Gîndirea creatoare a lui Alexandru Muşina este dispusă, din punctul meu de vedere, pe patru dimensiuni, nu întotdeauna compatibile. Pe care, în cele ce urmează, mă voi limita să le expun, fără nici un fel de concluzii finale. Poate că acestea ar fi necesare, dar deocamdată nu mă simt capabil să le formulez. Citește în continuare →
Nota red.:Pornind de la un episod biografic real (cel în care maică-sa a fost acuzată că ar cultiva cînepă pentru droguri), Alexandru Muşina avea de gînd să scrie o comedie de moravuri actuale. N-a realizat însă decît aceste tablouri.
Ceea ce frapează dintru început, la lectura volumelor succesive ale tinerilor poeţi debutanţi în jurul lui 1960, este prospeţimea, în general, a primului volum, apoi apariţia unei distorsiuni, încercarea de a găsi o altă „voce” lirică, încercare care, la mulţi dintre ei, eşuează într-o retorică de împrumut, cu rare insule de poezie autentică. E cazul unui Ioan Alexandru sau Gabriela Melinescu.
Nu citi acest „registru” înainte de-a recunoaşte – în tine însuţi – că eşti un tîmpit! Orice lectură în afara acestei condiţii preliminare e inutilă şi periculoasă.