Etichetă / Iulian Boldea

de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (I)

Argument

În prezent, inteligența artificială joacă un rol important în destinul nostru, în cultura contemporană, în literatură și în dezbaterile actuale, scriitorii fiind interesați de posibilitatea exercitării influenței inteligenței artificiale în procesul creativ, prin imitarea capacităților umane, prin simularea și coagularea informațiilor, abilităților și percepțiilor. Sistemele informatice sunt acum cunoscute pentru capacitatea lor de a învăța, planifica și procesa informații, rezolvând probleme pe baza datelor asimilate și exploatate prin prisma comportamentelor anterioare care permit sau chiar garantează ordonarea, configurarea și construirea schemelor lingvistice, a rețelelor imaginative-situaționale sau a jocurilor simbolice cu un grad ridicat de predictibilitate. Posibilitatea de a concepe opere literare prin funcționalitățile inteligenței artificiale este destul de mare, chiar dacă mecanismele creative se bazează pe rețele complexe și arhitecturi de informații stocate în mediul online. Cu toate acestea, generarea de text are un grad semnificativ de automatism, astfel încât universul ficțional al operelor literare nu poate fi modelat de o conștiință imaginativă care nu este înzestrată cu sensibilitate, emoții, sstări afective, aşadar cu un repertoriu de sentimente care pot umaniza procesul de scriere. Pe de altă parte, este dificil să se presupună că mecanismele generative de acest tip sunt susținute de principii morale sau de o busolă axiologică care ar putea umaniza şi valoriza opera.

Citește în continuare →
de VATRA

Corp și corporalitate în artă și literatură (II)

Andreea Cristina Ivan

Profeții de autoîndeplinire. Daniela Zeca și Trilogia Orientală1

Omul occidental de astăzi are la îndemână resursele „culturii terapeutice” (Nehring, Madsen et al., 2020) dacă dorește să adopte o atitudine corectivă față de trecutul personal și dacă aspiră să își atingă potențialul. Alfabetizarea emoțională se face prin practici terapeutice sau prin abordări de tip self-help al căror scop este conștientizarea propriilor probleme și ameliorarea lor prin confesiune. Terapia confesivă implică ideea că un blocaj emoțional este vindecat când trece în plan conștient prin verbalizare, că echilibrul afectiv se restaurează numai dacă emoțiile tulburătoare sunt articulate. Verbalizarea sinelui se face după modelul antic de a te cunoaște și de a avea grijă de tine prin dialog, însemnări despre sine sau scrisori pentru cei apropiați (Foucault, 1988, p. 27). Chiar dacă pastilele de înțelepciune stoică au fost viralizate în mediile sociale, nu înseamnă că acestea, împreună cu metodele terapeutice convenționale de origine similară – jurnalul, epistolarul adresat celor care ne-au rănit, practicile discursive care ne fac să fim prezenți aici și acum și care antrenează, de fapt, un fel de vigilență spirituală sau obiceiul de a ne desprinde de ceea ce nu putem controla – și-ar fi pierdut din relevanță. 

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Marta Petreu. Sub zodia lucidităţii

Studiile şi eseurile Martei Petreu se disting prin câteva particularităţi importante: energie argumentativă, onestitate, amprentă etică în interpretarea conceptelor, figurilor şi formelor culturale, scriitură directă, distinctă, fermă, dar şi dubitativă, fascinată de paradoxuri şi teme controversate. Marta Petreu repudiază orice forme de impostură intelectuală, refuză mistificările, având oroare de pervertirile şi manipulările logicii. De altfel, autoarea a interpretat teme problematice ale mentalului românesc, a evaluat complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi, reliefând fisuri, tare, neconcordanţe biografice sau creatoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Virgil Mihaiu:„Ca tot muritorul, visez fericiri imuabile, deși suntem împresurați de calamități”

Foto Amalia Lumei

– Prezentarea dvs. de pe site-ul PEN România începe aşa: „Scriitor, jazzolog, diplomat, profesor de estetica jazzului, poliglot, promotor cultural, interpret de jazz-poetry”. Care dintre aceste profesii, sau domenii vă defineşte cel mai bine?

– Înainte de a înfrunta chestionarul destinat respectabilei rubrici de dialoguri a revistei Vatra, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru onoranta invitație de a răspunde acestui interviu. În principiu, domeniile enumerate de sus-amintitul CV sunt definitorii pentru un mod propriu de a-mi valida existența. Însă aș observa că niciunul dintre ele nu poate fi circumscris „științific”, cu rigurozitatea atribuită anumitor opțiuni profesionale considerate imuabile pe timpul studenției mele – medicină, inginerie, economie, învățământ… Din contra, în cazul meu însăși calitatea de scriitor subsumează diverse paliere literare: aptitudinea de a mă exprima la modul poetic, dar și ca eseist, autor de studii interdisciplinare, propagator prin arta scrisului al binelui, păcii, frumuseții, concordiei între oameni. Similar, jazzologia glisează între multiple sfere de interacțiune ale muzicii cu artele contemporane, cu zonele misterioase ale sensibilității umane, cu spații ale cunoașterii altminteri quasi-impermeabile la seducția armoniilor (și disonanțelor) sonore. În jumătatea de secol plus un lustru de când îmi exercit preocupările pluridisciplinare, am constatat că mentalitatea jazzistică poate asimila tematici și raportări de o copleșitoare luxurianță, convertindu-se treptat într’un modus vivendi.

Citește în continuare →
de VATRA

Tentația jurnalului intim (III)

Sanda Cordoș

Un om de prisos? O țară de prisos?

În decembrie 2015, Ion Urcan începe să citească Solenoid, romanul lui Mircea Cărtărescu, și face o însemnare amuzantă: „Cartea e atât de groasă și de grea, încât, de-ți vine cumva ideea să citești în pat și scapi din mâini acest balot de hârtie, trebuie neapărat să vină cineva să te scoată de sub el ori dacă ți-l scapi peste față, îți rupe, negreșit, nasul!”. Prin una dintre coincidențele stranii ale existenței, această descriere este mult mai potrivită pentru cartea proprie, din păcate postumă, format mare, cuprinzând peste 1250 de pagini: Jurnal: 1985-2020, ediție îngrijită de Ileana Urcan, prefață de Ion Pop, Cluj, Editura Școala Ardeleană, 2023. Dar nu apariția fizică impresionantă îi asigură statutul privilegiat, de veritabil eveniment editorial, printre cărțile de gen,  Jurnalul lui Ion Urcan fiind, după cum precizează prefațatorul volumului, „unul dintre cele mai revelatoare și autentice documente de epocă apărute la noi în ultima vreme”. Or, la noi, literatura diaristică este într-o epocă fastă, înregistrând al doilea său val important (justificând pe deplin dosarul tematic de față) după cel din primul deceniu postdecembrist.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Mircea Petean

Argument

Aflat frecvent față în față cu sine însuși și cu literatura, Mircea Petean, pe care îl știm ca un editor foarte valoros și temeinic (a publicat la Editura Limes peste 2.200 de cărți) este prozator, eseist, publicist, dar mai ales un poet autentic, grav și sensibil, de o rară noblețe a expresiei. În Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă Radu G. Țeposu îl încadrează pe Mircea Petean în categoria „criticismul teatral și histrionic, comedia literaturii”, alături de Petru Romoșan și Daniel Corbu. În multe poeme ale lui Mircea Petean este exprimată tensiunea oximoronică a lucrurilor („spaima bucuriei”), dar e vizibilă, de asemenea, tentația interogării convențiilor, a programelor și indicațiilor ideologice, în consens cu reflexele ludice, ironice sau parodice tipic postmoderne, conturându-se astfel relieful unei lirici reflexive și autoreflexive, din care nu sunt absente sentimentul revoltei, gustul solitudinii și nevoia dialogului cu esențele.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Mircea Zaciu. O recitire

S-au împlinit anul acesta douăzeci și cinci de ani de la dispariția lui Mircea Zaciu, critic și istoric literar, profesor universitar, scriitor, fost director de onoare al revistei „Vatra”, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române contemporane. E un prilej de a examina încă o dată personalitatea și opera sa, mobilitatea exercițiului exegetic, disponibilitatea și rigoarea, acribia filologică descinsă din noua școală ardeleană critică a Clujului, în care figuri tutelare sunt Ion Breazu, D. Popovici, Mircea Zaciu însuși, Ion Vlad, Ion Pop, Ioana și Liviu Petrescu, Marian Papahagi etc. Expresia calofilă și seducția scriiturii se desprind dintr-un model călinescian complinit printr-o paradigmă morală, prin spirit asociativ, exercițiu analitic auster și opțiune fermă a demnității intelectuale. O caracterizare excelentă a lui Mircea Zaciu oferă Al. Cistelecan: „Critica lui nu face niciodată simple prestații tehnice; ea năzuiește întotdeauna la valorile existențiale din operă, sedusă de mirajul acelui impact inefabil dintre om și operă. Deși n-a privilegiat poezia, e foarte probabil ca propria sensibilitate să-l fi tras mai mult într-acolo; căci Zaciu e atent la mlădierea lirică nu numai a prozei (fie ea a lui Sadoveanu, fie a lui Bacovia), dar și a exegezei ca atare. Subiectele lui Zaciu sînt destul de amestecate, toate cărțile fiind întocmite pe principiul culegerii de articole; toate sînt, de fapt, niște miscelanee. Puse însă în ordinea cronologică a literaturii, ele ar arăta o istorie a acesteia aproape închegată.”

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin – elogiul nuanței (III)

Simona Popescu

Despre cum „clipa se face ramură” și cîteva microcristalizări

Sînt întîlniri, în viața oricui, care te construiesc, altele care țin de destinul tău. De fapt, ele se întrepătrund.

Legată de destin a fost întîlnirea cu profesorul Paul Cornea. Fără el, viața mea ar fi fost alta. M-a convins (cu greu), după 1990, să dau examen pentru un post de asistent la Facultatea de Litere pentru că asta îmi va garanta, spunea el, că voi avea timp de-ale mele, de literatură. Așadar, Profesorul îmi purta nu doar mie grija, ci și literaturii mele! L-am ascultat, pînă la urmă, și bine am făcut. Îi sînt mult recunoscătoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin – elogiul nuanței (I)

Argument

Dosarul tematic al revistei „Vatra” conturează un portret aniversar al unei personalități de anvergură a criticii și teoriei literare românești, Mircea Martin, membru al Academiei Române, autor al unor cărți de referință care au marcat peisajul cultural românesc din perioada postbelică. Prin exercițiul profund al lecturii și prin dicțiunea rafinată și nuanțată a ideilor, Mircea Martin a exercitat o influență covârșitoare asupra unei întregi generații de critici și teoreticieni ai literaturii, cărora le-a insuflat pasiunea interogării sensurilor textului literar, deschizându-le un orizont conceptual generos, ce valorizează asceza exercițiului hermeneutic deprins prin cronicile literare de la începutul carierei, al căror „gust și acuitate, fler și tranșanță își bazau siguranța pe o substanțială rigoare teoretică” (Al. Cistelecan). Cărțile lui Mircea Martin (Generație și creație, Critică și profunzime, G. Călinescu și „complexele” literaturii române, Dicțiunea ideilor, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Singura critică, Radicalitate și nuanță) relevă calitățile dominante ale autorului lor: finețea și geometria interpretărilor, distanța optimă și atașamentul față de operă, adecvarea și identificarea, suplețea disociativă, dialogul permanent cu ideile, cu cărțile și cu scriitorii comentați, în măsura în care „opoziția între geometrie și finețe ar fi aceea între raționament și sentiment, între o propensiune asociativă și una diferențiatoare, între o voință totalizantă și abstractizantă și atenția față de unicitate, între o confruntare cu reductibilul și o alta cu ireductibilul”.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Aurel Pantea. Între negare și iluminare

Voce singulară și exemplară în poezia de azi, Aurel Pantea își înscrie cărțile în orizontul post-expresionismului, mizând, așadar, pe gravitate, tragic, anticalofilie și pe explorările abisurilor fiziologicului.Pentru Aurel Pantea realul e agresiune iminentă, iar materia proliferare absconsă. E aici un radicalism al viziunii, o sensibilitate perceptivă la ultragiul realului, în timp ce imersiunile în labirintul corporalității sunt expuse într-o scriitură neagră, intransigentă, neutră, lipsită de veleități retorice ori de vertijul ornamentelor expresivității gratuite. E limpede, astfel, că poetul are alura unui vizionar al derizoriului, al damnării și suferinței identitare, care e o proiecție în oglinzile răsfrânte ale poemului, în care se regăsesc revelațiile traumei și extaza neconcesivă a autocontemplării. Lumea însăși este pregnant vizualizată, intensitatea frazării alcătuind un scenariu inițiatic al descinderii în bolgiile unei existențe infernale, lipsite de șansa redempțiunii. Materialitatea sumbră a imaginilor e în consens cu fluența aritmică a dicțiunii, fascinația depoetizantă a textelor traducând o autentică vocație a depoetizării, prin repudierea retoricii calofile, astfel încât textul liric trăiește din această tensiune între trăire și imagine, între spasm și verb, asumându-și o stilistică aritmică, striată, tensionată așa cum este însăși anatomia și fiziologia realului.

Citește în continuare →