de VATRA

Andreea-Cristiana Oană – George Topîrceanu: memorii de război

Cele mai importante scrieri în proză, aparținând lui George Topîrceanu, sunt cele memorialistice, cu caracter autobiografic.Aminitirea „cumplitelor suferințe pricinuite de Primul Război Mondial”1 (Mircea Handoca) a dat naștere a două opere: „Amintiri din luptele de la Turtucaia” și „Pirin-Planina”. Nicolae Manolescu ne semnalează faptul că scriitorul Camil Petrescu „n-a putut avea, eventual, cunoștință, înainte de a scrie partea a doua a romanului «Ultima noapte», decât de «Amintiri din luptele de la Turtucaia.»”2 Așadar, experiențele de pe front și din perioada de captivitate ale scriitorului George Topîrceanu, au reprezentat adevărate izvoare de inspirație. „Însemnările de la Turtucaia și din captivitate, sunt mai întâi documente umane, care acuză autenticitatea reportajului”3, după cum afirmă Alexandru Săndulescu.

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandra-Ioana Arsene – Întoarcerea realului în literatură: o perspectivă franceză

În ultimele decenii, teoretizarea literaturii non-ficționale a devenit un subiect de interes pentru mai mulți teoreticieni, iar acest fenomen a început în America cu Mas’ud Zavarzadeh, John Hollowell și Morroe Berger, iar ulterior în Europa cu teoreticieni precum: Marie-Jeanne Zenetti, Ivan Jablonka, Laurent Demanze, Dominique Viart, Philippe Daros, Alexandre Gefen și Aleksandar Prstojević. Alături de o lucrare apărută în Franța, La non-fiction, un genre mondial?1, ea vizând o introducere în teoretizarea non-ficțiunii, fiind incluse aici un amalgam de intervenții asupra literaturii non-ficționale și mai multe analize ale unor opere literare; Le Troisième Continent Ou la littérature du réel2 este ultimul eseu al lui Ivan Jablonka, apărut la începutul anului februarie la Paris. Aici, autorul urmărește delimitarea literaturii „realului”, dar în același timp și clasarea unor anumitor opere într-un nou gen.

Citește în continuare →
de VATRA

Ștefan Borbély – Maria Mancini

Așa cum toți iubitorii operei lui Thomas Mann știu, Hans Castorp, protagonistul romanului Muntele vrăjit, de la a cărui apariție s-au împlinit în Noiembrie 2024 o sută de ani, descinde să-și viziteze vărul internat la Sanatoriul Internațional Berghof din Davos însoțit de o „valiză din piele de crocodil, un dar din partea unchiului și tutorelui său, consulul Tienappel”1, potrivită ca dimensiune, fiindcă pentru cele trei săptămâni preconizate nu era nevoie să ia cu sine veșminte prea multe, dar în care nu uită să pună o porție îndestulătoare de trabucuri subțiri Maria Mancini („o marcă savuroasă din Bremen” – I, 49), cu care se află într-o relație spirituală specifică, întărită de un ritual cotidian de la care nu înțelegea să se abată:  acasă, „Hans Castorp ține provizia de țigări la adăpost de influența vătămătoare a caloriferului, le păstra în pivniță, unde cobora în fiecare dimineață ca să-și umple portțigaretul cu porția zilnică”. (I, 49) Ulterior, într-un moment de ambiguă dizolvare în familiaritate a relațiilor ierarhice, Castorp îi va mărturisi Consilierului Aulic Behrens, medicul-șef al sanatoriului, el însuși un împătimit al trabucurilor braziliene, că făcuse la un moment dat un experiment nefericit cu țigara lui de foi, pentru a înțelege nu numai „miciile ei capricii”,  ci și ceea ce o ține în viață. „Asemenea țigări au viață. Respiră cu adevărat” – îi spune el doctorului Behrens. – Pe când eram acasă, mi s-a năzărit să păstrez câteva Maria Mancini într-o cutie ermetică, s-o feresc de umezeală. Vreți să mă credeți că au murit? S-au stins și au murit într-o săptămână – nu mai rămăseseră decât niște cadavre.” (II, 117)

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – World Literature Studies, în teorie și practică

Gândit ca o versiune extinsă și adăugită a The Routledge Concise History of World Literature (2011), recent apărutul volum al lui Theo Dʼhaen, intitulat pur și simplu A History of World Literature*, reface în detaliu narațiunea disciplinei celei mai frecventate în studiile literare din ultimii ani. Profesorul emerit de la Universitatea din Leuven e nu doar un arhivar al dezbaterilor despre World Literature Studies (WLS: permiteți-mi să folosesc această prescurtare pentru a evita repetițiile, dar și pentru a ocoli traduceri inadecvate ale sintagmei), ci și unul dintre promotorii cei mai consecvenți ai disciplinei, în calitate de co-editor al uneia dintre cele mai de succes antologii de texte teoretice (World Literature. A Reader, co-editat în 2012) și de redactor al Journal of World Literature.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Toate lucrurile mici

ulaanbataar e debutul cel mai cinematografic din cele publicate în 2024 („o (re)actualizare a discursului fotografic în poezie” îl numea Alex Higyed în textul lui din Observator Cultural). N-avea cum să fie altfel, Flavia Dima e cunoscută (mai ales) pentru cronicile ei de film, iar textele de aici își asumă total o dinamică vizuală atent gândită.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex. Cistelecan – Tunul cu ceață

„Cum a rămas România fără președinte ales?” (Humanitas, 2025) e un volum bizar. El pare să atace direct, furios realitatea imediată și insolitul ultimelor alegeri, însă doar pentru a le înfășa în eufemisme, diateze pasive și vechi narative. În cele din urmă, șocul scrutinului de la finele anului trecut se resoarbe complet în aceleași tare profunde ale postcomunismului românesc denunțate de intelectualii Humanitas de-a lungul deceniilor – și anume PSD, mentalități comuniste, corupție, balcanism.

Citește în continuare →
de VATRA

Florina Lircă-Moldovan – De la Matrix la VR. Înspre bolidul hybrid al actualului om nou…

… somnambuli, dar inteligenți… Și ce dacă artificial? Fără vibrație interioară, dar creatori… Și ce dacă autori de monstruozități? Automatizați, dar evoluați… Cui îi pasă dacă dezumanizați? În fine, nu e cu supărare, e cu noutăți de la Constantin Severin despre „condiția post-umană: o viață asistată; o minte spectrală; o viață interioară fantomatică”. Dacă ne luăm după vorba Glossei lui Eminescu… toate-s vechi și nouă toate… vechi, în acest caz, pentru că toți (și toate) am experimentat măcar o dată, cel puțin de la Matrix încoace, realitatea virtuală, spațiile inconștienței, matricea vieții simulate; noi – dat fiind că unii nu doar au accesat-o sporadic, au creat și ochelari speciali pentru o mai bună conectare la lumea iluzorie, tridimensională. Ochelarii VR – tare apreciați azi în era digitală a gaming-ului, ca dătători de senzații tari, de euforie și adrenalină.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Poezie și performance

Al doilea volum de poezie apărut sub semnătura lui Alex Higyed, 50% mai aproape de un final memorabil*, e scris din capul locului cu intenția de a fi integrat în demersuri performative, fapt care-l alătură pe autor unor congeneri ca Mihok Tamás sau Lena Chilari. Acesta se deschide și se încheie cu reproducerea a câte zece mesaje plasate pe farfuriile unui act artistic complex aparținându-le creatoarelor Ana Kun & Noemi Hügel, din 2023, intitulat (…) îmi taie pofta / (…) spoils my appetite, în care sunt integrate arta plastică, gestul caritabil, arta culinară și mesaje ideologice. Printre ele se regăsesc „rigiditatea statului îmi taie pofta”, „orice formă de abuz îmi taie pofta” sau „parents fighting spoils my appetite”. Puse împreună, mesajele respective pot fi tratate foarte bine și ca poezie, una de revelare a stării negative a existenței omenirii și care poate fi foarte bine privită ca încercare de ameliorare prin densul ei fond compasional.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – O săptămână cât o viață

Romanul de debut al Simonei Goșu* a cucerit atenția lectorilor, juriilor literare și a generat cronici entuziaste și aplicate, căci, în ciuda aparentei sale transparențe – roman de un „realism domestic”, cum l-a numit Teona Farmatu, vizând două problematici, tipic marxiste, „munca, mai ales cea a femeilor și clasa socială”, vom vedea că e o simplitate aparentă, căci biografia eroinei se construiește la intersecția dintre ideologic, public, privat și psihologic. Stela, o femeie simplă, între două vârste, fostă casieră la Depozitul de Carte, actualmente menajeră cu normă-ntreagă, din necesitate, e o nouă Vica Delcă, mai tânără decât cea a Gabrielei Adameșteanu, a cărei viață s-a petrecut pe jumătate în comunism, pe jumătate în democrație, acest fundal politic reverberând în universul domestic și interior mai mult decât realizează eroina.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Poveștile unui „chiorpangiu”

În Chiorpangiu*, Florin Duțu ne convinge că este un povestelnic nativ, care are mai degrabă „intuiții narative” decât mize și inventivitate epice. Personal, m-am regăsit în spațiul mitic al copilăriei din acest volum, în centrul căruia tronează Fierăria – centru simbolic patronat de Zincu (bunicul, tataia), care mânuia strungul ca pe un instrument magic. Transpunerea a fost dublată, în cazul meu, de o analogie cât se poate de directă între imaginea propriului bunic și cea a lui Zincu. În narațiunea care deschide volumul este redată excelent imaginea acestui Stăpân și Îmblânzitor al obiectelor, chiar și dincolo de moarte. Rezonând cu această reprezentare, trebuie spus din capului locului că volumul nu m-a lăsat deloc indiferentă. Înregistrarea decrepitudinii, a ștergerii până și a urmelor celor care au fost, fără a pica în sentimentalisme, este, din punctul meu de vedere, cel mai mare câștig al cărții. Aș mai menționa și capacitatea lui Florin Duțu de a ancora oamenii în mediul lor social și ereditar, înregistrând în același timp și eforturile acestora de a-și depăși condiția.

Citește în continuare →