Etichetă / poeme
Liviu ANTONESEI – Povești filosofice cretane din AD 2016
Mă trezesc într-un alt oraș
pentru vechile mele ritualuri –
peste acoperișuri, în stînga,
fortăreața venețiană, cu marea de-a dreapta,
zidurile dogilor tulburate
de minaretul unei moschei.
Citește în continuare →
Mariana CODRUȚ – Poeme
pulsul e o lentilă care narează
pulsul e o lentilă care narează.
mă izolez să-i aud povestea mirabilă
– el nu poate fi minimalist, doar vorbeşte
despre atîtea lucruri majore: iubire,
singurătate, noapte, zi…
la o palmă de coama dealului Galata,
soarele străluceşte disperat
în falia verticală dintre armatele de nori
– ce negre, ce înspăimîntate se-apropie
una de alta! apoi vîntul răbufneşte
şi, tranc!, închide uşa aceea. porumbelul
împiedicat în ghetrele albe ţîşneşte razant
deasupra nisipului, cu inima-n flăcări.
11 sept. 2015
Floarea ȚUȚUIANU – Poeme
Corp de literă
Și dumneavoastră veți ajunge din iubit –
un bărbat din hârtie de scris și citit. Astfel că
după moarte veți avea mult timp. De trăit.
Veți fi răscolit.
Veți simți o anume plăcere la răsfoit
Levitație
Dacă îl privesc pe el
parcă mă văd pe mine
Dacă mă gândesc la el
parcă mă gândesc la mine
Mâna mea se oprește
la un centimetru de pieptul lui
Gura lui se oprește
foarte aproape de gura mea
cât să-i simt respirația.
Sticla se aburește
Corpul lui deasupra corpului meu.
L e v i t e a z ă
la un centimetru distanță.
Și această lipsă de atingere păstrează vie.
Dorința
Ioan MOLDOVAN – Poeme
de bine
M-am limpezit şi, prin urmare,
în picuratul bun al apei m-am trezit –
îl ascult ca pe un dor de ducă pe mare
şi şi pe mic infinit
Să ne-nţelegem: tu eşti o Doamnă
care pe mine m-ai fericit –
aici nu-ncape glumă
Poate că mama, cât m-a vorbit,
a fost bine. Acum e toamnă
în plină lună aprilie.
Acum e doar o ciripitoare
copilăroasă care îmi umple de plâns
timpanele, cu miile.
Poeme de Constantin Abăluță, Rita Chirian, Paul Țanicui, Emilia Zăinel și Ioan Vieru
Constantin ABĂLUȚĂ
8 poeme simple
Piramida de mere
În capătul dinspre şosea al livezii de pruni a bunicului,
ieşit din rând, se prăsise de la sine un măr.
Bunicul îi spunea Paznicul
căci toată vara veghea prunii şi se cocea hăt către toamnă
după ce prunele deveniseră demult ţuică.
Din merele viermănoase bunicul făcea tescovină
iar pe cele sănătoase le clădea într-o piramidă în beci.
Când mă trimetea bunica să-i aduc câte ceva de pe rafturi
mirosul de mere mă ispitea şi mi-era ciudă
că nu puteam să fur nici un măr,
nici măcar pe cel din vârf,
piramida fiind mult mai înaltă ca mine.
Nora IUGA – Poeme
