Etichetă / dosar

de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (II)

Amalia Cotoi

Ferrante Fever și post-teoria

Oprah Winfrey, celebra realizatoare americană de televiziune, nota în 2015 că, printre cărțile care au creat dependență în ultimii 25 de ani, punându-și amprenta asupra unei generații, se numără romane ca The Remains of the Day (1989), de Kazuo Ishiguro, Eat Pray Love, de Elizabeth Gilbert (2006), The Hunger Games (2008), de Suzanne Collins, sau Fifty Shades of Grey (2011), de E. L. James. Deși toate au parte de ecranizări, și deci de un public numeros și eterogen, doar Eat Pray Love și Fifty Shades of Gray intră, conform The New York Times, la categoria bestseller, o categorie creată de revista americană în 1901, în paralel cu nașterea literaturii moderniste. Dacă e să punem în balanță statutul cărții și pe cel al filmului, în funcție de un agregator și totodată modulator al prizei la public și implicit al succesului precum IMDb (Internet Movie Database), Fifty Shades of Gray, în regia lui Sam Taylor-Johnson, pare a fi unul dintre filmele acelea dezastruoase, cu un rating sub 5 puncte din 10, 4,2 mai exact; Eat Pray Love (2010), în regia lui Ryan Murphy, se află tot undeva sub granița filmelor bune, cu un punctaj de 5,8; în vreme ce serialul My Brilliant Friend (2018-…), în regia lui Saverio Costanzo, Alice Rohrwacher, Daniele Luchetti, realizat după romanul cu titlul omonim al Elenei Ferrante, continuă să crească în aprecieri cu fiecare nou sezon, având actualmente 8,6 puncte, ceea ce e foarte mult dacă ne gândim că un film cult ca Game of Thrones are un punctaj de 9,2.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (I)

Argument

Odată cu subminarea postmodernă a granițelor dintre cultura „înaltă” și cea „joasă”, se remarcă și depășirea perspectivei elitiste asupra literaturii „pure”, „înalte” etc. Pe măsură ce intră și așa-zisa literatură de consum, literatură populară sau paraliteratură în atenția discuțiilor academice, are loc o fluidizare a dihotomiei inerente categoriilor de tipul „înalt”/„jos”, „valoare”/„non-valoare”, „lector specializat”/„lector naiv”, „succes”/„insucces”, „originalitate”/„clișeu”, „manierism”, „centru”/„margine”.

Genurile care aparțin în mod tradițional paraliteraturii sunt numeroase, fiecare cu specificitatea și regulile sale interne de creație, invitând la abordări și discuții generoase: SF, Fantastic/Fantasy, Thriller /Policier, Literatură pentru copii și tineret, Romance/Literatură erotică, Benzi desenate, Roman grafic etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (IV)

II. Microantologie de proze inedite

Ramona GABĂR

Poveste din Răsărit

Că venise vremea să facă ceva, asta o știa Krai prea bine. Mai știa că puțini aliați avea pe lume, și mai puțini la palat. Dar pe unul, care ca un frate din aceeași mumă se purtase cu el, se putea bizui fiecând avea nevoie.                                                                                    

„Ai ajuns la vorba mea”, îi scrise Kashchey deîndată ce îi ajunseră la urechi zvonurile despre răzmerița care se întețea din zi în zi în regatul tovaroșului său scump. „Ți-am zis că fără vărsare de sânge nu se poate cârmui o țară, dară tu ai cugetat cu sufletul, nu cu mintea. Stai pe loc, frățioare, că m-am urnit către tine cu toate cele trebuincioase și voi ajunge numai la o zi–două în urma istui răvaș. Fii pe pace, că om desluși-o noi și pe asta, cum le-am deslușit și pe altele.”   

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (III)

Andrei Vornicu

Jurnalul nefericirii–„Stadii” de Oana Paler

— Tu n-ai să poți fi niciodată fericit.

— De ce spui asta?

Mă uimea constatarea ei, mai ales pentru că eram convins, în clipele acelea, că sunt pe deplin fericit.

— Pentru că nu te poți obișnui cu gândul că ești om.

Deși scena în care protagonistul încasează acest adevăr ca pe o epifanie cu iz de sentință are loc spre final, adevărul amar al afirmației străbate traseul (anti)eroului încă de la primele pagini și saturează întreaga narațiune cu o tensiune anxioasă.                      

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (II)

Savu Popa

Corporatism și angoasă

În majoritatea cazurilor, omul de astăzi este, în permanență, conectat la rețele și la ritmul frenetic impus de corporația la care lucrează. Primează, poate în detrimentul valorilor sau al timpului personal, posibilitatea unei alinieri la standardele impuse de reguli sau de strategii ale multinaționalelor care tind să uniformizeze identități, frontiere, opinii sau memorii. În mare, acesta este tabloul recurent surprins de proza actuală care, în cele mai multe cazuri, înregistrează, parcă prin intermediul camerei de luat vederi, mecanismul corporatist al vieții urbane. De aceea, o astfel de proză, pe alocuri, suferă de un anumit schematism, în sensul în care narațiunea proiectează, în mod explicit, doar desfășurarea evenimențială fără a miza, foarte mult, pe conținutul analitic, problematic, chiar alegoric, al temei abordate.                                 

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (I)

Argument

Dosarul de față a fost gândit în tandem cu cel de anul trecut, astfel încât poezia și proza scrise de femei să se completeze și să se lumineze reciproc și să redea imaginea cât mai fidelă a acestui îmbucurător fenomen din literatura autohtonă contemporană. Incontestabilul reviriment al literaturii scrise de femei a fost probat prin apariția a două importante antologii, care mi-au și ghidat demersul realizării celor două dosare tematice: Un secol de poezie română scrisă de femei, vol. I, 1990-2019, (Editura Cartier, 2019), coord. Alina Purcaru și Paula Erizanu și Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (Editura Paralela 45, 2023), coord. Cristina Ispas.

Citește în continuare →
de VATRA

La aniversare – Ruxandra Cesereanu

Iulian Boldea

Ruxandra

Colaboratoare permanentă a revistei „Vatra”, Ruxandra Cesereanu împlineşte în acest an o vârstă frumoasă. Ruxandra este una dintre cele mai importante scriitoare ale generaţiei sale, cărţile sale bucurându-se de succes, de apreciere şi notorietate. O trăsătură definitorie a creaţiei sale e coerenţa de conţinut şi de viziune, consubstanţialitatea temelor şi obsesiilor, ce se regăsesc deopotrivă în eseuri, proză sau poezie, într-o scriitură ce se distinge mai ales prin autenticităţii rostirii. Eseurile despre gulag, despre comunism, despre tortura politică, despre deconstrucţia revoluţiei de la ʼ89, despre imaginarul violent, despre năravuri româneşti şi evadări, despre biblioteci stranii şi lumi de ficţiune (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conștiința românească, Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Imaginarul violent al românilor, Decembrie ʼ89. Deconstrucția unei revoluții, Năravuri românești, Biblioteca stranie, Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, Lumi de ficțiune, lumi de realitate) sunt emblematice pentru angajarea etică a autoarei, pentru tentaţia reevaluării unor toposuri şi poncife, pentru tensiunea analitică şi vocaţia sintezei. Poezia (Zona vie, Grădina deliciilor, Oceanul Schizoidian, Femeia-cruciat, Coma etc.) stă sub semnul neliniştii interogative şi al introspecţiei. În versuri autoreflexive şi lucide, poeta meditează asupra propriului scris, îşi expune conceptul interiorităţii în versuri crispate, agonale, fără  retorism intelectualizant, propriile trăiri, gesturi şi intenţii fiind dispuse cu tranşanţă în oglinda versului.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (VI)

Gheorghe Glodeanu

Nichita Stănescu sau despre metafizica poeziei

Lirica lui Nichita Stănescu (1933-1983) este dublată de o lucidă conştiinţă „poietică”, meditaţiile asupra condiţiei creaţiei şi a creatorului alcătuind o preocupare constantă a autorului Necuvintelor. Fenomenul este ilustrat atât prin numeroase poeme cu valoare programatică, cât şi printr-o serie de volume de eseuri precum Cartea de recitire (1972), Respirări (1982), Antimetafizica (1985), Amintiri din prezent (1985) sau Fiziologia poeziei (1990). Dar aceste lucrări nu reprezintă doar nişte meditaţii eseist-poematice despre scrierea poeziei, ci tot atâtea autoportrete purtând semnătura celui mai important poet român postbelic. Lirica stănesciană reprezintă o perpetuă meditaţie asupra statutului „eului” şi a relaţiei sale cu lumea, relaţie ce se instaurează mai ales prin privire şi care este mediată cu predilecţie prin cuvânt. Motivul privirii este esenţial în lirica lui Nichita Stănescu, privirea dobândind în primele volume de versuri puternice accente vizionare, specifice poeziei romantice şi postromantice.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (V)

III. REINTERPRETĂRI CRITICE

Corin Braga

Cosmologia poetică a lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu este unul din puținele exemple de scriitor dedicat integral vocației sale poetice. Printr-un efort deliberat, el a renunțat la tot ceea ce este îndeobște considerat o „viață normală”, pentru a se identifica rolului de poet, înțeles ca un mod de existență. Printr-o alchimie de profunzime, el a lăsat poezia să-i impregneze și să-i modifice structurile psihice, în așa măsură încât a sfârșit prin a nu mai gândi și a nu mai vorbi în manieră comună. El a fost un fel de „mutant”, care trăia o „stare poetică” generalizată și permanentă. Mutația de care vorbim nu este o metaforă, ci o metamorfoză efectivă, ființială, cu toate angoasele de alienare presupuse de ea, cu pericolele de izolare și schizofrenie, cu o tensiune continuă, compensată prin alcoolism, pe care probabil poetul a și plătit-o cu o moarte prematură.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (IV)

II. PORTRET

Doina Uricariu

„Pentru că trebuia să duc lupta cu invizibilul”

Lecturi americane și suedeze

Pe 31 martie 2023 se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu iar pe 13 decembrie, anul acesta, patru decenii de la moartea scriitorului. Între cele două date, aflăm viața și opera marelui poet traversând o jumătate de secol. Cei cincizeci de ani de viață și parcursul literar își așteaptă biografia și bibliografia, nescrise încă, deși era vremea de mult. Nu există volume asemănătoare cu cele publicate de Georgeta Oniscu Ion Pillat 1891-1945: biobibliografie (631p.) și Adrian Maniu 1891-1968: biobibliografie (666 p.), după cum nu există nici pentru alți scriitori majori ai literaturii române. Deși s-au scris despre Nichita Stănescu mii de pagini de eseuri și analize, de amintiri și interviuri, câteva cărți, și deși este, de departe, cel mai percutant creator, un vizionar și inovator în limba și literatura română din secolul XX.

Citește în continuare →