Etichetă / istorie literara

de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv (III)

Rimbaud și libertatea sălbatică

Tot în 1933, după poemul Ulise, B. Fondane publică în Franța eseul său inovator despre Rimbaud, intitulat Rimbaud golanul (Rimbaud le voyou). În paranteză fie spus, sunt de acord cu Corin Braga că titlul ar fi fost mai relevant și poate chiar mai subtil de tradus în românește prin Rimbaud derbedeul. Cartea îi este dedicată de Fondane magistrului său Lev Șestov și nu în zadar: este un eseu monografic despre disperarea existențială a poetului francez, despre neresemnarea sa lăuntrică, despre questa sa iluminată atipic, dar eșuată. Fondane percepe în viața lui Rimbaud o tragedie antică redivivus, în care personaje precum Oedip (dar fără psihanaliză) sau biblicul Iov sunt asumate și recognoscibile.1 Fondane este captivat de pasiunea pentru Necunoscut a lui Rimbaud, care l-a determinat pe acesta să concretizeze o formă de ură și respingere alergică hic et nunc față de umanitate. Rimbaud este golan (sau mai exact derbedeu, după cum am nuanțat, anterior, traducerea titlului) pentru că a vagabondat (a călătorit, a fugit, a gonit) toată viața, străbătând mai întâi Europa, apoi Africa și Orientul, iar teoria vizionarului este aceea a unui derbedeu vagabond, care nu are casă, nu se poate limita la o casă și nu găsește sens într-o singură casă, căci derbedeul e liber, vagabondează fără limite. Rimbaud a fost tranșant mai ales în chestiunea acestei libertăți sălbatice, de a nu se supune niciunei necesități, autorități ori instituții. Această impetuozitate în vagabondaj și răzvrătire, această agresivitate dublă și categorică (față de lume și față de sine) consacră, paradoxal sau nu, o formă de sfințenie, în sensul de puritate ca reacție extremă (dincolo de bine și de rău) și devine un simptom al modernității (în cultură, gândire, filosofie și literatură, în artă în general). Astfel, Rimbaud și-a depășit, spiritual (în sens complet și radical) epoca la nivel spiritual, tocmai întrucât puritatea sa era non-conformistă, extremă, non-dogmatică sau a-dogmatică. Iată-l pe Fondane explicând cu pasiune (răscolit chiar), într-o amplă desfășurare demonstrativă și ideatică:

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (VI)

(Mică antologie de critică și istorie literară)

Mircea V. CIOBANU

Folclor versus avangardă

S-ar părea că nimic mai incompatibil și mai contradictoriu. Unul e situat la începuturi, alta vine după o suprasaturație; unul anticipă, alta sintetizează și anulează; unul e inocent, cealaltă e replica ofensatoare; unul e anonim și masificat, alta etalează numele producătorului și e un produs elitar. Dar să le luăm pe rând, fără prejudecăți. Or chiar lipsa prejudecăților e calitatea comună a folclorului (inocent) și a avangardei (indiferente etic și estetic), ambele sfidând, din motive diferite, tradiția (sic!), școala și cultura care îi precedă. Mai exact: folclorul, care nu știe (sau nu vrea să știe) ce l-a anticipat, instaurează, prin el însuși, o tradiție; iar avangarda pretinde la originalitate absolută și ia în răspăr orice tradiție, instaurând, fără să-și pună acest scop (și fără să bănuiască), o „tradiție” de alt soi. Paradoxul la care vom ajunge la capătul acestor meditații s-ar putea să ne surprindă.

Citește în continuare →
de VATRA

Dana Şişmanian – O carte „ante-datată”: Cărare pre scurt de Ioan Zoba din Vinţ

Între publicaţiile lui Ioan Zoba din Vinţ, legate cu predilecţie de practica liturgică şi pastorală a acestui prelat ortodox transilvănean, pe nedrept considerat (încă) de unii autori drept calvin1 – semnificativ de altfel, ca probă a conştiinţei lui identitare, e faptul că nu semnează niciodată altfel decât „popa Ioan din Vinţ” – se află, remarcată ca o excepţie de toţi cercetătorii, şi o operă cu conţinut „laic”. E vorba de Cărare pre scurt spre fapte bune îndreptătoare, ce nu trimite la activitatea propriu-zis preoţească ci la misiunea morală pe care protopopul vinţean, mare notar al Soborului Mitropoliei din Alba-Iulia, şi-o asuma faţă de păstoriţii lui. Într-adevăr, în predoslovia cărţii, autorul declară, despre „această cărţulie”: „o am întors pre limba rumânească, pre folosul şi întrămarea neamului nostru rumânesc”.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv (II)

Evreul rătăcitor și fantasma numită Ithaca

Titlul eseului meu aflat acum la al doilea episod publicat în Vatra sugerează deja interpretarea pe care o voi face. În 1933, Fondane publică nu doar poemul Ulise, ci și eseul său revelatoriu despre un poet totemic francez, întemeietor al poeziei moderne – Rimbaud le voyou. Rimbaud îi este magistru lui Fondane în poemul Ulise care, deși nu este un prozopoem, urmează calea deschisă la nivel de modernitate inițiatică de poemele din Un anotimp în infern și Iluminări de Arthur Rimbaud. Mai ales călătoriile reale ori imaginare ale lui Rimbaud, din Iluminări, realizate prin juxtapuneri ale unor realități disparate și hibridate, devin o lecție lirică magistrală pentru Fondane, care admiră experiența vizionară a lui Rimbaud, experimentalismul exotic al înaintașului său, rătăcirea fantastă prin intermediul temei metamorfozelor și al unui păgânism re-întemeietor. Rimbaud fusese un poet-alchimist în Iluminări, Fondane va hibrida la rândul său peisajele, peregrinarea odiseică, dar prin intermediul unui alt coagulant, acela al evreului rătăcitor, al apatridului rasial. În subsidiar, Fondane face referință și la poemele rimbaldiene din Un anotimp în infern, căci al său Ulise se găsește într-un infern personal și colectiv al rasei din care face parte, iar lamento-ul legat de destinul acestei rase persecutate și hărțuite este central în poemul Ulise. La fel ca în Iluminările rimbaldiene, lumea pe care o aprofundează evreul rătăcitor ca raisonneur este atât una captivantă și iluminatoare, cât și una destrămată, grotescă, decăzută – marcantă fiind aceasta din urmă. Sunt esențiale versurile de definire și auto-definire a rătăcirii odiseice din ipostaza de evreu supus marginalizării și solitudinii rasiale:

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv (I)

Rivalitatea dintre Fondane și Voronca

Am început să mă gândesc la traducerea poemului Ulise (Ulysse) de Benjamin Fondane, apărut în franceză, în 1933, la începutul anului 2022, din pasiune pentru acest poem genial, descoperit de mine cu mare întârziere. Știam că există fragmente traduse în românește, dar nu știam că ar exista o traducere a întregului poem. Mă înșelasem. În 1965, poetul suprarealist Virgil Teodorescu publicase o ediție de poezie franceză scrisă de Fondane, unde se găsea integral tradus și poemul Ulise1. Am aflat despre această traducere completă doar după ce am încheiat eu însămi de tradus poemul deși, după cum aveam să îmi dau seama curând, eu tradusesem de fapt versiunea a doua a textului (rescrisă de Fondane între 1941-1944). Am considerat acest lucru, acela de a fi tradus chiar eu Ulise, în 2022, ca pe un fapt destinal, într-un sens inițiatic. De câțiva ani de zile lucrez la un roman numit Odiseu salvat, iar în acest roman al meu poemul lui Fondane, tradus de mine, va fi așezat într-o nișă revelatorie. Iată, prin urmare, de ce acest eseu are pentru mine nu doar o miză hermeneutică, ci și una personală, existențială și artistică.

Citește în continuare →
de VATRA

Sanda Cordoș – Marin Preda. Câteva fișe de dicționar și un mic preambul

Cred că era prin 2005, când Gerhardt Csejka, scriitor german originar din România (n. 1945, a părăsit țara de origine stabilindu-se în Germania în 1986, unde a continuat să traducă bogat din literatura română), mi-a propus (prin email) să colaborez, alături de alți colegi, la „Kindlers  Literatur Lexicon”. Articolele urma să le redactez în limba română și dumnealui să le traducă în germană. Așa s-a întâmplat. Prin urmare, autorul moral al articolelor pe care le reiau aici este Gerhardt Csejka.  La invitația lui Marius Miheț (al doilea autor moral al paginilor de față, aș putea spune) de a colabora la un volum consacrat lui Marin Preda scos sub egida Universității Comenius din Bratislava, am reluat vechile texte, am dezvoltat și argumentat unele idei, am actualizat bibliografia. Iar astăzi, iată, revista „Vatra” (prin bunăvoința lui Alex Goldiș) are generozitatea de a mă găzdui.

Citește în continuare →
de VATRA

Christian Moraru – Șaizecizarea optzecismului. Contemporaneitate și decontemporaneizare în literatura română de azi

Am ezitat o vreme să fac publică această intervenție. Unul dintre motive a fost atașamentul sentimental față de proiectul cultural al generației mele, în special așa cum a fost el rearticulat și clarificat odată cu nașterea revistei Contrapunct în decembrie 1989 și renașterea ei ca Observator cultural. Ion Bogdan Lefter și alții au extins atunci acest proiect în direcții mai pronunțat politice, multiculturaliste, antinaționaliste și antibigote, cu opțiuni răspicate privind problematica identității individuale și colective și referințe indispensabile la gender, sexualitate, religie, etnie, pluralism, minorități, internaționalism, tradiție, formarea istorică a canonului literar și alternativele la cel moștenit, monist și muzeal. Dar chiar în forma ei originală și dincolo de ce a însemnat ea practic în ultimul deceniu comunist, agenda optzecistă a fost – și oricum, a vrut să fie de la început – una critică în sens criticist-transformator. Ea exprima o aspirație de schimbare și conținea rudimentele unui program care a rămas pentru mai bine de zece ani insuficient tematizat. Eram sau ne simțeam în quasi-totalitatea noastră nu numai marginali și indezirabili social, politic și cultural în anii ʼ80, dar chiar opozanți. La limită, unii dintre noi, ce-i drept, puțini – Dan Petrescu, de pildă – pot revendica statutul de disidenți în regimul Ceaușescu. Literatura, critica și teoria pe care o scriam documentau, larg vorbind, această poziție. Ea poate fi calificată drept „anti-sistem”, deși – iar aceasta rămâne o ciudățenie a socialismului târziu în fostul Est – atitudinile de acest tip au fost frecvent sponsorizate de sistemul însuși într-un mod deloc necomparabil cu capitalismul care, din nou și din nou, produce, încorporează și se regenerează din propria-i critică.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Actualitatea lui Marin Preda

De ce este actuală azi opera lui Marin Preda? Care sunt reperele estetice şi etice care ne permit să considerăm creaţia sa importantă, relevantă pentru istoria literaturii române, dar şi pentru timpul în care trăim? În primul rând, trebuie să observăm modul în care transpare din straturile adânci sau aparente ale acestei creaţii o vie atenţie acordată de scriitor existenţei exterioare, cotidianului, dar şi interiorităţii, modului de a fi al omului în context social şi istoric. Din opera lui Marin Preda derivă o reflecţie gravă asupra lumii şi asupra fiinţei umane, o filosofie a trăirii imediate, percepută în corelaţie cu istoria şi timpul.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Ficţiunea şi adevărul memoriei

Opera lui Nicolae Breban se caracterizează, ca expresie şi dicţiune narativă, prin spontaneitate şi naturaleţe, chiar dacă, în adâncul său, se bănuiesc articulaţiile unui program ce valorizează un set de lecturi esenţiale din care nu lipsesc Dostoievski, Nietzsche sau Thomas Mann. Arhitectura operei e susţinută de o tensiune a contrariilor din care se naşte individualitatea ei; e vorba de o tensiune între vitalitatea scriiturii energice, dominatoare şi luciditatea, pesimistă sau sceptică, a percepţiei lumii. Francisca, În absenţa stăpânilor, Animale bolnave, Îngerul de ghips, Bunavestire, Drumul la zid, Don Juan sunt cărţi exponenţiale pentru proza noastră postbelică, romane reprezentative prin substanţă, stil şi construcţie narativă, în tradiţia prozei interbelice, dar şi în siajul orientărilor literare mai noi. Într-un text cu caracter programatic, De ce scriu?, Nicolae Breban rezumă propria poetică a prozei, expunând rosturile şi resorturile scrisului, văzut ca urmă salvatoare şi edificatoare: „Scriu pentru că mă «împinge ambiția», dar și pentru că nu pot altfel. Nu m-aș suporta altfel, fără scris, viața mea (și în general viața) mi-ar apărea ca insuportabilă, ca nedemnă de a fi trăită. Mai mult încă: defectele mele, erorile în care recad cu o tenacitate misterioasă (într-adevăr, ce puțin didactică este experiența!), răul, antipatia pe care o produc în jur (cu vanitatea mea, indiscutabil!) umbra pe care o arunc pământului etc., nu le-aș putea accepta fără puntea, scândura salvatoare a scrisului”.

Citește în continuare →
de VATRA

Dana Șișmanian – De la călugării Muntelui Athos la Anton Pann… sau invers? Pocăinţa omului desmerdat – un poem ocultat

Într-un studiu precedent (SHISHMANIAN D. 2020), am analizat un text poetic inedit, descoperit de noi într-un codex de la Biblioteca ASTRA din Sibiu, scris la 1670 şi intitulat Înţeleptului Varnava minunată arătare a vederii lui cu pildă tuturor, având ca subtitlu descriptiv: Despre un trup bogat şi despre un suflet carii după multă jaloba lor cu amar unul cătră altul în ce chip au pogorât în iad– text pe care 1-am atribuit lui Ioan din Vinţ, considerîndu-1 o traducere a poemului publicat la Praga în 1623 Dialogus, azaz egy kárhozatra szállott gazdag test és Mleknek siralommal teljes egymással való keserves panaszolkodó beszélgetések [Dialog, adică conversaţie amară şi tânguitoare între corpul bogat şi sufletul mâhnit condamnat], al poetului baroc maghiar Nyéki Vörös Mátyás (1575-1654).

Citește în continuare →