se impune prin acuitatea observaţiei, prin receptivitatea la cele mai fine avataruri ale efemerului, dar şi prin lirismul atmosferei, fixată într-un desen cu vibraţii simbolice. Proza este, astfel, o cale de acces spre transcendenţă, într-un dialog al apolinicului cu dionisiacul prin care se disting penumbrele fiinţei, fiind redate cu acuitate configuraţiile interiorităţii sau reflexele senzitivităţii. Rodica Braga relevă, în naraţiunile sale, o diagramă confesivă a eului, fără să ignore captarea unor sensuri ale epocii şi contextului social, fixând, totodată, condiţiei femeii, în ipostazele şi vârstele sale exponenţiale (femeia aflată în căutarea propriei identităţi, a propriei deveniri ontologice şi gnoseologice). Prozatoarea surprinde arhitectura complicată şi evanescentă a sufletului feminin, făptura feminină căpătând reflexe ale unui „metal dur, colţuros, fierbinte şi rece în acelaşi timp, lipsită de moliciuni ascunse şi rotunjimi calme, odihnitoare”.

Citește în continuare →

Horia Corcheș – O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă

O privește tăcut, știe că probabil e ultima șansă, că e ultima data când i-ar putea atinge pielea, trecându-și degetele peste ea de-a lungul coloanei, dinspre fesele bombate, trăiește amintirea concretă a senzației în buricele degetelor care ar urca în sus, spre ceafă, și s-ar opri o clipă, s-ar abate pe tors, ar desena conturul tatuajului pe care îl are în stânga, sub braț, crochiul unui munte stilizat, asemeni unei ecografii.

Citește în continuare →

Andrei Vornicu – În POOL (no water), arta devine o chestiune mor(t)ală

În același timp o criză majoră și un izvor de creativitate, pandemia a răsturnat tiparele normalității și, implicit, ale artei în 2020. Dacă lumea, așa cum o știam, a încremenit complet (în spaimă și incertitudine) vreme de două luni și s-a mișcat apoi haotic și ezitant în restul anului, noi forme de arte vizuale au căpătat formă și au luat avânt într-un mod imposibil de anticipat în urmă cu puțin timp. Actorii au fost sechestrați la domiciliu în „infama“ perioadă martie-mai, dar energiile lor au circulat nestingherite, intermediate de fibre optice, smartphone-uri și Zoom și au sfidat în mod creativ restricțiile impuse de autorități. Primul (sau, în orice caz, cel mai vizibil) produs al acelei perioade, o adevărată estetică a pandemiei (cum a fost intitulată pe bună dreptate secțiunea în care a fost prezentat la Festivalul Național de Teatru din acest an), instalația performativă POOL (no water), produsă de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a fost lansată direct pe platforma Eventim la scurt timp după ce lockdown-ul a fost ridicat. Cu siguranță că autorului dramatic britanic Mark Ravenhill nu i-ar fi putut trece prin cap că, la un moment dat, într-o țară neobișnuită de la marginea Europei textul său va căpăta o astfel de formă de expresie neconvențională.

Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Veșnicia modernității

La doar câteva săptămâni după dispariția lui Nicolas Tertulian în septembrie 2019, în Franța îi apărea Modernité et antihumanisme. Les combats philosophiques de Georg Lukács (Klincksieck, 2019). Cartea este al treilea volum de autor publicat de Tertulian în lungul său exil parizian, după debutul rapid în limbă franceză cu Georg Lukács. Etapes de sa pensée esthétique (1980), care chiar i-a precedat instalarea la Paris, urmat destul de târziu de Pourquoi Lukács (2016, semnalată în paginile acestei reviste în numărul 1-2/2018 – aici). Coerența strânsă a preocupărilor lui Tertulian din această perioadă franceză, ca și de altfel coerența lor cu temele și problematica abordate de către filosoful româno-francez înainte de exil se văd imediat în faptul că volumul despre modernitate și antiumanism grupează de fapt studii și eseuri scrise de-a lungul timpului în toate aceste decenii franceze – așadar, din anii 80 până mai ieri – și că, după simpla lectură a textelor, e practic imposibil să ghicești data lor: toate se învârt și croiesc admirativ – și admirabil – în jurul aceluiași triptic de autori (Lukács, Hartmann, Croce, dar mai ales Lukács), pe al căror fundal e proiectată, raportată și discutată, pentru contrast, toată galeria marilor nume ale filosofiei continentale de secol XX: de la Heidegger și Schmitt la Adorno și Marcuse, de la Sartre și Merleau-Ponty la Bloch, Gramsci sau Gehlen. 

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Un arbitru al poliglotismului și al planetarismului

Profesor de literatură comparată la Harvard și director al Institutului de studii World Literature, David Damrosch este, fără îndoială, unul dintre cele mai frecventate nume ale studiilor literare de azi. Cartea lui din 2003, What is World Literature?, încă netradusă în română, dar cunoscută cercetătorilor autohtoni, punea bazele noului domeniu de studii World Literature. Sintagma nu se referă nici la corpusul total de texte ale lumii, nici la selecția capodoperelor, ci mai degrabă la o serie de metode sau practici de lectură care încearcă să deschidă orizonturile comparatismului dincolo de eurocentrism și de prezenteism. Cartea oferea cea mai elastică (dar perfect funcțională) definiție a operelor care intră în sfera de interes a World Literature: „opere care câștigă prin traducere”, care dobândesc „o viață de apoi” în cultura de adopție. Ea consacra în același timp un erudit (Damrosch stăpânește 12 limbi), capabil să se angajeze într-un tur de forță comparatist prin apelul la texte de pe mai multe continente, din antichitate până azi.

Citește în continuare →

Concurs pentru ocuparea unui post vacant de secretar-dactilograf

Revista de cultură „Vatra” organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de SECRETAR-DACTILOGRAF. Cerinţe principale: studii medii, cunoştinţe de operare calculator (word, excel). Abilităţi, calităţi şi aptitudini: adaptabilitate, asumarea responsabilităţilor, capacitatea de analiză şi sinteză, creativitate şi spirit de iniţiativă, promptitudine în efectuarea îndatoririlor. Abilităţile de gestionare a bunurilor reprezintă un avantaj.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Glisaje minimale

La debutul Antoniei Mihăilescu din note din secolul kitsch (Tracus Arte, 2020) cel mai bine funcționează simțul observației, canalizat cam tot timpul înspre cotidian. Exercițiile ei de tatonare a lumii din jur n-au nimic spectaculos, în sine, nici prin sferă de cuprindere, nici prin emisie – de regulă, o voce dură, dar care-și decantează angoasele cu calm, aproape tacticos (funcționează din plin aici un soi de miserupism al expresiei, nu știu cât asimilat, ori jucat, dar adoptat, oricum, ca atitudine poetică esențială). Ele reușesc, totuși, să lege în texte o anumită mitologie a derizoriului banal chiar și fără prea multe evenimente, ba mai mult, să facă din ea specialitatea acestor poeme.

Citește în continuare →