Etichetă / Marian Ilea

de VATRA

Marian Ilea – Ai nimănui și ai tuturor

Skoda Octavia oprise la frizeria din Solotvino, aproape de podul peste Tisa, de vamă și de… casă. Solotvino, adică Slatina, mina de sare de lângă Sighet.

„Pe strada principală călătorul era îmbătat de mirosurile de cafea și de rahatul tăvălit în susan al turcului de peste drum”, zice frizerul. Scaun de stomatolog, scârțâind din toate șuruburile, dacă se rupe, dacă dau de pământ, vai de lombosciatica mea, vai de mine !

Citește în continuare →
de VATRA

Marian Ilea – Primul caz de Covid din Desiştea

În cimitirul bisericii din Deal e adunată lumea din Desiştea. E 16 decembrie, anul 2020. Ştefan Indrei e în sicriu. Mort. „L-o adus de la corhazu’ din Vişeu”, zice frate-so, Găvrilă Indrei. „Ştefan o fo’ mai mare ca mine cu doi ai, io am optzăci şi unu”, mai zice Găvrilă Indrei. Nu-l ascultă nimeni. Babele din Desiştea tac, încruntate.

„O stat sîngur în casa din Deal pe care-o are-n Desiștea. Zăce ai de singurătate fără Agripă, muierea lui. O sunat-o amu’-s două săptămîni, la ceasurile trii de dimineaţă. I-o zîs: ‘Agripă, îi gata. Cheamă Salvarea şi hai şi tu cu iè, să-ţi dau banii de-nmormîntare, că mă sufocă Covidu’ ăsta de-amu’”, mai zice Găvrilă Indrei.

Citește în continuare →
de VATRA

Marian Ilea – Şarpele Aladar din pusta ungurească

Am crescut de prunc în pusta ungurească de lîngă Mátészalka. La răscrucea drumului care duce la Nyíregyháza şi, de-acolo, cătră Budapesta. Printre cai, căruţe cu coviltir, potcoave stricate cu care ne jucam toţi coconii. Se spunea c-aduc noroc… aşa ne-o-nvăţat tata Barany Zoltan, şeful ţiganilor din toată pusta. Călăream ca un husar. Mie-mi punea tata la șezut o pătură, pe-alocuri rîncedă de la transpiraţie. „Tu n-ai mult sînge de ţigan. Nu ţi-i găsî locu’-n ţigănia asta de pustă, Demeter dragă”, zicea tata.

Citește în continuare →
de VATRA

Florina Lircă-Moldovan – Amintiri din casa scării. „O carte de povești pentru cei mari și cei mici”…

marian ilea amintiri

…și-ar fi putut subintitula Marian Ilea romanul publicat în 2014, la Editura Limes. Nu a simțit nevoia să o facă, deși sintagma – cu care și-a însoțit dedicația, datată 02.12.2017 – i s-ar fi potrivit de minune. Întocmai ca motto-ul: Lăsați copiii să fabuleze! Să caute! Să exploreze! E o șansă ca omenirea să-și recapete autenticitatea. Imperioasă azi – în lumea artificială și reducționistă a facebook-ului – , de recuperat în numele lui „ieri”, deformat de tiranicul monopol dictatorial. Citește în continuare →

de VATRA

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)

SAM_0085.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

Cristina TIMAR

De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste

  1. În căutarea „adevăraților Arnoteni”

Teza de doctorat, romanul masiv al lui Caius Dobrescu, și Celălalt Simion, romanul lui Petru Cimpoeșu, deși apărute la o respectabilă distanță de opt ani unul de celălalt (2007, respectiv 2015), și aparținând unor scriitori atât de diferiți, par totuși să fi fost scrise unul în continuarea celuilalt. Afirmația poate părea hazardată, căci dacă e să stabilim un tandem, cel care ni se impune din start este între cele două romane ale lui Cimpoeșu, care-l au ca protagonist pe Simion liftnicul și reversul său, Simion decăzutul. Dacă Cimpoeșu își gândește cele două romane în opoziție, cel puțin la nivelul actanților principali, o neașteptată și nepremeditată continuitate regăsim între opul voluminos al lui Dobrescu și cel mult mai subțirel cantitativ al lui Cimpoeșu. În linii mari, fiecare din cele două romane decupează o etapă a tranziției românești, augmentând literar și tratând în cheie satirică o anumită patologie socială, a infractorului devenit… scriitor, dacă o cere conjunctura. La ambii scriitori, observația necruțătoare bate imaginația, depășită binișor de o realitate consternantă și absurdă. Citește în continuare →

de VATRA

Florina MOLDOVAN-LIRCĂ – Playback existențial în trei acte

marian ilea grasane facand

În viziunea lui Marian Ilea, „întâi a fost dudul” și… Eva – pe numele ei întreg Frederica Eva Mittemberg. Adam, mai puțin ispitit aici, mai degrabă ispititor, își face și el apariția două-trei pagini mai încolo, fără a fi însă în vreo relație matrimonială cu aceasta și neavând curățenia morală și spirituală a Primului om. De fapt, în opinia celor mulți, el nu e nici măcar om…, ci o „Necurată godină” (pe cei interesați de motive îi încurajez să le afle, căci nu mică le va fi plăcerea lecturării lor). Departe de a fi o parabolă biblică, deși nu lipsesc numele cu rezonanță creștină și nici învățămintele inspirate din Scriptură, ori vreun roman erotic – cum ne-ar putea induce titlul: Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise –, opul lui Marian Ilea, apărut în 2017, la Editura Cartea Românească, e mai mult decât proză. Și mai puțin decât „cartea facerii”, dacă a scrie cu artă și stil despre geneza și devenirea unei comunități – prin toate datele ei, alese – nu e îndestulător. Citește în continuare →

de VATRA

Daniela SITAR-TĂUT – Reveuri bovarici, dame nesăţioase, neveste infidele, parohi-vampirişti etc.

herina

Volumul lui Marian Ilea, Herina (Cartea Romȃnească, 2016) e greu ȋncadrabil ȋntr-o singură specie narativă. Prin tehnica palimpsestului, colaj, reluarea cinematografică a cadrelor, ironie, de-mitizare, polifonie şi pluriperspectivism, melanjul deconcertant ȋntre un jadis imperial şi un acum contemporan, palpabil, cu tentacule din biografia recentă a prozatorului, l-aş include ȋn tagma textelor tributare postmodernismului. Deşi autorul ȋnsuşi mi-a infirmat apelativul de roman, eu tot roman ȋi voi zice. Tomul este compartimentat ȋn două cărţi distincte, care au ca liant Herina, cronotop situaţional. Cea dintȃi aduce ȋn prim-plan istoria Osimei şi a Berăriei Luther, ȋn vreme ce cartea a doua se aurolează legendar sub mantia Cronicilor de la Herina, a căror istorie ne este relevată abia ȋn paginile finale. Apelul la cronică nu cimentează veridicitatea evenimenţială, ci, din contră, o dislocă, prin ȋntorsături deconcertante de frază sau de situaţie. Cronografii lui Marian Ilea sunt subiectivi prin excelenţă, relatȃnd nu povestea a ceea ce a fost, ci a ceea ce ar fi vrut/trebuit să fie. Caietul cu file ȋngălbenite, descoperit ȋn camera pensiunii din Solotvino, dedicat de anonimul cronicar „Domnului Robert Maxwell, cu adȃncă veneraţiune” şi tradus ulterior de „bătrȃnul arhivar maghiar din Baia-Mare” re-compune, ȋn sens invers, Cronicile de la Herina. Citește în continuare →

de VATRA

Interviu cu Ioan GROȘAN: Un mare prozator a luat un premiu pentru… critică literară

ioan-grosan

Marian Ilea: Titlul interviului ar fi ludic (uşor) dacă n-ar fi serios! Ioane, ai primit un premiu pentru critică literară al Fundaţiei „Archeus”! De ce sau pentru ce? Şi-ntr-o primă „anexă”, cum se simte prozatorul în noua-i calitate?

Ioan Groşan: Sunt un „veteran” al manifestărilor „Archeus” şi nu cred c-am lipsit la mai mult de două ediţii din tabăra de la Ocoliş. Evident, premiul mă bucură fiindcă e singurul pe care l-am luat în calitate de „critic”, deşi am avut destule „antecedente” în acest sens. Eu m-am format la şcoala exegetică a „Echinox”-ului clujean, sub oblăduirea acelui formidabil triumvirat Ion Pop-Marian Papahagi-Ion Vartic, aşa că sângele critic, atâta cât îl am, apă nu se face. Iar timp de doi ani, din 2012 până în 2014, când n-aveam slujbă nicăieri, am trăit efectiv din critică, scriind recenzii, articole, prefeţe, postfeţe, prezentând cărţi pe unde se nimerea. Şi chiar şi azi fac la fel în revistele „Viaţa Românească” şi „Luceafărul de dimineaţă”. Şi stai să vezi ceea ce tocmai am scris despre romanul tău, „Herina”… Revenind la întrebare, vreau să precizez că în fiecare seară i-am avut alături pe George Ţâra şi pe inimitabilul Lucian Perţa, cu parodiile lui, iar de-a lungul anilor ni s-au alăturat nume precum Ion Mureşan, regretaţii Augustin Frăţilă, Constantin Stan, Alexandru Vlad, plus criticii locali din cenaclurile băimărene. Şi am avut de fiecare dată bucuria rară să (re)descopăr la Ocoliş poeţi adevăraţi, de mare valoare, precum Gheorghe Pârja, Ioana Ileana Şteţco, Adela Naghiu, Elena Cărăuşan, nemaivorbind de o prozatoare de cert viitor, Anca Goja. Iar pentru toate astea trebuie să-i mulţumesc lui Ioan Marchiş şi impecabilei sale echipe organizatorice, în frunte cu Dănuţ.

Citește în continuare →

de VATRA

Marian ILEA – Ultima noapte de dragoste la Londra

marianilea

Draga mea Ada, aşa cum cunoşti şi cum ţi-am mai spus, la Londra, unde locuiesc, mai precis în cartierul Wembley, îmi merge bine şi ar mai încăpea.

Dar cunoşti foarte bine acest lucru deoarece de o săptămînă stăm împreună într-o cameră din casa asta cu cinci camere, unde sîntem ca şi acasă deoarece mai locuim împreună cu alte patru familii din Baia-Sprie. Ai putut să observi că noi avem baia şi duşul separat de ceilalţi şi doar bucătăria e la comun.

Nu am avut lipsă de intimitate, dragă Ada, în zilele astea care au trecut de la venirea ta la mine. Am făcut sex şi am povestit mult chiar dacă randamentul meu la servici a fost în scădere.

Draga mea Ada, te-am ascultat vorbind în fiecare seară, te-am văzut plîngînd deoarece ai vrut să-ţi descarci sufletul de necazuri pe care eu nu le am şi m-am trezit cu sufletul meu plin de necazurile tale. Eu lucrez de dimineaţă pe autocarul chinezilor. Mă duc la aeroport unde preiau grupul de turişti din Hong-Kong… că ăştia călătoresc mult… rar prind cîţiva chinezi din China. Toată săptămîna asta cît am stat împreună, nu m-am dus cu grupul în excursii ca să dorm în Bath sau la lacul Windermere, că i-am zis patronului că ai venit tu. Mi-a tras cu ochiul şi mi-a arătat ceva urît cu degetul chinezoiul… că am vrut să-i dau în cap cu pumnul. Dar m-am abţinut că-s greu la mînă şi ăla e unul mic de statură.

Citește în continuare →