Autor / VATRA

de VATRA

Violența în literatură (VI)

Andreea Răsuceanu

„Țapii ispășitori” – tipuri de violență

Una dintre temele pe care m-a interesat să le explorez în romanele mele este cea a relațiilor de putere, mai cu seamă cele care se stabilesc între străin (în toate sensurile termenului) și ceilalți, cei majoritari. Din orice unghi ai analiza aceste raporturi, ele implică violența în toate formele sale, de la cele aproape imperceptibile, și cu atât mai periculoase, până la cele manifeste, incluzând aici violența colectivă.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (V)

Savu Popa      

Metamorfozele violenței

Imaginea violenței supreme m-a urmărit, de-a lungul timpului, dintr-o pictură care poartă semnătura lui Francisco de Goya, Saturn devorându-și fiul. Pare dificil de redat amploarea morbidă a scenei înfățișate, care îmi creează un gen de repulsie manifestat ori de câte ori oribilul, scabrosul fac o concurență realului, chiar și suprarealului! Pe fundalul unui întuneric arzător, care ar putea să-ți incinereze atât carnea, cât și simțurile, Saturn apare în ipostaza unui monstru. Portretul său este format parcă dintr-o adunătură de aluviuni sepulcrale, care alcătuiesc un soi de relief valpurgic al întregii sale înfățișări. Cu ambele mâini, în schimb, cu o furie devenită combustibilul arderilor din iad, acesta strânge corpul fiului său. În timp ce îi înfulecă tânărului întreaga căpățână, sub auspiciile unei foamete de-o hulpavitate la fel de monstruoasă. Însă, gura lui Saturn este reprezentată ca o intrare într-o peșteră plină de un întuneric stors parcă din inima celei mai cumplite deznădejdi. Iar ochii, ah, ochii aceia larg deschiși, clocotind de spaimă, sunt cuprinși de-o furie colosală, apocaliptică. Prezența și existența acestei picturi demonstrează faptul că violența atrage cu sine, în orice peisaj, nota pregnantă a dezumanizării. Și, de la această premisă, voi porni în rândurile următoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (IV)

Oana Paler

Cui i-e frică de bau-baul ficțional?

Violența atrage, face parte din natura umană, adeseori fascinează. Reflectă impulsuri primare, intime, șochează. E prezentă peste tot, în viața de zi cu zi – în familie, la știri, la școală, pe stradă, în mediul online – și în toate formele de artă, deci expunerea se face by default. Poate de aceea ne-am și imunizat oarecum la anumite forme de violență, nu ne mai îngrozim din orice, ne desensibilizăm, crește gradul de toleranță. Sunt voci care susțin că expunerea la violență prin literatură este necesară, cathartică, formatoare, întăritoare chiar, și voci care susțin contrariul. Pe vremuri, copiii de clasa a V-a plângeau la Puiul, dar își luau în același timp și o lecție de viață. Pe de altă parte, astăzi, din programele școlare pentru gimnaziu sunt excluse astfel de texte, copiii sunt hiperprotejați, „pregătirea pentru suferință” se amână până după 15 ani. E educativ sau nu? Este introducerea unor texte „dure” o formă de legitimare a abuzurilor și a violenței? Părerile sunt, desigur, împărțite, unele aflate chiar în extremă, generatoare de polemici, exagerări, radicalizări.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (III)

Ruxandra Ivăncescu

Violența ca spectacol

Violența în literatură este prezentă încă de la originile acesteia. Însă, deocamdată, vom lua ca reper romanul realist românesc, unde prezența explicită a violenței este justificată de „reflectarea” unor imagini din viață. Așadar literatura este violentă pentru că viața stă sub semnul violenței.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (II)

Caius Dobrescu

Note despre tragedie și teroare

Vibrațiile primare ale unui corp social. Momentul în care corpul individual este indistinct față de corpul colectiv. Experiența propriului corp e dedusă din multiplicarea și densificarea vibrațiilor de alertă și avertizare ale corpului colectiv. Ceea ce nu e același lucru cu a spune că, dacă nu există indivizi, nu există nici experiențe individuale. Tocmai nesiguranța cu privire la propriile limite, la propria delimitare, la propriul contur, și în general la ceea ce îți este propriu, ca spațiu, ca teritoriu, atunci când corporalul tinde să se extindă asupra imediatului, asupra mediului imediat înconjurător, pune instinctul în formă interogației: ce sunt și ce este al meu?

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (I)

Argument

Având în minte pe de-o parte realitățile socio-politice cu care ne confruntam, și aici am în vedere războiul din Ucraina și cel din Fâșia Gaza – cu mențiunea că Global Peace Index1 informează că, în momentul de față, au loc 56 de conflicte la nivel mondial –, dar și rapoartele oficiale ale organizațiilor naționale sau internaționale (World Health Organization, NIH, Council of Criminal Justice, European Institute for Gender Equality etc.) care au înregistrat creșteri îngrijorătoare la nivel global ale violenței domestice în timpul pandemiei și, pe de alte parte, consumul îngrijorător de violență media care, după cum s-a demonstrat deja (Huesmann & Taylor)2, prin (re)prezentările din filme, televiziune, jocuri video, desene animate și chiar canale de știri, a contribuit semnificativ la dezvoltarea comportamentelor agresive și violente ale spectatorilor, revista Vatra vă invită la o meditație asupra violenței în literatură.

Citește în continuare →
de VATRA

Adi Dohotaru – Precaritatea și sănătatea mentală din Evul Media

Volumul autobiografic al fostului jurnalist Patrice Podină despre ultimii 25 de ani în mass-media locală și națională este cartea unui om învins. Învins de sistem, deși nu secu, așa cum se explică ofurile conspirativ la noi. E doar o victimă colaterală, banală, a modului în care funcționează sistemul capitalist la semiperiferie, unde profitul sau interesele vreunui patron contează mai mult decât presupusul serviciu public al jurnalismului. 

Patrice Podină, care a trecut prin radio, tv și presa scrisă, e învins și de noii algoritmi social media, care cuprind și media „clasică”, unde traficul contează mai mult decât orice, mai mult decât calitatea unui articol ori de etica vreunei informări, pe cât posibil, imparțiale. 

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Corin Braga

Iulian Boldea

Fascinația prozei onirice

Redutabil critic literar, comparatist și teoretician al literaturii (Nichita Stănescu – Orizontul imaginar, Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, 10 Studii de arhetipologie, De la arhetip la anarhetip, Du Paradis perdu à l’Antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles, Les antiutopies classiques etc.), Corin Braga este și un important prozator, ce rămâne încă să fie receptat la adevărata valoare. Noctambulii, Claustrofobul, Hidra, Luiza Textoris, Ventrilocul sunt romane din spectrul epicii onirice, de atmosferă și de substanță ontologică, în care expresivitatea estetică pare estompată în favoarea trasării unor trăiri-limită, cu fervori, nuanțe, crispări și jocuri intense de culori și forme. Noctambulii, de pildă, oameni cu simțul vizual alterat, trăiesc viziuni onirice intense. Personajele emblematice (Anir, Adela Margus, Frigator, Luiza Textoris) au trăsături insolite, ele trăind cu fervoare fascinația abisalului, a subliminalului și marginalului.  Proza autobiografică este exersată în jurnalele de vise (Oniria și Acedia), cu explorări ale propriului psihism, cu acolade imagistice, simbolice și alegorice mai pregnante decât în proza propriu-zisă, dar și cu tentația mai apăsată a eliberării de tutela intelectului, cu scopul de a sonda în chip autentic interioritatea și de a explora legăturile multiple și dinamice dintre eu și lume. Accentul este plasat, așadar, asupra intuiției, asupra forțelor inconștientului și ale pre-conștiinței, care favorizează tensiunile, disimetriile, energiile arhetipale, forțele abisale, precum și imersiunile, nu puține, în tectonica imaginarului.

Citește în continuare →