Categorie / Contraepisteme

de VATRA

Sudul global din Est (I)

(Almanah Scînteia, 1978)

Argument

Globalizarea din lumea reală și globalizarea din științele sociale au evoluat și înflorit pentru o vreme, cum era probabil și firesc, cot la cot. De la un timp însă – zice-se de prin 2014 – între globalizarea reală și globalizarea discursului științific sincronul înfloririi lor a lăsat parcă loc unui balet în contratimp, în care deglobalizarea tot mai accentuată din viața politică și economică e însoțită, suplinită și ripostată cu un surplus de globalizare a perspectivelor și problematicilor din sfera științelor sociale. Unghiul global a fost, în acest sens, în interiorul științelor, un instrument util de desțepenire și lărgire a unor nișe tematice și metodologice devenite prea exclusive și restrictive, după cum, în lumea și istoria largă, el a fost refugiul speranțelor și perspectivelor progresiste, cosmopolitaniste, dintr-o lume vădit hotărâtă să le calce (din nou) în picioare.

Citește în continuare →
de VATRA

75 de ani de 1984

Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la apariția, în 1949, a romanului politic poate cel mai influent în scrierea și descrierea istoriei noastre recente, în special în Estul postcomunist. Publicăm, în acest context, traducerea a două comentarii dacă nu la fel de influente, cel puțin cam fel de clasice precum romanul lui George Orwell: eseul lui Isaac Deutscher din 1955 despre misticismul cruzimii și recenzia întârziată a lui Isaac Asimov din 1980. (Nota redacției)

Citește în continuare →
de VATRA

Filozofia continentală astăzi [traduceri]

Mark Fisher – E mai ușor de imaginat sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului*

Într-una dintre secvențele-cheie ale filmului Copiii tatălui (Children of Men) al lui Alfonso Cuarón, Theo, personajul jucat de Clive Owen, își vizitează un prieten la centrala electrică Battersea, devenită un fel de combinație între clădire guvernamentală și colecție privată de artă. Diverse comori culturale – David al lui Michelangelo, Guernica lui Picasso, ori un purcel gonflabil al celor de la Pink Floyd – sunt păstrate într-o clădire reciclată și ea într-o piesă de patrimoniu. E singura ocazie de-a arunca o privire la viețile celor ce alcătuiesc elita, protejată de efectele unei catastrofe care a cauzat o epidemie de sterilitate: timp de o generație, pe lume nu a mai venit niciun nou-născut. Theo se întreabă: „De ce-ar conta toate astea dacă nu va mai fi nimeni să le vadă?”. Nu mai există alibiul generațiilor viitoare, fiindcă nu vor mai fi nici un fel de generații viitoare. Răspunsul pe care-l primește de la interlocutor e un hedonism nihilist: „Încerc să nu mă gândesc la asta.”

Citește în continuare →
de VATRA

N. Tertulian – Georg Lukács și stalinismul

Studiul de față a fost scris în limba franceză și a apărut inițial, cu titlul „Georg Lukács et le stalinisme”, în numărul 563 (iunie 1993) al revistei Les Temps modernes. De curând, domnul George Horodincă, fiul lui N. Tertulian, a găsit printre fișierele rămase în calculatorul tatălui său o versiune românească a textului, cel mai probabil realizată de mama sa (și soția profesorului Tertulian), scriitoarea Georgeta Horodincă. În cursul pregătirii pentru tipar a traducerii, am constatat că varianta în limba română nu se suprapune exact cu originalul francez; prin urmare, am restituit tacit cea mai mare parte a fragmentelor care lipseau și în același timp am păstrat cele câteva scurte completări, întrucât am presupus că aparțin autorului. De asemenea, tot în mod tacit, am operat și o serie de modificări ale traducerii. Dorim să-i mulțumim domnului George Horodincă pentru că ne-a pus la dispoziție acest material și a fost imediat de acord cu publicarea lui. (N. red., Andrei State)

Citește în continuare →
de VATRA

Victor Burgin – Modernismul în opera de artă

În 19342, Mukarovski vedea printre capcanele care îl pîndeau pe teoreticianul artei nepriceput într-ale semiologiei, „tentaţia de a trata opera de artă ca pe o construcţie pur formală”. Cu toate acestea, astăzi, tendinţa de a aplica teoria semiotică la artele vizuale în direcţia unei „poetici” s-a revărsat într-o confluenţă facilă cu curentul dominant astăzi al criticismului „modernist”, focalizat asupra vieţii interne a obiectului autonom. Pretenția lui Mukarovski ca teoria „să surprindă dezvoltarea artei ca pe o mişcare imanentă care are, de asemenea, o relaţie dialectică permanentă cu dezvoltarea celorlalte domenii ale culturii” rămîne neîmplinită.

Citește în continuare →

de VATRA

Gilles Deleuze, Félix Guattari – Mai 68 n-a avut loc

deleuze-and-guattari

În fenomenele istorice ca Revoluţia din 1789, Comuna sau Revoluţia din 1917 există întotdeauna o parte de eveniment ireductibil la determinismele sociale şi la seriile cauzale. Istoricii nu prea iubesc acest aspect: ca atare, ei restaurează cauzalităţi post festum. Dar evenimentul, în ce-l priveşte, se află în decroşaj sau în ruptură faţă de cauzalităţi: e o bifurcare, o deviere în raport cu legile, o stare instabilă care deschide un nou câmp de posibilităţi. Prigojin a vorbit despre aceste stări în care, chiar şi în fizică, micile diferenţe se propagă în loc să se anuleze şi în care nişte fenomene absolut independente intră în rezonanţă, în conjuncţie. În acest sens, un eveniment poate fi contrazis, reprimat, recuperat, trădat – asta nu înseamnă că el nu comportă ceva indepasabil. Renegaţii sunt cei care spun: e depăşit. Dar evenimentul însuşi poate fi foarte bine vechi, şi tot nu se lasă depăşit: el este deschidere a posibilului. El traversează totodată interiorul indivizilor şi densitatea societăţii.

Citește în continuare →

de VATRA

Theodor Adorno, Herbert Marcuse – Corespondență pe marginea mișcării studențești germane

  adorno marcuse

Citind printre rânduri

Pe 31 iulie, Marcuse a răspuns telegramei și unei alte scrisori de la Adorno. Scrisoarea era ilizibilă, scrisul fiind prea mic. Marcuse l-a implorat pe Adorno să fie bătută la mașină, pentru că rândurile ei erau atât de importante pentru el. I-a atras, de asemenea, atenția lui Adorno că într-un interviu, publicat în Spiegel pe 28 iulie, a evitat orice trimitere la remarca lui Horkheimer. Și a încheiat scurta notă cu o întrebare: „Dacă citarea din Spiegel era atât de greșită, de ce n-a corectat-o Max [Horkheimer]?”. În aceeași zi, Marcuse i-a scris lui Rudi Dutschke mulțumindu-i pentru scrisoarea deschisă în apărarea sa trimisă la Spiegel și semnată de un număr de militanți din noua stângă. Scrisoarea condamna vânătoarea de vrăjitoare lansată împotriva lui Marcuse și strategia cu iz stalinist montată de reacționari de toate felurile. Citește în continuare →

de VATRA

Despre mizeria din mediul studenţesc [Strasbourg, 1966]

misereetudiant

Considerată sub aspectele ei economice, politice, psihologice, sexuale şi mai ales intelectuale şi despre câteva mijloace pentru a o remedia

[Union Nationale des Étudiants de France, Strasbourg, 1966]

Să facem ruşinea încă şi mai ruşinoasă dând-o publicităţii 

Putem afirma, fără un prea mare risc de a ne înşela, că studentul în Franţa este, după poliţist şi preot, fiinţa cea mai universal dispreţuită. Dacă motivele pentru care el este dispreţuit cel mai adesea sunt false motive care ţin de ideologia dominantă, motivele pentru care el este cu adevărat de dispreţuit şi trebuie desconsiderat din punctul de vedere al criticii revoluţionare sunt refulate şi nemărturisite. Susţinătorii falsei contestări ştiu totuşi să le recunoască şi să se recunoască în ele. Ei răstoarnă acest adevărat dispreţ într-o admiraţie complezentă. Astfel, neputincioasa intelighenţie de stânga (de la Les temps modernes la L’Express) leşină în faţa pretinsei „ridicări a studenţilor”, iar organizaţiile birocratice efectiv declinante (de la partidul zis comunist la UNEF) îşi dispută geloase sprijinul ei „moral” şi „material”. Vom arăta raţiunile acestui interes pentru studenţi şi modul în care participă pozitiv la realitatea dominantă a capitalismului supradezvoltat, şi vom folosi această broşură pentru a le denunţa una câte una: dezalienarea nu are la dispoziţie altă cale decât cea a alienării. Citește în continuare →

de VATRA

Alexandre KOJÈVE – Moscova, august 1957

kojeve

Mai mult decât în alte părți, faptele brute observate la Moscova trebuie interpretate înainte de a putea fi utilizate pentru a extrage din ele consecințe valabile1. Dar dacă am vrea să enumerăm și să interpretăm în această notă faptele observate la Moscova în timpul unui sejur de trei săptămâni, această notă ar putea foarte ușor degenera într-o carte.

Prin urmare, mi se pare util să indicăm două corective de caracter general pe care trebuie să le aducem faptelor moscovite, pentru a evita niște „erori sistematice” de interpretare care ar putea să falsifice concluziile pe care le desprindem. Citește în continuare →

de VATRA

Terry EAGLETON – Marxism fără marxism

terry eagleton 2

Nu încape vreo îndoială că deconstrucția derridiană a fost un proiect politic de la bun început, sau că Derrida însuși, într-un mod oarecare, convenabil de nedeterminat, a fost întotdeauna un om al stângii. Nici unul din cei care sunt conștienți de natura profund ierarhică a sistemului universitar francez n-ar putea rata forța politică a deconstrucției care a înflorit la sânul neprimitor al acestuia, precum glumețul în interiorul unei găști de raționaliști de elită. În interior, dar și în exterior, căci Derrida însuși este un algerian (post)colonial de origini evreiești sefardite, ale cărui contacte timpurii cu înalta și glaciala cultură pariziană au fost, din câte putem deduce, unele extrem de alienante. Filiera algeriană, printre altele, l-a apropiat de cercul faimos al lui Louis Althusser din rue d’Ulm, și astfel de un marxism atrăgător în anti-umanismul său, chiar dacă încă prea metafizic pentru gusturile sale. Dar Derrida a insistat adesea pe caracterul instituțional, mai degrabă decât doar textual al deconstrucției, astfel încât nu e cu totul surprinzător că întâlnirea sa cu marxismul, pe care, acum câteva decenii, o anunțase sec în Positions ca fiind încă una „ce va să vie”, a sosit în sfârșit, într-un sens. Citește în continuare →