Etichetă / poeme
Adrian ALUI GHEORGHE – Poeme
Comunitatea artistică
E o casă plină de poeme.
Tata poem, mama poem, copilul poem.
Pe pereţi sunt atîrnate poeme.
Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă
satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem
care vor fi puse pe o tavă poem
care va fi împinsă brutal pe fundul
cuptorului poem.
Tata poem stă înfipt într-un scaun poem
şi citeşte poeme dintr-un ziar.
Are ochelarii poem pe nas
parcă e o paiaţă scoasă din uz.
Copilul poem a spart un poem şi acum
adună cioburile:
vai, nu arunca poezia la chiuvetă
că se înfundă canalul poem,
strigă mama poem.
Citește în continuare →
Poeme de Vasile Igna, Monica Rohan, Lucia Cuciureanu, Ioan Barb și Ioan Șerbu
Vasile IGNA
Se uită tot timpul
Dar nu pune întrebări
corzile vocii sale sunt acuzate
de uscăciune
de parcă universul întreg ar
fi dependent de ploaia lor
de vrajba dintre plus și minus.
Învîrte-l, Meștere, în jurul
axului său
și fă-l să vadă ceea ce
vede toată lumea.
Și fă-l să nu-i fie frică
de nebunie
spune-i că ea mișcă stelele
și lumea
că ea e mașina zburătoare
cu care se deplasează îngerii
și că nimic, dar nimic, din ceea ce
visează ei
nu se împlinește. Citește în continuare →
Romulus BUCUR – Poeme
(ARTA RĂZBOIULUI) XXVIII
să radem Cartagina
de pe faţa pămîntului
am ras-o şi s-a ridicat din nou
şi iarăşi se va ridica
ca şi cum am spune unui zeu invizibil
MORITURI TE SALUTANT
publicul e acasă dacă învingem ne aclamă
prin generalul nostru vom fi ori morţi
ori insignifianţi iar dacă nu
învingem
atunci VAE VICTIS asta e
o lume unde nu e loc pentru învinşi
şi-oricum în cărţi numele noastre n-or să intre
Poeme de Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ioana Șerban, Eugen Bunaru și Dumitru Crudu
Ioana DIACONESCU
Nevăzut
Mi se frîng degetele precum ceara
Cînd scriu nu văd această frîngere
Cineva îmi ascunde în inimă
Misterul înserării fără stingere
Numai înfrîngeri şi cîştiguri
În sfîşierea damnată a dimineţii care nu se lasă alungată
Eu scriu şi nu contează că ziua se luptă cu amurgul
Îmi aruncă pe mîini
Mari pete de sînge amurgul reflectat mereu seamănă cu urma unei crime
„Mîinile pline sînge pe piept mi le-am şters”
Scriu uneori pe aer
Ca aerul mi se face memoria şi uit cu disperare
Ceea ce cred că n-aş putea să uit
Şi mi se ia discursul ca pedeapsă
Ca trădătoare a surorii mele albe
Pe care scriu de la începutul vieţii
Semne adesea de neînţeles
Infirmă fără ele aş fi ca trupul fără membre
Devenit invizibil
Cînd nimeni n-are milă
Nevăzîndu-l Citește în continuare →
Viorel MUREȘAN – Poeme
Poezie
ca dintr-o superstiţie scriu poezie
numai cu creionul
ştiind că mina de creion
a crescut pe fundul oceanelor
de unde acum vine
cu cele mai neverosimile întâmplări
şi urmată de cei mai gingaşi dintre peşti
cine şi-ar putea închipui
o colonie de cucuvele cum urcă pe coşul vulcanului
în jurul mâinii mele când scriu
se strânge ţipătul lor
Liviu ANTONESEI – Povești filosofice cretane din AD 2016
