Din punct de vedere tematic, volumul de debut poetic semnat de Izabel Marin1 este, de departe, cel mai original în contextul proxim (poezia anului 2024). Original rămâne și dacă lărgim orizontul temporal chiar până la zorii poeziei românești în întregul ei. Aceasta întrucât Izabel Marin tematizează femeia romă așa cum nu a (mai) făcut-o nimeni măcar în peisajul literar autohton.
Debut absolut: Posibil în Revista Hyperion, 11 iunie, 2016, Botoșani, ca premiant în cadrul Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”
Volum de debut: zâmbim, radiația nu s-a stins, București: Casa de Editură Max Blecher, 2024.
Debut absolut: revista online O Mie de Semne, 2020.
Volum de debut: mamifere subatomice, Tracus Arte, 2022.
***
1)
Până la debut am avut un contact limitat cu lumea literară. Nu am frecventat cenacluri și nu am făcut parte din medii literare organizate; traseul meu a fost în mare parte autodidact, și asta și prin prisma educației formale, care este în domeniul informaticii/IT. Am fost întotdeauna un cititor avid de poezie și literatură în general, însă contactul cu bula literară s-a realizat abia la momentul debutului. Am avut norocul să colaborez cu oameni grozavi precum Ramona Boldizsar, Mina Decu și Gelu Diaconu, care mi-au citit cu atenție manuscrisul și mi-au oferit feedback valoros.
Debut absolut: Like me! (40 de statusuri depresive), Editura Fractalia, 2020.
***
1)
Când am primit invitația asta, am fost luat prin surprindere. Nu mă consider scriitor, deși am publicat pe ici pe colo. Dar pentru mine scrisul a fost mai degrabă ceva practic. (Desigur, mă și alint puțin, dar nu am o ideea foarte clară cum am ajuns să fiu și scriitor.) Am lucrat mult timp ca jurnalist cultural. Am ajuns să fac dramatizări sau să scriu texte pentru propriile spectacole, dar rar a existat munca aia de gândire și răzgândire de unul singur în fața unei pagini goale. S-a întâmplat că am trăit printre persoane din zona literar – artistică. Și nu sunt născut într-o familie de artiști. N-am fost la cenacluri, n-am fost la cursuri de literatură. Nu fac parte din vreo „gașcă” artistică. În schimb, și datorită muncii de jurnalist cultural, am fost mai tot timpul la curent cu ce e nou în zonă. Am citit. Nu cât a trebuit. Din liceu am renunțat la ideea de a deveni scriitor. Probabil că rămăsese totuși acolo undeva inscripționată ideea. Am trăit tot timpul în această zonă artistică: job-uri, familie, prieteni. Așa că la un moment dat când am strâns niște texte, mi s-a părut normal să vreau să le public. Dar îmi trebuia mai întâi un concept și de cineva interesat să le… Le-am găsit pe amândouă. Și iarăși a fost un fel de demers aproape practic: mi-am luat și eu țeapa clasică cu scrisul care poate fi un fel de autoterapie. N-a folosit la nimic din punctul ăsta de vedere. Mai ales când totul a devenit concret: text, editură, produs în librărie.
Volume publicate: Jazz pentru iguane și alte poeme (ed. I, Timișoara: Editura Brumar, 2017 – deși are Descriere CIP pentru anul 2017, cartea a apărut efectiv în iunie 2018; ed. a II-a, București: Curtea Veche Publishing, 2019); Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, Alba Iulia: OMG Publishing, 2022.
Debut absolut: „Târgul de carte GAUDEAMUS, București, 2016, deși aș fi preferat să se întâmple într-o oarecare cafenea/birt.”
Volume publicate: cer de rigips, nori de glet, București: Editura FrACTalia, 2016; atâta vreme cât știi că poți să te întorci, București: Editura FrACTalia, 2018; departe, cât se poate de departe, București: Editura Casa de Pariuri Literare, 2021.
***
1)
Lectura, discuțiile cu anumiți oameni și bunăvoința unora din mediul literar de a publica în reviste anumite texte au fost determinante pentru evoluția mea literară. Cred că mai trebuie să amintesc faptul că am avut șansa să gravitez în toți anii aceștia în jurul festivalului literar Discuția Secretă de la Arad, să asist la lecturi, să cunosc oameni din mediul literar, să am la rândul meu lecturi în cadrul festivalului, etc.
Dosarul tematic intitulat Parada debutanților – poezia este inițiat ca urmare a observării unui val impresionant de debuturi poetice, multe excepționale, din ultimii ani. Prin urmare, am considerat că ar fi utilă realizarea unei panorame a debuturilor din ultimii 10 ani, astfel încât ea să poată facilita o analiză relevantă atât sincronic, cât și diacronic a poeziei momentului. Întrucât 2025 este în curs, am mers în urmă până în 2014. Astfel, poeților/poetelor care au debutat în acest interval le-am oferit posibilitatea de a alege câteva creații proprii, pe care le consideră reprezentative, și de a răspunde, pe baza experiențelor proprii, la cinci întrebări sau teme de reflecție, referitoare la condițiile în care se realizează debutul poetic în România momentului și la raportările estetice ori ideologice ale celor aflați, în intervalul temporal precizat, la început pe drumul exprimării poetice. Toate acestea, puse împreună, pot constitui fundamentul analizei menționate.
Alina Țârcoman-Ochea debutează cu un volum destul de scurt, de o notație aproape aforistică în unele puncte și niște reflexe controlate ale dozării emoției. Nu doare când dormi vorbește în termeni foarte preciși, dar în același timp, mai degrabă reținuți, aproape solemni, despre izolare și blocaje zilnice, pe fondul unor poeme aproape transparente – niște exerciții de contemplație sincere până la spovedanie care evită cu succes orice politici poetice subtile și își localizează foarte exact fondul angoasei.
ulaanbataar e debutul cel mai cinematografic din cele publicate în 2024 („o (re)actualizare a discursului fotografic în poezie” îl numea Alex Higyed în textul lui din Observator Cultural). N-avea cum să fie altfel, Flavia Dima e cunoscută (mai ales) pentru cronicile ei de film, iar textele de aici își asumă total o dinamică vizuală atent gândită.
Iustin Butnariuc debutează cu un volum destul de cizelat, chiar în ciuda câtorva imperfecțiuni structurale, în care registrul poemului biografic, reflexiv, uneori grav, e principalul pol de interes. Biografia ca asumare totală, cu toate stângăciile și precaritățile ei (vezi niște poeme ca flavian sau loto) e principala zonă de interes de aici și locul de unde se alimentează – cel puțin în primă fază, dar nu numai – punctele de nevroză ale textelor. Mici parabole morale, bine susținute de un control al reflexiei lucide, viziunile din zâmbim, radiația nu s-a stins au prea puțin din candoarea rememorării, de naivitatea specifică unui astfel de „demers” nu mai zic. Nu zic că uneori nu-i loc și de o ușoară dramatizare aici, de un soi de entuziasm al rememorării și o căutare uneori a efectelor și a secvențelor tari (vezi imaginea renului călcat de tren din all-blank, genul ăsta de poeme, mai rare, cu accente dark).