
Ecranul vălurit din ochii goi
care-ncetează să citească
așează litere de-a valma
închise-ntre oglinde moi
scoase din forma lor firească.
Citește în continuare →
Ecranul vălurit din ochii goi
care-ncetează să citească
așează litere de-a valma
închise-ntre oglinde moi
scoase din forma lor firească.
Citește în continuare →
În mine-am nădăjduit de la-nceput –
când omul n-are nimic, e de ştiut
că nu-l costă mult. N-are cum să-i fie
mai scump ca vitei moartea pe vecie.
N-am dat bir cu fugiţii chiar de m-am temut –
sunt lăstar din neamul care m-a născut.
Pe toţi i-am plătit ce-aceeaşi măsură,
pe cine-n dar mi-a dat, cu iubitură.
Citește în continuare →
Un tablou abstract cu galben și albastru:
Untitle.
Ici colo se zăresc tancuri.
S-a spus despre pandemie că ar putea fi al treilea război mondial – un inamic care atacă când nu te aștepți. Invizibil.
Forma de luptă – distanțarea – străzi goale à la Chirico – spitale pline – sicrie.
Atingerea și îmbrățișarea – Interzise.
Un război ca pentru mileniul trei.
Andra tutto bene

Tonul: „Din tot ce-am spus, din tot ce vrem…”
(Ion Caraion, Epitaf)
Să rămână doar vocea, ca dintr-o cămașă de in cheotoarea,
cât să-și poată da seama, cu ochii închiși – bărbătească?
femeiască? –, oricine-o descheie – mai strâmt primul O, mai lărgită
c-un diftong, OA, silaba deschisă –, și dacă e parte
femeiască, născut în cămașă oricui i-i dat s-o!
Citește în continuare →
trupul din jurul sufletului
sufletul dinăuntrul trupului
cine este prizonierul și
cine – temnița necruțătoare?
Citește în continuare →
***
lui Liviu Ioan Stoiciu
Ce era cu câinele acela nu știu
dar câine era și nu cal
iar strada se numea Mihai Eminescu-poet.
Mergeam pe strada Mihai Eminescu-poet
ziua-n amiaza mare cu gânduri la ce am să scriu
pentru o revistă din Ardeal, când deodată,
Citește în continuare →
Lui Al. Cistelecan
Acum sunt sigur că voi muri, dar nu e deloc sigur
că voi şi dispărea.
Încă doi-trei ani, ca la tata, apoi la mama.
Citește în continuare →
Cînd privești înainte
viața pare făcută din întîmplări
dar într-un tîrziu
întorcînd capul
vezi cum toate se leagă
ca într-o țesătură fir cu fir –
Citește în continuare →
La mijlocul zilei, în furia de cascadă a orașului
pe un trotuar plin de lume
Să te surprindă senzația bruscă de lipsă, de dor –
ca și cum te-ar cuprinde o foame bizară, care nu vrea mâncare
ai suferi de o sete teribilă, care nu vrea lichide
ca și cum ți-ai aminti de o pierdere, dar nu e vorba de cineva
ci de ceva prețios care te-a părăsit cândva, nu știi ce, nu știi când
și-ți lipsește
Citește în continuare →