Autor / VATRA

de VATRA

Sorin Antohi – Trianon: memoria circulară

În apropierea datei de 31 iulie 2021, care marchează un secol de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Trianon (semnat pe 20 iunie 1920), revista Trivium a revenit la această obsedantă temă româno-maghiară, după ce o tratase în numărul 2 (43) din aprilie-mai 2020. Atunci recomandasem un studiu al prietenului meu berlinez Reinhart Markner, erudit cercetător al francmasoneriei, care explora încercările de a crea o francmasonerie solidară a Puterilor Centrale la Conferința de Pace de la Berlin din 1919. (Textul a fost tradus din franceză de regretatul Radu Ciobotea.) Evident, proiectul – ratat – de a reconcilia cel puțin diveregențele Puterilor Centrale (cu reverberații în țările din sfera lor de influență – reală, imaginată sau țintită) urmărea, potrivit unei tradiții milenare din toate culturile, să obțină în culise ce nu se putea obține pe scenă, la masa tratativelor și în alte întîlniri publice, pentru a se prezenta ulterior cu mai multe șanse în fața cîștigătorilor Primului Război Mondial, care se pregăteau de confruntarea politico-diplomatică postbelică într-o manieră similară.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv (VI) (Iudaism, elenism și conștiința nefericită)

Idei care vor fi topite de Benjamin Fondane în substanța filosofică a poemului Ulise găsim și în alte articole și cărți ale sale decât în cele centrale dedicate lui Rimbaud și Baudelaire. Voi panorama și sintetiza, de aceea, câteva astfel de idei prezente în seria de articole despre Iudaism și elenism, precum și în eseurile ample din Fals tratat de estetică și Conștiința nefericită.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt Frumos din viitor. Ispitirea Anetei (4)

Cu scuzele de rigoare, ajunși abia la capitolul patru al poveștii noastre, mă văd nevoit să modific puțin trecutul. În sensul că numele fetei care îl însoțea pe Regele Manelelor în momentul accidentului era de fapt Prințesa Emilia Pătlăgică fon Clejani, județul Giurgiu, iar accidentul s-a produs nu din cauză că Regele Manelelor ținea picioarele pe volan, deși le ținea într-adevăr acolo, ci din cauză că, în acest timp, Prințesa îi făcea sex oral. Îmi pare rău că a trebuit să vă spun asta. S-a întâmplat taman în ziua când ziarul britanic Daily Star publica știrea că Inteligența Artificială poate convoca ședințe de spiritism, iar Mehmet Özyürek, bărbatul cu cel mai mare nas din lume, de altfel un om foarte bun la suflet, împăcat nu doar cu nasul lui, ci și cu viața lui, a făcut un infarct și a murit. Așa că acum e împăcat chiar și cu moartea lui.

Citește în continuare →
de VATRA

O eroare regretabilă

Revista Vatra, publicaţie de tradiţie şi prestigiu (înfiinţată în 1894 de Caragiale, Slavici şi Coşbuc la Bucureşti, cu serie nouă, din 1971, la Târgu Mureş) e o revistă prin esenţa ei democratică, astfel încât dezavuăm şi descurajăm orice text, mesaj sau act de antisemitism, xenofobie sau ură. Cititorii revistei știu că Vatra  e una dintre publicațiile culturale care a militat constant pentru dialogul intercultural, pentru respectul acordat culturii și drepturilor minorităților din România și pentru promovarea lor, atît prin traduceri frecvente, cît și prin numere tematice dedicate anume literaturii și culturii acestora. Vatra e una dintre revistele care a dedicat o atenție constantă literaturii scriitorilor evrei din România – dar și din Israel – și contribuției lor la literatura română, prin numere consacrate acestei problematici, precum și prin numere dedicate unor scriitori evrei reprezentativi (două numere dedicate operei lui Norman Manea, de pildă). Credem că puține alte reviste au fost mai dedicate acestui domeniu.

Citește în continuare →
de VATRA

Ana Blandiana – Cuvânt înainte – cuvânt după (la ”Mai-mult-ca-trecutul”)

Când în seara zilei de 31 august 1988 am aflat că, din nou, nu voi mai putea să public și am hotărât să încep un jurnal minuțios al acestei noi perioade de viață, era evident că paginile pe care le voi scrie nu vor fi destinate publicării, ci – oarecum dimpotrivă – că ele vor trebui să-i țină acesteia locul.

Mi-ar fi destul de greu să spun în ce fel, dar ceea ce simțeam era că urmează un gol de care pot să încerc să mă apăr descriindu-l, nepermițându-i să devină neant. Poate că subliminal presupuneam că această descriere ar putea fi de folos cândva, dar nu-mi amintesc să mă fi gândit vreodată în registru logic la asta, după cum nu cred că am fost cu adevărat convinsă că acel cândva va exista. Cea mai bună dovadă este că, atunci când s-a întâmplat, cele patru caiete de câte o sută de pagini au stat ani de zile pe un colț al mesei mele de lucru, clădite unul peste altul ca niște pete de culoare (aveau coperte de vinilin roșu, albastru, bej, vernil), fără să am timp sau curiozitatea să le citesc, apoi – pentru a lăsa probabil locul altor hârtii mai actuale – au fost mutate într-un dulap unde pur și simplu am uitat de ele.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Romane nescrise

În ciuda a ceea ce se crede, n-am fost tentată să-i ficționalizez pe legendarii mei unchi. Nu mă oprea doar respectul paralizant, ci și complexitatea lor intelectuală. Cred că n-aș fi reușit, chiar dacă încercam. Am povestit câte ceva despre ei doar în Anii Romantici.

Bunicul, preot fără avere și tată a nouă copii (unul îi murise de mic), își vârâse doi dintre băieții mai mari, pe Cornel și pe Oiță, în școli militare, unde nu plătea taxă, aveau internat și uniforme gratuite. Amândoi au făcut medicină de vârf, dar au scăpat cu greu de haina militară.

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (IV)

II. Microantologie de proze inedite

Ramona GABĂR

Poveste din Răsărit

Că venise vremea să facă ceva, asta o știa Krai prea bine. Mai știa că puțini aliați avea pe lume, și mai puțini la palat. Dar pe unul, care ca un frate din aceeași mumă se purtase cu el, se putea bizui fiecând avea nevoie.                                                                                    

„Ai ajuns la vorba mea”, îi scrise Kashchey deîndată ce îi ajunseră la urechi zvonurile despre răzmerița care se întețea din zi în zi în regatul tovaroșului său scump. „Ți-am zis că fără vărsare de sânge nu se poate cârmui o țară, dară tu ai cugetat cu sufletul, nu cu mintea. Stai pe loc, frățioare, că m-am urnit către tine cu toate cele trebuincioase și voi ajunge numai la o zi–două în urma istui răvaș. Fii pe pace, că om desluși-o noi și pe asta, cum le-am deslușit și pe altele.”   

Citește în continuare →