Etichetă / Andrei Dosa

de VATRA

Ungurii citiți de români (IV)

Senida Poenariu

Despre dragoste și alți monștri

În 2018, Sándor Márai (1900–1989) era cel mai tradus autor maghiar în Franța1, cu 27 de cărți, urmat de câștigătorul premiului Nobel, Imre Kertész, cu 11 titluri, în timp ce polonezul Witold Gombrowicz, de exemplu, apare cu 17 cărți. În România, la editura Curtea veche, au apărut Lumânările ard până la capăt, Moștenirea Eszterei, Turneu la Bolzano, toate traduse de Anamaria Pop, Divorț în cetatea Buda, în traducerea lui Marius Tabacu, și Eliberare, tradusă de Kocsis Francisko. Cu un mare succes în lumea occidentală, multe dintre romanele sale fiind pe lista de bestselleruri, Márai este adesea alăturat scriitorilor precum Robert Musil, Stefan Zweig, Joseph Roth și chiar Ortega y Gasset2. În spațiul românesc, cu excepția unei teze de doctorat3, nu a atras atenția criticilor literari.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura pe internet (II)

Toni Chira

1) Trecerea de la hârtie la laptop nu e saltul de la încrustarea în piatră la pergament. Nu știu în ce măsură noul mediu schimbă textul și fizionomia acestuia. Nu știu pentru că nu știu nici alt mediu de ființare, nu prea scriu de mână, așadar nu pot face comparații, nu mă pot gândi la plusuri. E reconfortantă însă apropierea imediată a oamenilor pe care internetul o conferă. Reconfortantă și intimidantă.

Citește în continuare →
de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 9)

 

Bande à part 

Interviu cu Simona Popescu

– Caius Dobrescu amintea că s-a mutat de la Liceul „Andrei Şaguna” la „Unirea” deoarece, cu ocazia unei tabere de creaţie, a descoperit o atmosferă alternativă, magică, una de contracultură, existentă la „Unirea”. Ce vă amintiţi despre acea atmosferă? Ce l-a atras atât de mult pe Caius la „Unirea”?

– Cred că în tabără ne-am întîlnit după ce-a venit el la Unirea, dar poate vorbim despre tabere diferite… Eu îmi amintesc, din liceu, de Tabăra de la Dărmăneşti. În studenţie au fost şi altele, într-un fel importante pentru noi: îi cunoşteam pe asemănătorii din ţară, aveam un public, vedeam cu ochiul liber cîtă influenţă puteam avea asupra altora, eram… admiraţi! etc. Lucrurile astea contează cînd eşti foarte tînăr, îţi dau încredere şi curaj. Mi-amintesc ca prin vis (vine o vreme cînd trecutul are ceva oniric, cronologia e tulburată, poate de-asta trecutul e… emoţionant, ambiguu… aproape poetic). Citește în continuare →

de VATRA

Mihaela Vancea – Mellow Tripping

Andrei Dósa se află la primul său roman*, după publicarea a patru volume de poezie. Constant în preferințele pentru formule noi, era de așteptat într-un fel ca Andrei Dósa să o ia la un moment dat și în direcția prozei. Dar acest debut suscită interesul nu doar datorită noului gen spre care se îndreaptă, ci și tematicii pe care o abordează. Ierbar este un roman mai degrabă conceptual, uneori poetic, alteori cu valențele unui reportaj de atmosferă în care se mișcă fantomatic cinci personaje: regizorul (naratorul), hackerul, filozoful, scriitorul și o fată, Gabi. Volumul se construiește în jurul experiențelor acestor protagoniști, în spațiul apartamentului unde organizează partyuri și fumează iarbă. Romanul împrumută ceva din experiențele fiecărui volum de poezie, cu predominanță atmosfera adevăratului băiat de aur (2017). Cultura cluburilor, spațiul urban, pendularea între senzații de extaz și anxietate, reprezintă constante ale volumului concretizate pe baza platformei ideologice reprezentate de ipostaza junkerului. Promiscuitatea devine un principiu de bază asumat și totodată un instrument estetic. Citește în continuare →

de VATRA

KOCSIS Francisko – Trei antologii recente

singuratate gonflabila

E îmbucurător să constaţi că apar tot mai multe traduceri din „vecinătatea interioară”, că tot mai mulţi tineri se mişcă dezinvolt între cele două literaturi – română şi maghiară –, vehiculând informaţii, idei, tipare tehnice, atitudini, convingeri şi, nu în ultimul rând, identitate culturală. În deceniul postrevoluţionar, punţile culturale, construite anterior prin efortul remarcabil al unor generaţii de traducători extrem de merituoşi, au fost bombardate fără milă, alteritatea devenind brusc pricină de iritare, suspiciune, respingere ab initio, orice argument fiind retezat din faşă de aroganţe naţionaliste păguboase pentru toate părţile. Dar bineînţeles că tăvălugul interesului politic nu ţinea seama de infimul profit de bună înţelegere realizat de „cărăuşii de cultură”, cum îmi place să le spun acestor oameni dedicaţi, şi a demolat în graba mare şi ceea ce prinsese o pojghiţă instituţională şi se putea, eventual, consolida. Mă refer aici, concret, la fosta Editură Kriterion, condusă foarte îndelungată vreme de un director cu adevărat de excepţie, Domokos Géza. În perspectivele şi priorităţile societăţii de astăzi, „momentul Kriterion” pare irepetabil. Mai întâi pentru că s-a năruit un cadru instituţional care putea orienta, forma, selecta şi promova oameni competenţi, valoroşi, exigenţi, şi-apoi pentru că o asemenea tentativă de reapropiere nu se poate face fără susţinere publică, fără politici culturale coerente, fără respect şi interes reciproc. Au existat şi după acest moment de ruptură oameni de cultură care s-au dedicat fără rezerve traducerii, dar au fost mai puţin vizibili, fără vreo vină reproşabilă lor. În condiţiile drastic schimbate, găsirea unei căi eficiente de promovare a eşuat mereu. Ar trebui să-i amintim aici pe Anamaria Pop, Marius Tabacu, Cseke Gábor, Lövétei Lázár László, Paul Drumaru, Demény Péter ş.a. (Îmi iau îngăduinţa de a aminti aici şi propria mea antologie, Efectul admiraţiei. Poeţi maghiari din Transilvania, Editura Ardealul, 2006.) De când s-a mai domolit bătălia cu rafale de gloanţe oarbe şi s-a ridicat generaţia care abia face primul sfert de veac de viaţă, şi-au făcut simţită prezenţa în spaţiul publicistic literar numeroşi traducători tineri, printre cei mai merituoşi şi mai activi i-aş aminti pe cei despre care voi vorbi mai jos, Andrei Dósa şi Mihók Tamás. Citește în continuare →