Etichetă / Mircea Zaciu

de VATRA

Iulian Boldea – Mircea Zaciu. O recitire

S-au împlinit anul acesta douăzeci și cinci de ani de la dispariția lui Mircea Zaciu, critic și istoric literar, profesor universitar, scriitor, fost director de onoare al revistei „Vatra”, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române contemporane. E un prilej de a examina încă o dată personalitatea și opera sa, mobilitatea exercițiului exegetic, disponibilitatea și rigoarea, acribia filologică descinsă din noua școală ardeleană critică a Clujului, în care figuri tutelare sunt Ion Breazu, D. Popovici, Mircea Zaciu însuși, Ion Vlad, Ion Pop, Ioana și Liviu Petrescu, Marian Papahagi etc. Expresia calofilă și seducția scriiturii se desprind dintr-un model călinescian complinit printr-o paradigmă morală, prin spirit asociativ, exercițiu analitic auster și opțiune fermă a demnității intelectuale. O caracterizare excelentă a lui Mircea Zaciu oferă Al. Cistelecan: „Critica lui nu face niciodată simple prestații tehnice; ea năzuiește întotdeauna la valorile existențiale din operă, sedusă de mirajul acelui impact inefabil dintre om și operă. Deși n-a privilegiat poezia, e foarte probabil ca propria sensibilitate să-l fi tras mai mult într-acolo; căci Zaciu e atent la mlădierea lirică nu numai a prozei (fie ea a lui Sadoveanu, fie a lui Bacovia), dar și a exegezei ca atare. Subiectele lui Zaciu sînt destul de amestecate, toate cărțile fiind întocmite pe principiul culegerii de articole; toate sînt, de fapt, niște miscelanee. Puse însă în ordinea cronologică a literaturii, ele ar arăta o istorie a acesteia aproape închegată.”

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu – Jurnal

3.II.95

Întrerupt. Timp fărâmițat și tensiuni. Înainte, procesul, care s-a amânat pe 2 martie (devreme), ieri celălalt proces, despre care nu am nici o veste. Trebuie să mă deprind cu ideea despărțirii. Întoarcerea acolo e, oricum, o durere. Nici o veste de la Joy. Th. pleacă luna asta la Budapesta, apoi la Cluj. Îi scriu o lungă scrisoare. Pe urmă, îmi dau seama că e fără rost. Mi-a scris Patrick, a fost plecat în Siria și în Statele Unite, habar n-am pentru ce. Zicea că i-a plăcut teribil Siria (fascinația Orientului pentru acești occidentali n-a încetat), dar i-a părut rău că e dictatură. Iar eu care, îi scriu, am trăit aproape toată viața mea sub trei dictaturi, din copilărie, adică viața mea conștientă, ce să zic?! J’en ai si marre, i-am scris în final. De la alții, nimic. Poștă săracă. Nici eu n-am putut scrie cele promise pentru Gelu, „Vatra”, „Familia” și Alecu. De altfel Lungii au și plecat în Canare. Ferice de ei, aici iar e înnorat și frig. De două ori, flanat prin Köln, fără rost. Doar ieri am reușit să văd Exotica lui Atom Egoyan, frumos. La Cannes, anul trecut a luat Premiul criticii. Povestea e subțire, la urma-urmelor, dar frumos construită, ca un joc de puzzle, iar imaginea deși e – ca la toate filmele lui E. – fascinantă (de data asta e făcută de un ungur). Observ, în cast și alte nume ungurești (probabil unguri canadieni), iar printre „sponsori”, pe celebrul senator Lantos.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Mircea Zaciu

Una din năzuinţele celor ce au predat la Facultatea de Litere din Cluj a fost să scrie o sinteză (istorie, panoramă etc.) despre literatura română din Transilvania. N. Drăganu, D. Popovici şi Ion Breazu au încercat în scrierile lor să ofere o imagine de ansamblu asupra producţiei beletristice publicate de-a lungul timpului dincoace de munţi, în reviste sau în volume. Iar dintre criticii formaţi după al Doilea Război Mondial, cel ce a rezonat mai adânc la acest ideal a fost Mircea Zaciu, autorul unei cuprinzătoare lucrări în domeniu, Ca o imensă scenă, Transilvania…, lucrare tipărită în 1996, adunând rodul unui efort ce se întinde pe treizeci de ani. Autorul a scris mult şi profund pe această temă, a revenit în repetate rânduri asupra marilor figuri ardelene (Agârbiceanu, Goga, Blaga,  Rebreanu), a atras atenţia asupra scriitorilor din al doilea plan şi a încercat să definească şi să ilustreze un aşa-numit „spirit transilvan”. Mircea Zaciu a stăruit asupra anumitor scriitori, a cercetat îndelung anumite orientări, a aşezat într-o lumină puternică anumite opere, dar nici una din problemele mari ale literaturii din această parte a ţării n-a rămas neatinsă, toate au fost observate, astfel încât la sfârşitul lecturii imaginea întregului apare cu claritate pentru fiecare cititor.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu, Ion Pop – Scrisori recuperate (IV)

Buc[ureşti] 9 V 75

Dragă Jeane,

Te rog să nu fii supărat că de atâta vreme nu ţi-am scris. Mi-a fost imposibil şi mă vei înţelege într-o zi. Sunt şi foarte bolnav şi foarte demoralizat, aşa că nu mă pot nici măcar concentra pentru o scrisoare. Când voi reuşi, vei fi primul căruia o să-i scriu, atât cât voi putea, din tot prin ce am trecut de două luni aproape. Te îmbrăţişez,

                                                                   Mircea.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu- Ion Pop – Scrisori recuperate (III)

                          Cluj, 1 II 75

            Dragul meu Jean,

            Îţi mulţumesc pentru scrisoarea din 21 I a.c., pe care am găsit-o întorcându-mă din Bucureşti alaltăieri. Am fost la o comisie de validare la Uniune, mai mult ca să ies din inerţia nacopeană (!) şi să încerc a vedea Danton-ul lui Camil-Horea Popescu, dar cum spectacolul era chiar în seara şedinţei, evident, n-am putut pleca de la comisie şi am amânat pe altă dată teatrul. Am asistat în schimb la veşnica comedie a lui Fănuş Neagu, dezlănţuit în trivialitatea lui habituală şi de data asta, agăţându-se de Croh şi de mine, fiind noi singurii critici de faţă şi luaţi drept tête de turc1. În rest, cu toții erau porniți să-și bată joc de conuʼ Virgil2 , care pare și mai Trahanache decât era înainte de avansare. Tristă priveliște să-l vezi pe fotoliul unde înainte găseam statuia de împărat roman (fie şi de decadenţă) a lui Zaharia3, care măcar avea o masivitate şi o demnitate şi o privire umană.

Citește în continuare →
de VATRA

Eveniment editorial: Mircea Zaciu, Jurnal, vol. 5-6 (1990-1994)

Nicoleta Sălcudeanu

Marea crăpelniță culturală

Nu vreau să cred că doar un anume tip de voyeourism intelectual mă face să consider cele mai recente două volume de jurnal1, ce cuprind  anii postcomuniști 1990-1994, al lui Mircea Zaciu, un eveniment cultural major și incitant. Deși, în linii mari, conform unor semnale venite pe cale electronică, o parte din generația cea mai nouă și mai activă de tineri critici – vorbesc aici despre cei cu adevărat semnificativi – pare să perceapă omul & opera drept obiective culturale perimate, modeste, lipsite de valențele revizitării sau de personalitate și, dacă se poate cita din surse de ”socializare”, și se poate, monada Zaciu nu ar reprezenta mai mult decât ”multe dureri înăbușite, un personaj mai curând mediocru, ros de resentimente ca de gastrită, narator necreditabil, dar util totuși pentru informație.”

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu, Ion Pop – Scrisori recuperate (II)

                               Cluj, 19 III 73

            Dragul meu Jean,                     

            Acum câteva minute am primit şi citit pe nerăsuflate ambele tale scrisori, din 15 şi 19 crt., mirându-mă că poate în acelaşi moment îţi scriam şi eu, tot cu mâna, tot indescifrabil şi chinuit, aşa că n-ai nicio grijă. Manuscrisul tău mi-a făcut o bucurie în plus, de descifrat te descifrez doar! Ceea ce mă întristează e însă starea ta proastă, sufletească, acea criză de care scrii şi care sper să fi trecut. Ţi-am mai scris că te rog să te bucuri cât mai mult de marile posibilităţi ale Oraşului şi să nu te gândeşti acasă. Suspendă orice sentimentalism, dor etc., fii mai lucid şi mai egoist. Nu ştiu cum să-ţi spun mai mult.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Zaciu/ Ion Pop – Scrisori recuperate

După publicarea, anul trecut, a corespondenţei Ion Pop-Mircea Zaciu, sub titlul Ore, zile, ani de prietenie (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2020), unde semnalam, din loc în loc, că o scrisoare sau alta s-a “rătăcit”, am descoperit acum, într-o altă cutie cu hârtii amestecate, încă vreo douăzeci de epistole primite de la Profesor, între anii 1973-1975.  Mă grăbesc să le public acum, prin bunăvoinţa revistei Vatra, ca să nu rămână prea departe de  cele tipărite.  Scrisorile expediate de mine de-a lungul vremii îmi fuseseră restituite cu ani în urmă de destinatar şi de familia sa, şi cred că nu lipsea niciuna. (Ion Pop).

Citește în continuare →