EMILIAN GALAICU-PĂUN
O floralistă (Veturia M. Florenţiu)
Al. CISTELECAN
Dintre delicate, amărîte şi firave face parte şi Veturia M. Florenţiu, moartă la abia treizeci de ani.1 De nu s-ar fi măritat prea repede2 cu profesorul Marin C. Florenţiu, „autor de manuale, pe atunci revizor al şcolilor din Judeţul Muscel,”3 ar fi fost primul Manolescu4 din istoria noastră literară.
Peter STALLYBRASS – Haina lui Marx
1. Fetișizarea mărfurilor, fetișizarea lucrurilor
Marx definește capitalismul ca universalizare a producției de mărfuri. În prefața la prima ediție din Capitalul,el scrie că „forma marfă a produsului muncii, sau forma valoare a mărfii” este „forma celulei economice”. „Forma celulei economice” care ocupă primul capitol din Capitalul ia forma unei haine. Haina apare aici nu în calitate de obiect care e făcut și purtat, ci în calitate de marfă care e schimbată. Iar ceea ce definește haina ca marfă e, pentru Marx, faptul că ea nu poate fi purtată și că nu ține de frig. Dar dacă marfa e o abstracție rece, ea se hrănește, ca un vampir, din muncă omenească. Tonurile contradictorii din Capitalul lui Marx sunt o încercare de a surprinde natura contradictorie a capitalismului însuși: cea mai abstractă societate din câte au existat vreodată; dar o societate care consumă tot mai multe corpuri omenești cât se poate de concrete. Abstracția acestei societăți este reprezentată de forma marfă însăși. Pentru că marfa devine marfă nu ca un lucru, ci ca valoare de schimb. De fapt, ea își atinge forma sa cea mai pură atunci când e mai golită de orice particularitate și natură de lucru. Ca marfă, haina își împlinește destinul ca echivalență: ca 20 de coți de pânză, 10 pfunzi de ceai, 40 de pfunzi de cafea, o baniță de grâu, 2 uncii de aur, ½ tonă de fier. În Capitalul, haina lui Marx apare doar pentru a dispărea din nou imediat, pentru că natura capitalismului constă în a produce haina nu ca particularitate materială ci ca valoare „suprasensibilă”. Efortul lui Marx din Capitalul e de a urmări această valoare în toate ocolișurile ei și de a o lega din nou de munca omenească a cărei apropriere produce capitalul. Din punct de vedere teoretic, acest demers îl conduce pe Marx la teoria valorii muncă și la analiza plusvalorii. Din punct de vedere politic, tot el îl conduce la fabrici, la condițiile de muncă, la spațiile de viață, la hrana și hainele acelora care produc bogăția, dar care sunt automat expropriați de ea.
Citește în continuare →
Poeme
ŞTEFAN MANASIA
1 IANUARIE 2014. ERATĂ.
Văd al patrulea film
cu Toni Servillo.
Nimic mai ispititor
decît să îmbătrîneşti.
Seară minunată
KOCSIS FRANCISKO
Când trec agale seara prin oraş, cu pălăria pe cap
şi mâinile înfundate boem în buzunare,
aş putea fi uşor confundat cu Fernando Pessoa,
Generaţia ’60 (Lucrare de licenţă) [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
Ceea ce frapează dintru început, la lectura volumelor succesive ale tinerilor poeţi debutanţi în jurul lui 1960, este prospeţimea, în general, a primului volum, apoi apariţia unei distorsiuni, încercarea de a găsi o altă „voce” lirică, încercare care, la mulţi dintre ei, eşuează într-o retorică de împrumut, cu rare insule de poezie autentică. E cazul unui Ioan Alexandru sau Gabriela Melinescu.
Amintirile lui Ştefan Agopian
MARIUS POPA
După seria de reeditări a romanelor care i-au asigurat o evidentă notorietate înainte de ’89 (Tache de catifea, în 2004, Tobit, în 2005, şi Sara, în 2006, la Polirom), Ştefan Agopian revine cu un remarcabil volum de memorii, Scriitor în comunism, apărut, în 2013, la aceeaşi editură ieşeană. Citește în continuare →
Salo
ȘTEFAN BAGHIU
eu mi-o doresc
pe fata neatrăgătoare
care aprinde calculatorul şi iese din sală,
Ţara cu un singur scriitor
ALEXANDRU VLAD
Se spune mereu despre scriitori că ar fi o specie dificilă, că ar avea defecte pe care măcar de le-ar folosi ca să conceapă personaje negative, dar fac mai degrabă uz de acestea în conflictele dintre ei. Conflictele pot avea un caracter plural, adică orice organizaţie de breaslă se împarte curând în două sau trei partide, fiecare visând să aibă alt statut şi alţi lideri, sau iau forma unor rivalităţi nominale care pot să se întindă pe întreaga viaţă. Că ei sunt ei înşişi abia la masa de scris, sau când călătoresc.
Ştefan Borbély și lipsa de transparență a utopiei printr-o metodologie mată
ADI DOHOTARU
