Etichetă / dosar

de VATRA

Dan Nădășan – Domnia Inteligenței Artificiale: Aparență, Inconștient, Neo-Reacțiune

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

I.

De la lansarea ChatGPT în noiembrie 2022, Inteligența Artificială („AI”), sub forma sa particulară de „Large Language Machines” (LLM), a evadat de sub auspiciile discursului științific și ale imaginarului ficțiunii, și a penetrat țesutul social în întregimea sa. În nu mai puțin de trei ani și jumătate, AI-ul a devenit terapeutul, oracolul, profesorul, soțul/soția, cel mai bun prieten, sfătuitorul, visătorul, „trip-sitterul”, consultantul financiar, editorul, poetul și, nu în ultimul rând, gânditorul pentru (cel puțin) câteva sute de milioane de oameni. A reușit să pună sub semnul întrebării existența sistemului universitar ca atare și a producției academice în genere, nu doar din perspectiva studentului (cum „ne” asigurăm că nu trișează?), cât și din perspectiva cercetătorului (ce tehnologie mai potrivită să reveleze „se-ul” omis din „(se) publică sau pieri”?). A căptușit visele economice ale imperiului american în jurul său, materializând seducția unei garanții divine, a „gâștei de aur” care generează valoare pentru că este valoare, în alte cuvinte, materializând visul umed al unei purități auto-create care nu se mai împotmolește în murdăria cărnii, a muncii și a reproducției sexuale. Persistență fără nevoie de subzistență, câștig fără risc de pierdere, desfătare eternă fără agonia suferinței, în final, infinitate fără finitudine: nu este aceasta tocmai formula de bază a capitalismului, care promite juisare fără castrare?

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Evanghelidis – De ce nu există un microprocesor românesc?

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Într-o zi, în drum spre muncă, am asistat la o conversație dintre ceea ce păreau a fi doi studenți ai facultății de fizică din Măgurele. Vorbeau despre electronică și făcut cablaje când unul dintre ei, cel care părea că învață de la celălalt, a întrebat candid: auzi, dar avem microprocesoare românești? Recunosc că prima mea reacție a fost să deplâng starea în care a ajuns sistemul nostru educațional, însă după ce mi-a trecut acest mic puseu de falsă superioritate am realizat ce întrebare bună a pus tânărul student. Într-o epocă în care aproape întreaga noastră existență socială este filtrată prin instrumente digitale, este bine să fim curioși în legătură cu originea și apartenența acestor instrumente. 

Citește în continuare →
de VATRA

Irina Dumitru – Tehnologii care sunt și tehnologii care nu sunt

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Trecem printr-o revoluție tehnologică, strâns legată de apariția și larga utilizare a inteligenței artificiale – aceasta este o afirmație necontroversată, deși fiecare aspect privind cauzele sau consecințele sale, sau chiar definiția termenului de „revoluție tehnologică”, sunt într-un proces de contestare și clarificare continuă. Merită să ne uităm în proprii ei termeni la tehnologia care e în centrul acestui proces și, poate, la alte tehnologii care au încercat să fie.

Citește în continuare →
de VATRA

Tehnologii ale emancipării / reacțiunii

Sursa: Almanah Știință și tehnică, 1970

Argument

Dezvoltările recente în materie de Inteligență artificială au reaprins o dezbatere despre impactul social al tehnologiei – dezbatere care reizbucnește, de fapt, sub termeni și cu temeri variabile, destul de recurent cel puțin de o sută de ani încoace. Vestește oare inteligența artificială – și tehnologia actuală în general – șansa emancipării omului de trudă și rutină, așa cum prevestea, în fond, și automatizarea din secolul trecut; sau, dimpotrivă, ea reprezintă încă un instrument, mai rafinat ca toate cele precedente, pentru adâncirea inegalităților existente, pentru intensificarea precarizării și vulnerabilizării lucrătorilor, și pentru consolidarea puterii complexului politic-militar-tehnologic, ale cărui ideologie reacționară și predispoziție represivă sunt tot mai explicite, dezinhibate astăzi? Există un uz emancipator al tehnologiei moderne, precum și o întrebuințare represivă a acestei tehnologii, care în ea însăși ar fi așadar neutră din punct de vedere socio-politic, sau dimpotrivă există o tendință emancipatoare sau represivă spontană, o ideologie politică inerentă acestei tehnologii? Și în ce fel trebuie corelate proiectele și investițiile masive în IA de astăzi, precum și fondurile de vulture & platform capital care le stau în spate, cu celelalte crize, nu mai puțin „tehnologice”, ale lumii actuale: criza sau tranziția energetică, criza încălzirii globale, criza ordinii internaționale?

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (V)

Marian Neamțiu

Piața mondială a cărții și „exotismul” periferiei: receptarea franceză a romanului Theodoros

Într-unul din capitolele romanului Theodoros, Mircea Cărtărescu propune, într-un siaj estetic baroc și balcanic, metafora lumii ca iarmaroc: „mai mult decât un rai sau un iad, lumea ne apare, căci aparență este, ca un iarmaroc nesfârșit, în care guri căscate și ochi holbați contemplă miracole adevărate și miracole măsluite și miracole de doi bani într-o vânzoleală nesfârșită de sclipiciuri și paiete”.1 Dincolo de dimensiunea sa estetică, această sintagmă poate funcționa și ca metaforă critică pentru a explica felul în care „exotismul” unor literaturi periferice, care traduc o gramatică culturală diferită de cea occidentală, fascinează piața mondială a cărții: un spațiu al expunerii și al competiției simbolice, care transformă „bunul local” în produs cultural de circulație, mai ales prin intermediul traducerii, funcționând după un regim al percepției. Însă ce anume este valorificat? Complexitatea estetică și ideologică sau stranietatea? Întrebările se referă, înainte de toate, nu atât la cum e receptat romanul (pozitiv, negativ, polemic etc.), ci mai degrabă la ce tip de lectură privilegiază piața mondială a cărții.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (IV)

III. Exegeză

Senida Poenariu

Mircea Cărtărescu & Bob Dylan remix: intersecții culturale

„Este imperiul hibrizilor, al textelor încrucișate cu pasiune mendeliană, al eclectismului nelimitat, în care nu numai că toate formele artei prezentului se pot combina aleatoriu, dar ele intră în aliaje stranii și cu forme istoricizate ale trecutului într-o sincronie stilistică nemaivăzută, implicând pastișa, parodia, travestiul. Mai mult, arta înaltă coboară din Castalia ei ca să încheie dubioase mezalianțe cu domeniile marginale ale culturii de consum, paraliteraturii, kitsch-ului, camp-ului, clișeului, chiar plagiatului”1 afirma Mircea Cărtărescu în studiul său despre postmodernism (1999/ 2010). Putem spune fără rezerve că, în acest „imperiu al hibrizilor”,  atât prin opera sa de dinaintea apariției volumului Postmodernismul românesc, dominată de poezie, cât și prin proza masivă ce i-a succedat – formule literare împachetate critic sub generoasa umbrelă a livrescului și a intertextualității –, autorul însuși ocupă o poziție suverană. Cu mențiunea că, în ceea ce privește evoluția poeziei, Marius Chivu are dreptate când afirmă că în Nimic (2010) „Vizionarismul cosmogonic și miza ontologică au lăsat loc minimalismului cotidian și prozaismului biologic, realismul ironic a trecut într-o reflexivitate autoironică, hedonismul erotic s-a stins într-un intimism casnic, patetismul a înlocuit ludicul, intertextualitatea aproape că nu mai există, iar livrescul (Dostoievski și Kafka sînt acum persiflați) s-a subțiat în favoarea citatelor muzicale. Cît despre imaginarul luxuriant și spectacolul lingvistic al poemelor scriptice, expansive și diluviale, din acestea a rămas un fel de bacovianism pe muzică de Beatles”.2

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (III)

Adrian Jicu

Veșnic tânăr, înfășurat în pixeli…

Vă amintiți, cu siguranță, ideea scandaloasă a lui Platon de a-i izgoni pe poeți din cetate: „Dacă va veni în cetatea noastră un poet priceput în arta imitației, capabil să ia toate formele și să imite toate lucrurile, îl vom onora ca pe un om sfânt, minunat și plăcut; dar îi vom spune că în cetatea noastră nu există loc pentru un asemenea om. Îl vom unge cu mir și îl vom încununa cu panglici de lână, iar apoi îl vom trimite într-o altă cetate.” Scoasă din context sau citată trunchiat, afirmația a generat nesfârșite polemici referitoare la locul și la rolul scriitorului în societate, precum și despre relația între adevăr și frumos, omițându-se (intenționat?) că același filosof lasă o portiță, sugerând, nuanțat, că există și excepții: „Dacă poezia imitativă poate arăta că este nu numai plăcută, ci și folositoare cetății și vieții omenești, o vom primi cu bucurie înapoi.” Ei bine, ținând cont de aceste considerații, are Mircea Cărtărescu loc în cetatea noastră?

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (II)

Sanda Cordoș

Mircea Cărtărescu, acest „căutător pe cont propriu”

Sigur că, în termenii propuși de către dvs., „s-a modificat poziția lui Cărtărescu în canonul critic românesc”; cu o observație elementară, la îndemâna oricui, una este „canonizare/a/ timpurie” (tot în expresia dvs.) a unui reprezentant excepțional al tinerei generații și cu totul alta evaluarea unui scriitor septuagenar (chiar dacă nucleul fundamental al creativității sale rămâne cel de puer aeternus), a cărui bibliografie e mult mai vastă și care, explicit, în câteva momente ale parcursului său, s-a despărțit de tânărul de altă dată și spre care, în răstimpuri, trimite gânduri nostalgice.  E adevărat că e în discuție un tip de scriitor cu un univers unitar, fără rupturi sau zgâlțâituri creative (deși survin, de-a lungul existenței, îndoieli și chiar stări critice) și la care diferențele apar în dinamica omogenă și inevitabilă a traseului său. Deja în volumul de debut (și în volumele de poezie care îi vor urma) sunt prezente viziunea, temele și centrele sale de interes, care, în timp, vor fi colorate, adâncite, dezvoltate diferențiat.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (I)

Argument

Mircea Cărtărescu este, fără îndoială, scriitorul cel mai cunoscut al literaturii române nu doar de azi, ci, probabil, din toate timpurile. Numele lui circulă frecvent pe toate listele scurte la nivel mondial și a fost validat prin premii obținute până acum de autori „clasicizați” ai literaturii ultimului secol, printre care The International Dublin Literary Award (2024), Los Angeles Times Book Prize for Fiction (2023), Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice (2022), Premiul Formentor de las Letras (2018), Premiul Thomas Mann (2018) și multe altele. Cărțile lui nu numai că au fost traduse în numeroase limbi, ci au intrat într-un circuit viu al receptării, întrunind astfel criteriul formulat de comparatistul David Damrosch drept condiție necesară pentru intrarea în patrimoniul literaturii lumii: câștigul de prestigiu simbolic prin traducere. Romanele scriitorului au fost publicate la edituri relevante și au fost recenzate în publicații de top, precum The New York Times, Times Literary Supplement sau World Literature Today.

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (VI)

Andrei Victor Cojocaru

Două tipuri de hermeneutică și inteligența artificială

În cuprinsul acestui articol, vă propun o prezentare comparativă a modului în care sunt analizate două texte (pe de o parte, povestirea „În fața legii”[1], extrasă din romanul lui Franz Kafka, Procesul, și, pe de altă parte, pilda lui Zaheu, vameșul, din Biblie1) de către inteligența umană și de către inteligența artificială accesibilă publicului larg (ChatGPT). Studiul, corelat cu două tipuri de hermeneutică (cea literară și cea religioasă), se va focaliza pe avantajele, dezavantajele și riscurile utilizării inteligenței artificiale în cele două cazuri.

Citește în continuare →