de VATRA

Ioan Coroamă – Ecologie și arhitectură. Pentru o altfel de etică a locuirii

La Câmpu Cetății, în județul Mureș, are loc deja de trei ani o serie de tabere, rezidențe artistice, școli de vară, evenimente ce reunesc echipe de studenți, profesori, cercetători, teoreticieni sau practicieni din sferele umanioarelor (filosofie, teorie literară, sociologie, antropologie), artelor și a tehnicilor/științelor tari. Spațiul în care au loc aceste întruniri este proiectat de către arhitectul scoțian Alex Whitton, și de la an la an acesta se dezvoltă într-o manieră procesualistă. Altfel spus, conceptul arhitectural din spatele ansamblului modular de la Câmpu Cetății constituie un concept-în-devenire, (fără a fi înscris unei finalități prestabilite), făcând trimitere către o înțelegere a arhitecturii ca praxis transdisciplinar, cu un puternic specific anti-contemplativ. Prin anti-contemplativ se înțelege în cazul de față o rezistență în a ne raporta la un spațiu locativ ca la o structură fixă, lipsită de viață, care se cere mai degrabă a fi contemplată (privită) de la o distanță lipsită de orice formă de implicare critică, ecologică, etică sau socializantă.

Citește în continuare →
de VATRA

Ionuț Văduva – Ontologiile contradicției

„Cine gândește abstract? Omul fără cultură, nu cel instruit. Buna societate nu gândește abstract întrucât este prea facil, prea vulgar – însă fără legătură cu poziția socială –, nu dintr-o vană pretenție de noblețe care ar plasa-o deasupra a ceea ce nu poate făptui, ci datorită micimii inerente a acestui lucru.” (Hegel, Wer denkt abstrakt?)

I

Citește în continuare →
de VATRA

Cosmin Divile – Povestiri de pe Calea Moșilor: „Epoca de Aur” și primii ani postrevoluționari pe înțelesul copiilor

Cele douăzeci și patru de povestiri de pe Calea Moșilor1, unde familia Adinei (protagonista întâmplărilor) se mută în noul complex imobiliar din București, ne spun povestea copilăriei de pe finalul „Epocii de Aur” și a adolescenței din anii postrevoluționari. Cele două vârste sunt rememorate la persoana I, urmărind în manieră cronologică trecerea de la copilărie (grădiniță) la adolescență (gimnaziu) prin surprinderea câtorva instantanee ce poartă însemnele contextului socio-politic. Romanul se aseamănă (atât la nivel stilistic, cât și cel al viziunii) cu narațiunea lui Claudiu M. Florian, vârsta copilăriei fiind prin excelență una a inocenței politice, în care bunurile materiale și produsele culturale din Occident țin locul unei pedagogii paralele despre lumea comunistă. E vorba, așadar, de o receptare pasivă a regimului politic, copila înregistrează comentariile politice ale adulților (care uneori „scapă” bancuri și ironii subversive despre comunism sau înjurături adresate conducătorului etc.), dar nu le înțelege și nici nu e preocupată de sensul acestora:

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Sunetul pur al desăvârşirii de sine

Volumul Cartea de iarnă impunea pe unul dintre cei mai importanţi poeţi de azi. Ion Mureşan îşi mărturisea, în poemul programatic Izgonirea din poezie, singura lui prejudecată, realitatea, în timp ce degetul inspiraţiei îl îndemna să îşi trăiască viaţa „conform gramaticii”, poezia fiind cea care „menţine echilibrul între raţiune şi corp”. Cartea Introducere în Poezie (Editura Charmides, Bistriţa, 2023), admirabil ilustrată de Mircia Dumitrescu, debutează cu o excelentă artă poetică gravă, emoţionantă: „Eu, când scriu o poezie,/nu mai sunt un om slab și de nimic./Când scriu o poezie nu mai sunt un om neajutorat./Numai ce simt cum se așează sub mine/un cărucior cu rotile,/brusc sunt proprietarul unui cărucior pentru infirmi,/unul cu roți nichelate./Sunt îmbrăcat în haine curate, de sărbătoare și,/în brațe cu un buchet mare de flori/și cu o păpușă cu fața veselă,/pornesc, foarte mândru, spre biserica de la colțul străzii./Pe drum întâlnesc mai mulți oameni./Ei mă salută cu compasiune./–Viața are părțile ei luminoase – le spun./Rugați-vă!”.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Mema tragediei

The higher you are, the further you fall. Refrenul pop rezumă bine, din păcate, ultimii ani de viață ai celui care, judecând după primele două decenii ale secolului XX, ar fi trebuit să-i fie personajul principal: Lev Troțki. Cel care în 1917 părea să țină în mână frâiele veacului, fiind nu doar protagonistul evenimentului paradigmatic al noii epoci, ci și principalul său cronicar istoric și conștiință filozofică – combinație care până atunci și de-atunci încolo nu s-a manifestat decât în formă scindată, Hegel-Napoleon sau Kojève-Stalin, i.e. cu spiritul universal călare și conștiința istorico-filosofică la balcon – avea să sfârșească, abia douăzeci de ani mai târziu, într-un colț de lume îndepărtat de revoluție și înghesuit în cel mai proverbial triunghi conjugal mic-burghez. Din această perspectivă, intervenția lui Mercader aproape că a avut meritul de a-l smulge din acest marasm domiciliar și a-l readuce pe scena mare a istoriei. Nu întâmplător, anii exilului său final în Mexic sunt și anii în care Troțki își dedică cele mai mari eforturi moștenirii sale politice, încercând parcă să spargă izolarea sa deopotrivă geografică și istorică, în contextul mondial de ascensiune apoteotică a fascismului și a stalinismului, punând bazele Internaționalei a Patra și troțkismului de pretutindeni. Și nu e poate întâmplător că, născut fiind într-un asemenea context de izolare, exil și arest la domiciliu ale figurii sale tutelare, troțkismul în istoria sa ulterioară avea să combine, precum traiectoria figurii sale tutelare, grandoarea trecutului cu mărunțenia prezentului, spectrul revoluției glorioase cu cotidianul penibil al sectarismului și irelevanței politice, al rigidității intelectuale și suspiciunii generalizate, într-un cocktail instabil în care ultimele elemente apasă tot mai mult și șterg treptat memoria celui dintâi.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Studii de imagine

S-a scris până acum despre Polaroide, debutul lui Daniel Coman, apărut anul ăsta, că ar fi „adevăratul Neo-Biedermeier” (Scena 9, Mihnea Bâlici) și, pe de altă parte (și cumva pe aceeași linie), „o carte a căutării alterității pierdute și a unei pribegii postumane interiorizate” (Radu Bejan, în nr. 5 al „Familiei”). Aș zice că undeva la mijloc se situează, de fapt, politica plachetei. E aici, înainte de orice, o poezie densă, una construită prin suprapunerea unor episoade minuțioase, gândite în amănunt. Cam toate cele patru secvențe ale volumului – „superstiție” / „mic moment de respiro” / „polaroide” / „analog sau finalul imaginii” – pot fi rezumate la un soi de schiță de obiect, cam aici „operează” textele lui Daniel Coman, în zona asta a secvențelor lungi, care construiesc pe cadre generoase, mizează pe amplitudinea scenariilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Proză de critică socială

După recentul debut și în proză scurtă, din 2022 (Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, Chișinău: Arc), scriitorul din Republica Moldova Iulian Fruntașu a revenit foarte repede în câmpul literaturii cu un nou volum, intitulat provocator: Donatello, asasinul lui Putin*. Sunt cuprinse în el 18 povestiri în care apar uneori tendințe fantastice abil controlate, autorul lăsându-le să se manifeste doar atât cât să poată fi tratate ca perdea de fum a cărei disipare întărește un realism „contondent”, cum inspirat îl numește Bogdan Alexandru Stănescu pe coperta a patra. Este vizibilă în creațiile din volumul de față continuarea preocupării pentru a stârni implicarea cititorului în poveste, prin suspansul amplificat de finalul deschis, preocupare manifestată de autor și în cel anterior.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Audi TT, Mercedes S Class sau Porsche Cayenne?

„… Și totuși eu vreau ca într-o zi să mă duci acolo. E ca și cum m-aș plimba cu tine prin cartea ta.

            Dar știi că există riscul să începem plimbarea într-o carte și să sfârșim în realitate.

            Știu, dar nu-mi pasă, mi-a spus ea…”.  (Gersa)

Volumul de povestiri al lui Dan Coman (Polirom, 2022) are ca titlu o întrebare, Ce preferi?, pe cât de ispititoare (pentru că lasă impresia că poți alege dintr-o serie infinită sau finită de posibilități), pe atât de tulburătoare, deoarece realitățile propuse de autor sunt ca nisipurile mișcătoare și se sustrag unei imagini clare/fixe, așa încât, paradoxal, nu prea există răspunsuri la întrebarea lui Dan Coman, ci doar alte întrebări care țâșnesc din cea inițială.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Jurnal de scriitor interzis

Se prea poate ca temerile din Cuvînt înainte – cuvînt după la Mai-mult-ca-trecutul (Humanitas, 2023) să se adeverească și Ana Blandiana chiar să constate că publicarea jurnalului ”interdicției” (a patra – și ultima – în ordine cronologică, de care a beneficiat) ”nu-(m)i face bine, /…/, nici ca om, nici ca scriitor”. Sînt însă riscuri asumate, chiar dacă după multe ezitări și după ce ispita de a lăsa jurnalul pentru o apariție postumă (ce-i drept, jurnalele așa-zis ”postume” – interesantă expresie intrată definitiv în uz, deși n-am auzit de vreun scriitor care să fi scris și după moarte ceva ”opere postume” – au un consistent spor de credibilitate) a cedat în fața imperativului de a înfățișa, oricît de riscant ar fi, ”un portret al epocii” construit din instantanee luate la fața locului. Supărări omenești jurnalul cu siguranță va stîrni, căci portretele multor persoane și personalități care traversează paginile sînt făcute, firește, sub impresiile de moment și beneficiind de libertatea de sinceritate pe care i-o asigura ”certitudinea că nu voi putea publica niciodată” însemnările. Eventualele concesii portretistice sînt eliminate, indiferent de cine ar fi vorba. Dar nu aceasta e angoasa cea mai acută din pragul publicării, ci teama că generațiilor post-comuniste ”aceste pagini nu li se vor părea doar incredibile, ci de-a dreptul ireale, stranii, imaginare”.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Mirajul american și poezia optzecistă

    Cine urmărește cu puțină atenție peisajul critic din ultimii ani nu poate să nu observe că s-au înmulțit studiile de specialitate despre Generația 80. E vorba aici nu doar de articole sau de capitole din colecții internaționale, precum un număr special din „Journal of World Literature” coordonat de Delia Ungureanu sau de volumul Romanian Literature as World Literature, coordonat de Mircea Martin, Christian Moraru și Andrei Terian, ambele apărute în 2018, ci și de sinteze mai ample. Cărții Cenaclul de Luni. Viața și opera, publicată de Cosmin Ciotloș în 2021, îi răspunde volumul proaspăt apărut al Senidei Poenariu, Reveriile Vestului. Lecturi americane în poezia optzecistă*. Când spun „îi răspunde” mă refer la un soi de complementaritate care se stabilește, aproape involuntar, între cele două studii, scrise cam în același timp. Dacă volumul lui Cosmin Ciotloș construia o panoramă convingătoare cu privire la circuitele interne ale optzeciștilor (instituții, cenacluri, relația cu „Săptămâna”) respingând ipoteza influențelor pe motiv că sunt prea eterogene, Senida Poenariu e interesată să stabilească rețeaua internațională a grupării.

Citește în continuare →