Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (VI)

Mirela TOMOIAGĂ

Reflexii și reflecții identitare în corespondența intimă Ioana Em. Petrescu-Liviu Petrescu

Corespondența intimă Ioana Em. Petrescu – Liviu Petrescu (publicată la Casa Cărții de Știință în 2012) devoalează, printre multe alte aspecte, și modalitatea de raportare a celor doi epistolieri la propria căutare identitară prin intermediul lecturilor recente pe care le-au parcurs sau prin atitudinea profesională pe care se pregătesc să o manifeste în cadrul universității. Astfel, scrisorile ridică adesea o chestiune de receptare estetică, găzduind opinii critice și devenind nu doar comunicări prezumtive, ci și adevărate experiențe hermeneutice. În cadrul lor, tinerii Ioana și Liviu Petrescu încearcă să părăsească teritoriul lecturii de identificare și să exerseze lectura critică (deocamdată comunicată în doi), transformând scrisoarea într-un spațiu metatextual[1].

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (V)

Dorin ȘTEFĂNESCU

Analitica circularității

Ceea ce reuşeşte Liviu Petrescu în Romanul condiţiei umane (1979) nu numai că nu e la îndemâna oricui, dar poate nici nu ar trezi interesul oricui, mai ales astăzi, când tinerii cercetători sunt mai degrabă confiscaţi de unele tendinţe globaliste pe gustul zilei, prizate cu voluptate şi clamate cu emfază, peripluri de survol de la distanţa cărora textul abia se mai vede, fără a mai vorbi de subtext. O abordare de sus, neatentă la detalii, care riscă să nu vadă copacii din cauza pădurii. Dimpotrivă, literatura modernă a condiţiei umane, căci despre aceasta e vorba, e văzută de L. Petrescu dintr-o perspectivă deschisă la firul ierbii, tensionată între un principiu de transcendenţă şi anumite principii limitative, de ordin metafizic şi ontologic. Se constată de la bun început fundamentul filosofic ce subîntinde întregul demers – în consens cu luările de poziţie ale lui Lucian Blaga, Tudor Vianu sau Roger Munier, printre alţii –, căci, deşi raportul pus în vedere nu este nou, ipostazele manifestării sale sunt cu totul altele decât în literatura mai veche.

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (IV)

Mircea A. DIACONU

Ioana Em. Petrescu și testamentul ei plutonic

Reiau aici un text vechi despre Ioana Em. Petrescu, publicat inițial în „Adevărul Literar și Artistic” (an XIV, nr. 761, 29 martie 2005, p. 3) și apoi în La Sud de Dumnezeu. Exerciții de luciditate, Paralela 45, 2005) și în urma căruia, îmi amintesc ca prin vis, am avut un schimb de mesaje cu Mircea Borcilă, pe care, iată, din nefericire nu le mai găsesc. Îl reiau cu amintirea acestor dialoguri și cu regretul că, atunci când a apărut,  n-am reușit să scriu și despre Corespondența intimă. Ioana Em. Petrescu – Liviu Petrescu (1961-1978), 2012, Casa Cărții de Știință). Făcusem pe exemplarul pe care mi l-a trimis Adrian Popescu (și trimis tocmai în vederea prezentării lui în „Steaua”) notițe, însemnări, sublinieri etc. Citesc acum la întâmplare fragmente de care ai putea să te îndrăgostești. Nu e doar povestea unui cuplu asupra căruia parcă planează o aripă neagră (deși, înainte de orice altceva, e chiar povestea unui cuplu), nu e vorba doar de viața în armată și viețuirea în comunism, de tribulații sentimentale și de pasiune în stare pură; e vorba și de un proiect de carieră și universitar, de o primă călătorie cu o bursă în Vest, de felul cum arată studiile la Universitate și cum ar dori ei să le revigoreze, de căutări pentru a pătrunde, singuri și împreună cu studenții, în chiar inima literaturii.

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (III)

Gheorghe MANOLACHE

Perspective duale asupra postmodernismului: Ioana şi Liviu Petrescu

Referindu-se la indiferenţa contemporanilor faţă de cei dispăruţi din viaţa culturală, ca la „una dintre caracteristicile urâte ale vieții literare românești (și nu de ieri, de azi)”, Răzvan Voncu considera că „uitarea” poate fi, în unele cazuri, mai primejdioasă „chiar decât ingratitudinea”. În situaţia în care ideea de justiţie (indiferent de forma de manifestare) este „lăsată de capul ei”, aceasta poate genera, potrivit lui Paul Ricœur1, „ceva vindicativ” care se distinge cu greu de „răzbunare”. Ca urmare, uitarea „perturbă sistemul general de valori” și, în absența reperelor etice, încurajează „afirmarea imposturii”, în tandem cu „o perpetuă ignorare a înseși istoricității intrinseci a fenomenului literar”2. Ori, (pe nedrept) „uitaţii” Ioana Em. Petrescu şi Liviu Petrescu sunt „repere” ale criticii și istoriei literare din ultima jumătate de veac. Am avut privilegiul de a le fi fost prezentat de către Profesorul Ion Vlad – un admirator vulcanic al „soţilor Petrescu” – şi şansa de a fi colaborat cu Liviu Petrescu3 (din păcate, pe o durată scurtă de timp: 1995-1999) pe chestiuni de fond ale postmodernismului în versiunea lui genuină (nord-americană) şi-n variantele (româneşti, franceze, britanice etc.).

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (II)

Mircea BRAGA

Cosmologie şi poezie

Implicitul demersului analitic desfășurat de Ioana Em. Petrescu, la nivelul creației eminesciene, centrat pe funcția cosmologicului, ca principiu esențial în structurarea orizontului vizionar al poetului, dar și al căutării de sens într-un univers, într-o lume care însumează deopotrivă materialitatea și spiritualitatea, avea conotații care, într-o parte, refuzau coborârea unor intervenții critice în actul de supralicitare a stratificărilor excesiv formale și, într-o altă parte, duceau la înțelegerea că „obiectul” avut în vedere este încă departe de a-și revela substratul.

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (I)

Argument

Nu e deloc simplu să spunem ceea ce au reprezentat Ioana şi Liviu Petrescu pentru literatura română, pentru Alma Mater Napocensis, pentru generaţiile de studenţi care au avut şansa şi privilegiul de a-i cunoaşte, de a le audia cursurile, de a le asculta sfaturile şi sugestiile de lectură. Înainte de toate, revelatorie era prezenţa lor, luminoasă, benefică, stimulativă.

Citește în continuare →

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Liviu Petrescu

Prin ultima lui carte, Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni, publicată în 1997, Liviu Petrescu s-a înscris pe o linie de studiu de mare interes, inaugurată la Universitatea din Cluj de Ion Breazu și continuată după al Doilea Război Mondial de mulți dintre succesorii săi la catedră. Între prima generație de profesori ai Universității și generația următoare, din care face parte și Liviu Petrescu, a existat o filiație de preocupări și de idei, neîntreruptă până în zilele noastre. În cartea sa, criticul a ținut seama de cercetările și rezultatele la care a ajuns Ion Breazu, a pornit de la ele, construindu-și propriile interpretări pe fundamente puse de înaintașul său. A preluat de la acesta nu doar interesul pentru literatura română din Transilvania, ci și modul regional de abordare a problemelor, după model german. Cadrul general al discuției a rămas același, neschimbat, așa cum l-a stabilit, parcă pentru totdeauna, Ion Breazu, dar obiectivele pe care Liviu Petrescu și-a propus să le atingă sunt diferite1.

Citește în continuare →