Etichetă / poezie
Ioan Moldovan – marginea unei rugăciuni
Înduioşat ca după somnul de dup-amiază
Îl vorbesc de bine pe Dumnezeu
Trec printre dragi ticăloşi printre legăturile murdare dintre cuvinte
uitându-mă fără saţiu înapoi,
să văd cât am lucrat înainte
Abia noaptea târziu ies sub lună şi aduc apă şi beau şi ascult
torsul depănatul tot zgomotul ritmul fonic în locul sensurilor
din vremea Însemnărilor letale
Aurel Pantea – Poem
***
Unii o poartă drept blazon,
alţii o duc adînc în suflet,
ca pe o ţară ce niciodată nu i-a renegat,
unii, ieşind în lungi plimbări,
o înfăţişează ca pe-o fatalitate,
alţii o obligă să vorbească despre vieţile lor exemplare, Citește în continuare →
Ofelia Prodan – Poeme
stimă scăzută de sine
cum te raportezi la stima scăzută de sine?
ca o fetiță abuzată pentru prima oară
sexual de tăticul pe care îl iubește.
ca o adolescentă emo scuipată pe uniformă
de șmecherul liceului. ca o femeie abulică
dependentă de telenovele.
și cum crezi că vei depăși această
raportare improprie?
așteptând un el cu aură de salvator.
Emilian Galaicu-Păun – Două sonete (ne)pereche
Prima Pudriera cu
moarte, oglinjoară
pe care (dintr-odată,
retrovizoare)
am pri-
mit-o, a a Mamei,
fost cea singura ce-
i păstrează
a mamei chipul, aşa
Eleonora –
în chiar cum arăta
seara de în timpul
vieţii –
8 Martie,
cu dreptul nu praful
de primul şi pulberea
născut. s-alege, ci
(po)Em dat peste cap Odore di femina
Ion Mureșan – Poem ploaie

Se înserează.
și plouă al dracului de tare.
Eu stau pe ruinele minții mele și beau vodcă.
Beau și caut și caut de-a lungul și de-a latul limbii române
un cuvântnefolositor,
un cuvânt inutil.
Unul pentru care să merite să trăiesc
până mâine. Citește în continuare →
Nicolae Coande – Vînzătorul de cîrnați
Noi nu facem cîrnați noi facem versuri în cel mai rău caz
I-am spus vînzătorului de cîrnați și atunci el mi-a rîs în nas:
– Și dimineața ce haliți în (cel mai rău) caz că seara ați apucat?
Ce gust au versurile voastre sărace? Cine s-ar putea
Sătura vreodată cu promisiunea paradisului sau cu
Foalele goale care cîntă-n infern? Cununa de lauri
Poate fi purtată de o frunte care-și privește burta
Cum se tîrăște în praf? Amărîtule, viața e o compresă
Poeme de Emilian Galaicu-Păun
Liebestod
februarie-i luna făcută din streşini şi lume cu capul în nouri[sprezece].
încă n-ai scăpat bine de Valentine’sDay şi-ai dat de Dragobete.
după-amiaza de miercuri împarte oraşu-n bărbaţi [pe]trecuţi de… şi fete.
50 (neîmpliniţi). (încă) 19.
nu în ciuda, ci graţie – tot aşa cum, din amonte-n aval, diferenţa
de nivel face râul să curgă –, şi dragostea stă-n diferenţa de vârstă.
„tu de unde ştii toate anecdotele-acestea despre impotenţă?!…”,
l-a-ntrebat ea, c-un tremur abia perceptibil în glas. (rima: vâr – stă Citește în continuare →
Ion Mureșan – Introducere în poezie
Am avut o nevastă care m-a părăsit
din cauză că scriu poezii.
„Am terminat de scris un poem”, zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:„E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. Apoi: „Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?” „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Citește în continuare →
Poeme de Ștefan Damian, Gellu Dorian, Ioan Radu Văcărescu, Zamfira Zamfirescu și Andrei Zanca
Ştefan Damian
Grădina cu îngeri









