ulaanbataar e debutul cel mai cinematografic din cele publicate în 2024 („o (re)actualizare a discursului fotografic în poezie” îl numea Alex Higyed în textul lui din Observator Cultural). N-avea cum să fie altfel, Flavia Dima e cunoscută (mai ales) pentru cronicile ei de film, iar textele de aici își asumă total o dinamică vizuală atent gândită.
Citește în continuare →
„Cum a rămas România fără președinte ales?” (Humanitas, 2025) e un volum bizar. El pare să atace direct, furios realitatea imediată și insolitul ultimelor alegeri, însă doar pentru a le înfășa în eufemisme, diateze pasive și vechi narative. În cele din urmă, șocul scrutinului de la finele anului trecut se resoarbe complet în aceleași tare profunde ale postcomunismului românesc denunțate de intelectualii Humanitas de-a lungul deceniilor – și anume PSD, mentalități comuniste, corupție, balcanism.
Citește în continuare →
… somnambuli, dar inteligenți… Și ce dacă artificial? Fără vibrație interioară, dar creatori… Și ce dacă autori de monstruozități? Automatizați, dar evoluați… Cui îi pasă dacă dezumanizați? În fine, nu e cu supărare, e cu noutăți de la Constantin Severin despre „condiția post-umană: o viață asistată; o minte spectrală; o viață interioară fantomatică”. Dacă ne luăm după vorba Glossei lui Eminescu… toate-s vechi și nouă toate… vechi, în acest caz, pentru că toți (și toate) am experimentat măcar o dată, cel puțin de la Matrix încoace, realitatea virtuală, spațiile inconștienței, matricea vieții simulate; noi – dat fiind că unii nu doar au accesat-o sporadic, au creat și ochelari speciali pentru o mai bună conectare la lumea iluzorie, tridimensională. Ochelarii VR – tare apreciați azi în era digitală a gaming-ului, ca dătători de senzații tari, de euforie și adrenalină.
Citește în continuare →
Al doilea volum de poezie apărut sub semnătura lui Alex Higyed, 50% mai aproape de un final memorabil*, e scris din capul locului cu intenția de a fi integrat în demersuri performative, fapt care-l alătură pe autor unor congeneri ca Mihok Tamás sau Lena Chilari. Acesta se deschide și se încheie cu reproducerea a câte zece mesaje plasate pe farfuriile unui act artistic complex aparținându-le creatoarelor Ana Kun & Noemi Hügel, din 2023, intitulat (…) îmi taie pofta / (…) spoils my appetite, în care sunt integrate arta plastică, gestul caritabil, arta culinară și mesaje ideologice. Printre ele se regăsesc „rigiditatea statului îmi taie pofta”, „orice formă de abuz îmi taie pofta” sau „parents fighting spoils my appetite”. Puse împreună, mesajele respective pot fi tratate foarte bine și ca poezie, una de revelare a stării negative a existenței omenirii și care poate fi foarte bine privită ca încercare de ameliorare prin densul ei fond compasional.
Citește în continuare →
Romanul de debut al Simonei Goșu* a cucerit atenția lectorilor, juriilor literare și a generat cronici entuziaste și aplicate, căci, în ciuda aparentei sale transparențe – roman de un „realism domestic”, cum l-a numit Teona Farmatu, vizând două problematici, tipic marxiste, „munca, mai ales cea a femeilor și clasa socială”, vom vedea că e o simplitate aparentă, căci biografia eroinei se construiește la intersecția dintre ideologic, public, privat și psihologic. Stela, o femeie simplă, între două vârste, fostă casieră la Depozitul de Carte, actualmente menajeră cu normă-ntreagă, din necesitate, e o nouă Vica Delcă, mai tânără decât cea a Gabrielei Adameșteanu, a cărei viață s-a petrecut pe jumătate în comunism, pe jumătate în democrație, acest fundal politic reverberând în universul domestic și interior mai mult decât realizează eroina.
Citește în continuare →
În Chiorpangiu*, Florin Duțu ne convinge că este un povestelnic nativ, care are mai degrabă „intuiții narative” decât mize și inventivitate epice. Personal, m-am regăsit în spațiul mitic al copilăriei din acest volum, în centrul căruia tronează Fierăria – centru simbolic patronat de Zincu (bunicul, tataia), care mânuia strungul ca pe un instrument magic. Transpunerea a fost dublată, în cazul meu, de o analogie cât se poate de directă între imaginea propriului bunic și cea a lui Zincu. În narațiunea care deschide volumul este redată excelent imaginea acestui Stăpân și Îmblânzitor al obiectelor, chiar și dincolo de moarte. Rezonând cu această reprezentare, trebuie spus din capului locului că volumul nu m-a lăsat deloc indiferentă. Înregistrarea decrepitudinii, a ștergerii până și a urmelor celor care au fost, fără a pica în sentimentalisme, este, din punctul meu de vedere, cel mai mare câștig al cărții. Aș mai menționa și capacitatea lui Florin Duțu de a ancora oamenii în mediul lor social și ereditar, înregistrând în același timp și eforturile acestora de a-și depăși condiția.
Citește în continuare →
Andrei Bodiu, Opera poetică, este o reeditare târzie, dar compactă, recuperatoare, generoasă și obligatorie, la 10 ani de la moartea prematură a poetului, a tuturor volumelor sale de versuri. Cartea a fost prefațată de Simona Popescu, fiind rezultatul unui demers lăudabil, dar anevoios, de arhivar și al trudei detectivistice a acesteia, căci textele nu au fost ușor de găsit.
Citește în continuare →
Extincție (OMG, 2024) este volumul care l-a făcut pe George State să se simtă lovit (love it!) în plexul inimii, iar pe Mihai Iovănel să afirme că „poezia lui Miticov este deocamdată stadiul cel mai înaintat al douămiismului” (coperta a patra). Dincolo de elogii sau de ezitări (care s-au manifestat în legătură cu Dmitri: INTJ, publicat în 2023, o carte care cred cu tărie că va deveni, în timp, obiect de studiu), Dmitri Miticov este un poet aparte, practicant al unei stilistici eclectice, unde se combină elemente metamoderne, neoromantice și referințe la concepte științifice, într-o criptare pur personală, care-l fac să arate per ansamblu ca un antidouămiist, un antibiografist, dacă e să ne raportăm la generația atât de angajată social și politic a fracturiștilor, care au evitat programatic abstractizarea.
Citește în continuare →
Eduard Florinescu e un om nou al timpurilor noastre, IT-ist preocupat de spiritualitate și dialogul cu el, dincolo de subiectul în sine, cred că spune ceva și despre intelighenția de azi, în sensul mai larg al termenului, de om preocupat de spectacolul informației. (Dan Sociu)
Dan SOCIU: — Ai făcut un soft să transcrie jurnalele lui Philip K. Dick, câte pagini ai scos până la urmă?
Citește în continuare →
Nu te cerți
nu te cerți cu frigul care te răzbește pe dinăuntru,
nu te cerți cu arșița cu mii și mii de lipitori
care sug prin toți porii apa sărată a trupului tău,
nu te cerți cu vântul nici când adie,
nici când se face furtună ori uragan devastator,
nu te cerți cu umbra căzută de sus, de la nor
ori de la șoimul care se rotește alene,
Citește în continuare →
revistavatra.org 