Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Ispitirea Anetei (5)

Ce-i cu boala asta? Tot mai multe persoane au impresia că vin din viitor, bineînțeles, cu un scop. Înseamnă că, în trecerea lui prin lume, trecutul a devenit neconvenabil și poate că ar trebui din când în când măcar reformulat, dacă nu complet anulat. 

Poate că eu însumi sunt o astfel de persoană, mai știi? Cei mai competenți dintre cititorii acestor rânduri își vor fi dat seama de la bun început că am anumite capacități care îmi permit să anticipez trecutul. Și poate că tocmai de aceea mi-a fost respinsă piesa de teatru care a stat la baza acestei povești, deși motivul oficial a fost altul. Cică, nu corespundea valorilor europene! Demonstram cu argumente irefutabile că pandemia de Covid a fost doar un pretext pentru ca, în complicitate cu producătorii de vaccinuri, Bill Gates să ne bage pe gât, de fapt direct în sânge, tot felul de cipuri invizibile sau, cum le-aș zice eu, muște de nisip. Am arătat cu altă ocazie că aceste muște foarte periculoase sunt atât de mici încât, chiar dacă îți intră în ochi, nu le vezi. Pe urmă, se dizolvă în organism și te afectează decisiv. N-ați observat că, după acea pandemie, oamenii au devenit mai proști? Iar acest proces, cum se spune la noi în viitor, working in progress. Adevărul e că, uneori, a spune adevărul ar putea fi ilegal. Altădată te chemau la Securitate. Acum, însă, doar îți dau Cancel. Apasă pe un buton și te scot automat din circuit. Aparent, nu pățești nimic. Atâta doar că, din cauza Ocultei, începi să crezi că Pământul e plat.

Citește în continuare →

Ana Blandiana – Amintiri din Copilărie

M-am născut în timpul războiului, deci copilăria mea s-a petrecut într-o perioadă care în Istoria tuturor țărilor din jumătatea estetică a Europei a fost o perioadă în care teroarea „de partid și de stat”, cum se spunea atunci, pătrundea până în cele mai secrete și intime cute ale vieții. Copilăria mi s-a desfășurat între cele câteva arestări ale tatei care se leagă în amintirea mea prin geamantanul cu haine groase care stătea în dosul ușii din antreu, pregătit pentru o arestare care se putea petrece oricând, pentru că Tata era preot, deci dușman de clasă. Cea mai dramatică amintire este chiar o asemenea arestare: mai precis percheziția de dinaintea ei, când trei bărbați au răscolit întreaga casă din pod până în pivniță și au „descoperit” în sertarul meu cu jucării un revolver, pus de ei ca să existe un motiv al arestării. Tata a fost luat cu cătușe la mâini și condamnat pentru „port ilegal de armă”, iar mie mi-a rămas ca amintire din copilărie, mai mult chiar decât întâmplarea la care asistasem înspăimântată, lungul șir de nopți în care mă trezeam țipând din coșmarul în care cei trei îmi arătau printre jucăriile mele un revolver și părea că eu sunt vinovată pentru asta. Aveam 5 ani.

Citește în continuare →

Gabriela Adameșteanu – Soluții imperfecte        

 „… v-ați sfătuit în familie? Dar despre ce familie vorbești?! Tu și fiica ta? Doar voi două? Doar voi două nu sunteți o familie! Nu, înțelege, nu vreau să te supăr, dar numai tu cu fiica ta, n-aveți cum să vă numiți familie!”

N-avea intenția s-o facă să se simtă prost, așa cum îi reproșa privirea ei umilită.

Dar grija lui profesională e să utilizeze sensul corect al cuvintelor și să cântărească atent ce-i iese pe gură. Familii în adevăratul sens al cuvântului sunt cele ca a lui: soție și doi copii. Pot fi și trei copii, și zece, poate fi și numai un copil, dar pentru o familie e nevoie de doi părinți, cu asta e de acord toată lumea!

Citește în continuare →

Laureați ai concursului de debut „Alexandru Mușina”

Anca Dumitru

Anca Dumitru este absolventă a masteratului de Inovare Culturală al Facultăţii de Litere din Braşov și câştigătoare a premiului Alexandru Muşina pentru debut în poezie. În 2015 a publicat volumul Piese răsfirate pe o placă electrică, la editura Tracus Arte. Din 2021 a devenit doctor în filologie cu teza Mariana Marin și poetica negativității. A mai publicat poezie în revistele Astra, Vatra, Familia și Corpul T.

experiment 8

ceva ține lucrurile împreună

deși niciun atom nu se atinge cu altul

curentul electric trece prin noi

cavități negre însuflețite

Citește în continuare →

Traducere şi transfer. Trei ipostaze

Aspectele specifice contactului cultural și lingvistic, favorizate de traducere, prin care se relevă spaţii de interferenţă, de interacţiune între culturi, nu pot fi separate de raporturile, atât de dificil de circumscris, între centralitate şi periferie culturală, deoarece intersectările dintre culturi şi civilizaţii presupun relaţii sugestive între identitate şi alteritate.  Traducerile au, se ştie, un rol decisiv în transferul de idei, în cunoașterea Celuilalt, ele trebuind să fie plasate în orizontul teoriilor contemporane, în siajul dezbaterilor literare şi lingvistice. Un termen relevant în acest context este acela de transculturalitate, cu referire la procesul reciproc de interferare a diferitelor culturi, în dinamica lor eterogenă, discursul cultural folosind şi termeni precum multiculturalitate/ pluriculturalitate sau interculturalitate, cu nuanţe distinctive mai mult sau mai puţin discrete. Contactele culturale presupun acţiuni şi vectori de transfer (împrumut, interferenţă, eterogenitate sau hibriditate). Wolfgang Welsch (o lucrare importantă a lui este Transculturalitate: realitate – istorie – sarcină, 2017) a considerat transculturalitatea ca „diagnostic temporar“, identificând cinci particularităţi: „o interconectare externă între culturi, caracterul hibrid, anularea diferenţei familiar-străin, determinarea transculturală a indivizilor, decuplarea de la identitatea culturală şi naţională”. Amplificat de migraţie, globalizare, comunicarea rapidă, transculturalitatea  presupune coexistenţa, nivelarea dar şi unele diferenţieri fireşti. Percepţia reciprocă, ca şi melanjul cultural presupun flux şi reflux, contact susţinut sau stagnare, într-o mixtură de convergenţe, dispute şi comuniuni lingvistice şi ideologice, transculturalitatea favorizând, prin comunicare, schimb şi melanj ale culturilor, o revelatorie dinamică a limbajului intercultural, prin care traducătorul reordonează un orizont categorial dinamic şi generator de dialog.

Citește în continuare →

Eugenia Sarvari – My fair lady la Satu Mare

Un proiect amplu, derulat la Teatrul de Nord din Satu Mare Trupa Harag György pe parcursul a două luni de muncă intensă, My fair lady de Alan Jay Lerner și Frederick Loewe, după filmul cu același titlu în regia lui George Cukor realizat în 1964 (cu Audrey Hepburn și Rex Harrison) și Pygmalion de G.B. Shaw a avut întîlnirea cu publicul la sfîrșitul lunii septembrie 2023 (26, 27 septembrie – repetiții generale; 28 și 29 septembrie – premiere).

Citește în continuare →

Rodica Grigore – Furtuna răzbunării. Noua lume ca teatru

În anul 2015, Editura Hogarth a demarat fascinantul și îndrăznețul Proiect Shakespeare  (dar, în paranteză fie spus, o inițiativă deloc lipsită de riscuri!), constând în re-scrierea și recontextualizarea marilor piese de teatru ale Bardului din Avon. Primele volume publicate au fost O paranteză în timp de Jeanette Winterson, Shylock este numele meu de Howard Jacobson și Scorpia de Ann Tyler. La rândul său, scriitoarea canadiană Margaret Atwood a re-imaginat Furtuna shakespeariană, în romanul intitulat (după unul dintre apelativele disprețuitoare pe care i le adresează Prospero și Ariel lui Caliban) Pui de cotoroanță (Hag-Seed).  

Citește în continuare →

(Para)literatura în contextul (new)media (VI)

Andreea Stahie

LitRPG – textul literar între joc video și literatură

Citind literatură sau jucând literatură

Începutul secolului XXI a marcat o perioadă de dezvoltare rapidă a industriei jocurilor video și a favorizat popularizarea jocurilor de tip role-playing game, care pun accent atât pe caracterul ludic, cât și pe firul narativ complex. Printre numeroasele surse de inspirație ale dezvoltatorilor de jocuri se numără și literatura, întrucât, așa cum afirmă și Marie-Laure Ryan,1 unele povești sunt ideale pentru a fi utilizate ca bază pentru un joc video. Fenomenul de adaptare a temelor literare în alte medii este bine cunoscut încă din secolul trecut, în special în industria cinematografică, unde se regăsesc ecranizări ale unor opere celebre. Cel mai cunoscut exemplu al secolului XXI este celebra serie de filme Harry Potter și, mai recent, serialul The Witcher. Bineînțeles, în ambele cazuri regăsim și o serie de jocuri video – cu mențiunea că The Witcher a servit drept inspirație mai întâi pentru jocuri – cel mai recent exemplu fiind Hogwarts Legacy. Astfel, putem observa tendința de a transmedializa conținutul narativ-literar în mediile digitale și multimodale.

Citește în continuare →

(Para)literatura în contextul (new)media (V)

Savu Popa

Literaturi cu mai multe viteze

Problematica anchetei de față vizează, în fond, o întreagă societate actuală, în care predomină destulă confuzie a valorilor care, altădată, impuneau o delimitare clară. Astăzi, trăim într-o cultură a unei apropieri primejdioase, aglutinante, în sensul în care valoarea are în imediata ei vecinătate non-valoarea. Iar, între cele două s-a sedimentat o obișnuință sau un firesc al apropierii, al conviețuirii, de neclintit. Nu degeaba, Mario Vargas Llosa își intitulează una dintre cărțile sale de eseuri, Civilizația spectacolului, o sintagmă cât se poate de potrivită vremurilor actuale, în care, uneori, argumentul, ideea, un anumit program estetic sau filosofic sunt înlocuite cu tot felul de elemente care provin din recuzita zgomotoasă a degringoladei moderne. Toate acestea, să nu uităm, se desfășoară și sub egida ,,dictaturii individualismului”, după o sintagmă a filosofului francez, Gilles Lipovetsky.

Citește în continuare →