Andreea POP
Categorie / Critică literară
Anarhetip
CĂLIN TEUTIŞAN
Eseul introductiv, intitulat Competenţele şi limitele comparatistului, problematizează specificul interpretării comparatiste, care ar fi, din ceea ce textul lasă să se înţeleagă, un tip de intuiţionism sintetic şi de vizionarism ştiinţific. Plecând dintr-o atare poziţie, inovaţia conceptuală a lui Corin Braga se situează la incidenţa dintre morfologia culturii, antropologie şi psihologia imaginarului. Citește în continuare →
Poezie tranzitivă
COSMIN BORZA
Conceptul de „poezie tranzitivă” cunoaşte un destin teoretic similar cărţii care l-a lansat. A fost legitimat şi impus în dezbaterea culturală autohtonă prin Aisbergul poeziei moderne, carte publicată de Gheorghe Crăciun în 2002.
Citește în continuare →
Critica impresionistă şi instituţia cronicarului. ,,Cazul Manolescu”
ANDREEA COROIAN
,,Drumul spre consacrare şi manual de şcoală al tuturor operelor trece încă (…) la noi, prin cronica literară” – astfel îşi încheie Nicolae Manolescu un articol din România Literară publicat în anul de graţie 1983 (Rolul cronicii literare, în România literară, nr. 33, august 1983), când nimănui nu-i mai era străin că, prin judecata valorică pe care o formulase din 1965 încoace, construise ceea ce ar putea fi numită ,,programa de literatură” a acelor ani greu-comunişti – Nicolae Manolescu începe discuţia despre Cronicar ca despre o instituţie. Fără a fi prea mare iubitor de istorie literară, criticul apelează speculativ, însă, la descendenţa unor G. Călinescu sau Eugen Lovinescu, pentru a formula o teză îndrăzneaţă: ,,cei mai mulţi din marii noştri critici au fost cronicari literari şi au creat speciei un fel de aură mistică, încă nerisipită (…) Fără cronicari, situaţia poeziei lui Arghezi sau Barbu ar fi fost alta în anii de dinainte de război, ca şi situaţia lui Nichita Stănescu, în anii noştri”.
O floralistă (Veturia M. Florenţiu)
Al. CISTELECAN
Dintre delicate, amărîte şi firave face parte şi Veturia M. Florenţiu, moartă la abia treizeci de ani.1 De nu s-ar fi măritat prea repede2 cu profesorul Marin C. Florenţiu, „autor de manuale, pe atunci revizor al şcolilor din Judeţul Muscel,”3 ar fi fost primul Manolescu4 din istoria noastră literară.
Amintirile lui Ştefan Agopian
MARIUS POPA
După seria de reeditări a romanelor care i-au asigurat o evidentă notorietate înainte de ’89 (Tache de catifea, în 2004, Tobit, în 2005, şi Sara, în 2006, la Polirom), Ştefan Agopian revine cu un remarcabil volum de memorii, Scriitor în comunism, apărut, în 2013, la aceeaşi editură ieşeană. Citește în continuare →
Ştefan Borbély și lipsa de transparență a utopiei printr-o metodologie mată
ADI DOHOTARU
Ștefan Borbély este unul dintre cei mai captivanți profesori pe care i-am audiat în universitate la Cluj. Pentru că am făcut facultatea la Științe Politice, masteratul la Litere, doctoratul în Istorie, iar acum lucrez în cercetare cu antropologi și sociologi am avut șansa de a cunoaște dascăli dintr-un spectru larg al studiilor umaniste, iar profesorul Borbély este în vârful ierarhiei de erudiți pe care i-am cunoscut la nivel local.Este, totodată, una dintre persoanele care m-a încurajat cu recenzii pozitive la adresa scrierilor mele relativ excentrice în raport cu ce se publică în spațiul românesc și mă citează chiar în ultima sa carte. De aceea, criticarea perspectivei volumului său de eseuri Civilizații de sticlă. Utopie, distopie, urbanism, în ciuda culturii exegetice vaste a profesorului clujean, poate să pară extravagantă dacă ne raportăm la cutumele encomiastice și artificiale în relația dintre profesorii și studenții autohtoni.
revistavatra.org 