Etichetă / Ileana Malancioiu

de VATRA

Iulian Boldea – Poezie feminină. Trei secvențe

S-a vorbit destul de mult la noi despre literatura feminină, critica literară nefiind indiferentă la această temă încă din perioada interbelică, de când vizibilitatea scriitoarelor a sporit, chiar dacă au existat și atunci, cum mai există și azi, puseuri peiorative, minimalizatoare sau lipsite de necesare nuanțe. Lovinescu, de pildă, trasează particularitățile literaturii feminine în opoziție cu cele ale literaturii scrise de bărbați: instinctualitate, sentimentalism, senzualitate, pudoare, lirism, fragilitate, mister feminin și, mai ales, subiectivitate. În articolul Notă asupra literaturii noastre feminine, publicat în  ,,Revista Fundațiilor Regale”, nr. 7, iulie 1939 E. Lovinescu operează o serie de distincții necesare și pertinente între cele două literaturi, masculină și feminină: „O discriminare necesară ne face să distingem între literatura femeilor și literatura feminină – fără a mai pomeni și de literatura feministă, al cărei caracter tendențios și programatic o scoate din cadrul limitativ al artei în concepția strict estetică. Literatura femeilor nu e exclusiv feminină, adică o literatură în care se valorifică exclusiv elementele esențiale ale feminității, ci poate avea și alte caractere, întrucât arta nu poate să cunoască legile sexelor”.

Citește în continuare →
de VATRA

Ileana Mălăncioiu – Portret în palimpsest (5/5)

coperta_color_a_traian_andronic-page-001

 

 

Dumitru-Mircea BUDA

Vizionarism şi curaj est-etic

Două coordonate fundamentale singularizează personalitatea şi opera Ilenei Mălăncioiu: o desăvârşită consecvenţă etică, desfăşurată de-a lungul unei cariere ireproşabile moral şi articulată memorabil în numeroase articole, interviuri sau eseuri şi o viziune gravă, fantasmatică, a lumii, explorând, într-un imaginar convulsiv, tărâmul morţii şi transfigurând imaginile obsedante în poeme de o simplitate stilistică şi o capacitate tranzitivă fără egal în literatura română. Forţa vizionară a poeziei Ilenei Mălăncioiu, autenticitatea ei existenţială, intensitatea şi naturaleţea şocantă a scriiturii fac ca versurile din Pasărea tăiată, Către Ieronim, Sora mea de dincolo sau Urcarea muntelui să exercite şi azi o fascinaţie magnetică asupra cititorilor, livrând căi de acces spre o irealitate configurată din flash-uri terifiante, fulguraţii senzoriale, apariţii şi viziuni bântuitoare suprapuse lumii cotidiene. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – Portret în palimpsest (4/5)

25_in_suedia-page-001

 

Dumitru CHIOARU

Poezia Ilenei Mălănciou 

Am în faţă antologia de autor Linia vieţii, apărută la editura Polirom în 1999, totalizînd volumele de poezie publicate de Ileana Mălăncioiu, de la debutul editorial cu Pasărea tăiată (1967), pînă la Urcarea muntelui (reprodus în varianta necenzurată din 1992), cuprinzînd şi texte inedite, unele incluse şi în alte antologii de autor.

Constat că dintre vocile poeziei feminine contemporane, Ileana Mălăncioiu este cea mai bine timbrată şi egală cu sine în evoluţia ei de la primul la ultimul volum, ca o linie continuă, marcată totuşi de trei etape distincte de creaţie. Aceste trei etape sunt delimitate de temele dominante: copilăria, în volumul Pasărea tăiată, cuplul erotic, cuprinzînd volumele Către Ieronim (1970), Inima reginei (1971), Crini pentru domnişoara mireasă (1973) şi Ardere de tot (1976), singurătatea, temă dominantă în Peste zona interzisă (1979), Sora mea de dincolo (1980), Linia vieţii (1982) şi Urcarea muntelui (1985). Toate aceste trei teme şi, la rîndul lor, volumele sunt unite, ca de o linie continuă, de obsesia morţii, care le dă profunzime. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – portret în palimpsest (3/5)

15_cu_mano_si_martin-page-001

 

Al. CISTELECAN

 

Poetica doliului

Nu se poate scrie – în orice caz, nu cu inima ușoară – despre cărțile de doliu. E ca și cum ai umbla prin suferința – aproape materială – a cuiva, ca și cum ai răscoli cu indiferență o durere concretă. Acestea sunt teritorii pe unde au drept să umble doar salvatorii, nu și glosatorii.

Firește, de vreme ce doliul se transformă – și se transformă adesea – în substanță literară, o oarecare îndreptățire capătă și lectura lui. Dar ea nu va scăpa niciodată de un complex al vinovăției, de sentimentul că face o violență, de nu de-a dreptul o necuviință. Poemul de doliu e, desigur, un poem cathartic, o exorcizare, dar starea din care curge e prea implicată în versuri pentru ca lectura, oricît de rece, să nu se lovească de ea. Critica ar trebui să folosească un limbaj de compasiune, nu unul analitic. Și asta pentru că, în cele din urmă, nu e vorba de un comentariu de poezie, ci de un comentariu de durere. Și nu ”de”, ci doar ”despre”, așadar din afară, un fel de expertiză a suferinței, o dare de seamă despre ”estetica” unei dureri. Nu cred să existe ceva mai cinic (de nu-i cumva chiar ceva odios). Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – portret în palimpsest (2/5)

24_a_foto_mircea_struteanu

 

Eugen NEGRICI

 

Ileana Mălăncioiu

 

Ileana Mălăncioiu contrazice, prin ţinuta intelectuală, prin felul de a fi şi prin biografia ei literară, binecunoscuta, blestemata teorie a supremaţiei absolute a aranjamentelor la români.

Nu cunosc, în lumea noastră a literelor, o altă fiinţă care să-şi întemeieze viaţa şi destinul literar numai pe adevăr şi pe refuzul compromisului, pe veghe, curaj civic şi curaj estetic (un curaj care ţine de autenticitatea trăirii şi nu de nevoia de glorie).

În timp ce barzii ţării galopau optimist pe câmpiile pline de roade ale patriei socialiste şi literatura oficială glorifica viaţa (care era viaţa Cârmaciului), Ileana Mălăncioiu aduna, în poezia ei, suferinţa lumii şi ne propunea o temă prezentă în marea literatură a Europei – tema morţii. O temă pe care o dezvoltă, din aproape în aproape, cu o înfrigurare stranie, până acolo încât reuşeşte să plăsmuiască o lume a ei, un regat al umbrelor şi al sufletelor neliniştite, reactualizând vechile credinţe ale lumii ţărăneşti. Aşa cum sentimentul dureros al unei erori tulbură imaginaţia lui Dante, tot astfel fantezia ei sângerează de o vină misterioasă. Dar nici starea de beatitudine nu lipseşte când sufletul ei devine uşor, mântuit şi călăuzit de lumină. În timp ce totul, în poezia de azi, se preface în efect ieftin şi parodie, e reconfortant să descoperi la Ileana Mălăncioiu o tensiune a ideii, o nobleţe a tonului, un control uimitor al delirului imaginativ. Pentru toată această tentativă de recuperare a unei specii literare de prestigiu şi pentru faptul că a readus în literatură ceea ce, de la Eminescu încoace, părea că se pierduse – gravitatea lirică – socotim că Ileana Mălăncioiu aparţine castei marilor poeţi iviţi în vremurile tulburi, de neputinţă şi violenţă, ale ultimei jumătăţi a secolului XX. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – portret în palimpsest (1/5)

 

06c_sinaia_1969-page-001

 

Argument

de Iulian Boldea

Ileana Mălăncioiu este, după Nicolae Manolescu, o poetă „inconfundabilă, nesupusă modelor sau variaţiilor de umoare a cenzurii, una dintre cele mai puternice personalităţi din întreaga literatură română”. Poeta a edificat, de altfel, un univers poetic de o singularitate frapantă, ca stil, viziune şi atitudine. Volumele de poeme (Pasărea tăiată, Către Ieronim, Inima reginei, Crini pentru domnişoara mireasă, Ardere de tot, Peste zona interzisă, Sora mea de dincolo, Urcarea muntelui, Ardere de tot, Linia vieţii) redau relieful unei conştiinţe ultragiate, scindate între voinţa clarităţii interioare şi dizarmoniile istoriei. Atitudinea lirică preferată presupune reflexul retragerii sub zodia intimităţii, într-un univers dominat de solitudine, o astfel de atitudine fiind transpusă într-o poetică a traumei, în versuri transparente şi agonice, iluminate de palori thanatice, dar tentate, de asemenea, de reverii ale originarităţii. Citește în continuare →