Volume publicate: Jazz pentru iguane și alte poeme (ed. I, Timișoara: Editura Brumar, 2017 – deși are Descriere CIP pentru anul 2017, cartea a apărut efectiv în iunie 2018; ed. a II-a, București: Curtea Veche Publishing, 2019); Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, Alba Iulia: OMG Publishing, 2022.
Debut absolut: „Târgul de carte GAUDEAMUS, București, 2016, deși aș fi preferat să se întâmple într-o oarecare cafenea/birt.”
Volume publicate: cer de rigips, nori de glet, București: Editura FrACTalia, 2016; atâta vreme cât știi că poți să te întorci, București: Editura FrACTalia, 2018; departe, cât se poate de departe, București: Editura Casa de Pariuri Literare, 2021.
***
1)
Lectura, discuțiile cu anumiți oameni și bunăvoința unora din mediul literar de a publica în reviste anumite texte au fost determinante pentru evoluția mea literară. Cred că mai trebuie să amintesc faptul că am avut șansa să gravitez în toți anii aceștia în jurul festivalului literar Discuția Secretă de la Arad, să asist la lecturi, să cunosc oameni din mediul literar, să am la rândul meu lecturi în cadrul festivalului, etc.
Dosarul tematic intitulat Parada debutanților – poezia este inițiat ca urmare a observării unui val impresionant de debuturi poetice, multe excepționale, din ultimii ani. Prin urmare, am considerat că ar fi utilă realizarea unei panorame a debuturilor din ultimii 10 ani, astfel încât ea să poată facilita o analiză relevantă atât sincronic, cât și diacronic a poeziei momentului. Întrucât 2025 este în curs, am mers în urmă până în 2014. Astfel, poeților/poetelor care au debutat în acest interval le-am oferit posibilitatea de a alege câteva creații proprii, pe care le consideră reprezentative, și de a răspunde, pe baza experiențelor proprii, la cinci întrebări sau teme de reflecție, referitoare la condițiile în care se realizează debutul poetic în România momentului și la raportările estetice ori ideologice ale celor aflați, în intervalul temporal precizat, la început pe drumul exprimării poetice. Toate acestea, puse împreună, pot constitui fundamentul analizei menționate.
Aflat frecvent față în față cu sine însuși și cu literatura, Mircea Petean, pe care îl știm ca un editor foarte valoros și temeinic (a publicat la Editura Limes peste 2.200 de cărți) este prozator, eseist, publicist, dar mai ales un poet autentic, grav și sensibil, de o rară noblețe a expresiei. În Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă Radu G. Țeposu îl încadrează pe Mircea Petean în categoria „criticismul teatral și histrionic, comedia literaturii”, alături de Petru Romoșan și Daniel Corbu. În multe poeme ale lui Mircea Petean este exprimată tensiunea oximoronică a lucrurilor („spaima bucuriei”), dar e vizibilă, de asemenea, tentația interogării convențiilor, a programelor și indicațiilor ideologice, în consens cu reflexele ludice, ironice sau parodice tipic postmoderne, conturându-se astfel relieful unei lirici reflexive și autoreflexive, din care nu sunt absente sentimentul revoltei, gustul solitudinii și nevoia dialogului cu esențele.
Pe lângă cărți și articole de teorie literară publicate ca universitar și cercetător, Luiza Petre Pârvan (1943-2017) a lăsat și jurnale: 6 agende groase, din cele care au pagini pentru fiecare zi a anului. Am folosit pasaje din ultimele două asemenea caiete, care traversează perioada (2002-2015), spre a compune din ele poeme-jurnal. Cuvintele de jurnal, rămase neschimbate, sunt întrerupte, reunite, reiterate, spre a fi eliberate din cimentul prozei și al rațiunii discursive. Pe alocuri, poemele preiau din jurnale și vocile altor autori, citați acolo, fiindcă și acestea sunt reprezentative pentru identitatea scriiturii biografice a Luizei Petre Pârvan: de pildă, în poezia Viață de o zi, din acest grupaj,fontul diferit marchează inserția unui fragment dintr-un poem borgesian, redat în jurnal. Volumul rezultat, „Centimetri de viață” (depus la Editura Eikon), afișează din start lista de persoane (personaje?) care populează scena jurnalelor (de pildă, Felix-fiul, Ada-fiica) și întâmpină cititorul cu o Prefață menită să îl pregătească pentru intrarea subită într-o viață trăită mereu sub iminența morții și sub variate alte forme de asediu – moral, psihic, emoțional, estetic, metafizic, existențial. Luiza Petre Pârvan și-a trăit ultimii aproape 23 de ani fiind ținută în viață artificial prin tehnologia dializei, proces ce solicita ca, pentru tot restul vieții, câte trei zile pe săptămână, să petreacă 4-5 ore legată de un aparat care îi curăța sângele de toxine.