Actualitatea avangardei (3/5)

Dan Gulea

Bolaño și avangarda istorică

 

Avangarda reprezintă un subiect mai degrabă sensibil pentru istoria noastră culturală, pentru că, în mod paradoxal, asigurând deschiderea internațională îndelung așteptată, s-a aflat, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, din diferite considerente socio-istorice, la periferia discursului cultural. Interesul pentru avangardă a început să se manifeste abia după deschiderea de tip pseudoliberal de la mijlocul anilor 1960, crescând constant până astăzi, scriitorii (și în special poeții și artiștii vizuali) integrând în opera lor experiențe de tipul dadaismului, al pictopoeziei, al traumei artistice. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (2/5)

 

Mădălina Lascu

„Un strai de gală” pentru export

 

Cine și-ar fi închipuit că revista unor liceeni, oricât de talentați erau ei, va face carieră artistică dincolo de veac și va deschide o fereastră perpetuă spre modernitate? Cine credea că numele acestei reviste, legat de un curent la modă atunci în România, va deveni simbolul unei etape artistice încă în curs de analizare? Norocoși am fost că prin liceenii Tristan Tzara și Marcel Iancu am intrat direct în „balconul minunatei elite” avangardiste europene, alături de Mattis Teutsch, Victor Brauner, Gherasim Luca, Isidore Isou; și deși, la nivel declarativ, nu s-au afiliat niciodată avangardei, Constantin Brâncuși, Benjamin Fondane și Eugène Ionesco i-au stat în preajmă. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (1/5)

 

Argument

Avangarda artistică constituie, ca fenomen reactualizat în toate paradigmele artistice majore ale secolului al XX-lea și al contemporaneității imediate, un domeniu de interes major în studiile academice. În prezent, aproape orice abordare critică exhaustivă, fie că este vorba de istoriografie, studii culturale, sociologie sau studii de tip World Literature, survolează, măcar parțial, manifestările avangardei istorice. Mai mult, mișcările de la începutul secolului XX par să câștige tot mai multă relevanță prin caracterul lor spontan internaționalist, care anticipează dezbaterile cu privire la cadrul post-național de înțelegere a dinamicii culturilor. În acest context, revista „Vatra” invită la o reflecție generală cu privire la actualitatea avangardei, la deschiderile pe care le oferă, precum și la permeabilitatea acestui subiect față de metodologii și abordări dintre cele mai diverse. O panoramă a contribuțiilor recente este menită să demonstreze, credem, că problematica avangardei reprezintă – în România, dar nu numai – un spațiu privilegiat de conceptualizare în câmpul studiilor culturale. Citește în continuare →

Alex. Cistelecan – Sinceritatea de clasă

Trecut-au anii și, așa cum anticipam[1], capitalismul a fost recunoscător cu Liviu Voinea. Tânărul economist heterodox, care odinioară, pe vremea crizei, părea să vrea să argumenteze ceva împotriva politicilor de austeritate și represiune socială, a devenit între timp viceguvernator al BNR și, implicit, unul din principalii artizani ai chiar politicilor respective[2].

În această calitate, Liviu Voinea a coordonat recent o echipă de experți și consilieri BNR, al căror efort colectiv a rezultat în lucrarea Un veac de sinceritate[3] – o sinteză a principalilor indicatori economici ai dezvoltării României de la Unire încoace. În cuvântul-înainte al cărții, Mugur Isărescu plasează lucrarea în descendența directă a ideilor lui Von Mises și ne asigură că ea „nu este supervizată instituțional”, că seriile de date „nu sunt oficializate cu parafa BNR” și că „echipa de autori… a formulat, în această carte, puncte de vedere proprii” – ceea ce nici nu ne îndoiam: nu-i vorba că Liviu Voinea și ceata sa ar scrie aici la comandă și contre coeur, poate chiar insinuând subversiv perspective heterodoxe în chiar centrul ortodoxiei capitalului financiar; din contră, Mugur Isărescu își poate într-adevăr lua părintește mâna de pe ei, căci, după cum o demonstrează în interpretarea lor a datelor și prin recomandările lor de economie politică, copiii grăiesc și gândesc spontan numai și numai în ideologia instituției. Citește în continuare →

Andreea Pop – Acuitate vizuală

Două lucruri sunt sigure cu privire la debutul lui Vlad Serdarian din Teritoriul animalelor (Tracus Arte, 2018); mai întâi, că episoadele sinistre și pe alocuri ermetice pe care le „promovează” peste tot în volum sunt principalul catalizator al poemelor sale. O bună parte din ele au aerul unor „studii” bizare, articulate cu multă duritate și cu o intensitate a privirii care merge în zona sadismului, așa cum se vede în animale, de altfel unul dintre cele mai cerebrale texte: „la câțiva metri de cărare/ un cerb cu coarnele prinse în gard electric/ strică zenul sonor cu mugete out of this world/ de remarcat fenomenala erecție/ deci reține: cerbi + curent electric = love// sau// pe scurtătura spre vadu vezi nazarcea imediat după/ pușcărie/ câmpurile tunse de grâu./ văd periferic vulpea alergând spre șosea/ accelerez care pe care/ se izbește în portieră spate/ e seară dar tot o prind în retrovizoare cum se dă peste cap/ cum îi zboară coada prin aer ca o șosetă strânsă pe jumătate/ frânez cobor apropii./ vulpea roșie s-a sculat/ s-a-nfipt bine pe picioare/ dar s-a blocat/ față-n față degeaba/ ochii ei decalibrați/ aruncă săgețele pe lângă// un fel de tocmai am avut near death experience/ plutesc între viață și moarte/ am văzut strămoșii cu solzi/ umanoid/ stupid.” Secvențele de genul acesta, derulate cu mici sincope, dar chiar și-așa într-un stil alert, dovedesc entuziasmul poetului pentru construcțiile cu efect, cu o finalitate dacă se poate dramatică, pe care le stăpânește printr-o voluptate a detaliilor, e drept, fără să devină decorative ori excesive. Acea „lansare a privirii” pe care o anunță la un moment dat un vers aș zice că e, de fapt, o mișcare definitorie pentru întreaga viziune poetică a lui Vlad Serdarian, care plusează mereu prin supralicitarea perspectivei. Citește în continuare →

Nina Corcinschi – „Femeia fatală” a lui Constantin Cheianu

Proza erotică din Basarabia numără puține opere de relevanță tematică, capabile de înnoiri paradigmatice. După 2000 încoace, trecerea retoricii erotice în registrul concupiscenţei, exersat în mod ludic și ironico-parodic sau de-a dreptul grotesc este cam singura realizare romanescă, la acest capitol. Un autor relevant în ceea ce privește primeneala discursului erotic în proza de la noi este Constantin Cheianu. În Sex & Perestroika (2009), prozatorul subminează discursul politic deformat, prin sexualitatea triumfătoare și debușeul erotic. Romanul deconstruiește în manieră ludică industria de clișee ale erotografiei tradiționale, face saltul de la un topos sentimental la improvizația hedonistă, de la cuvintele plăcerii la plăcerea cuvintelor. De la corpul de senzații face, în mod spectaculos, trecerea la corpul ca limbaj. După Sex și perestroika, Cheianu recidivează cu un roman și mai îndrăzneț, și mai sfidător de pudori erotice, Ultima amantă a lui Cioran (Cartier, 2018). Acesta duce experimentul corpului mai departe, conectându-l la trăiri sufletești la limită, la tribulații ontologice, aducând într-un raport dilematic percepția vieții și a morții. Citește în continuare →

Călin Crăciun – Adriana Teodorescu – despre noi

Prin al doilea ei volum de poezii, Povești de trecere cu noi*, Adriana Teodorescu își continuă poetica în siaj postexpresionist, din Aproape memorie (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013) mizând pe transcrieri cu tușe vizionare fie ale unor experiențe traumatice, fie ale unor intuiții nicidecum mai puțin angoasante. Și în acest volum răzbat de la un capăt la altul, ba chiar în fiecare poem, stridențele thanatice despre care vorbea Irina Petraș în prefața celui anterior. Și nu cred să constituie aceasta neapărat un indiciu de manierism prematur și, desigur, numaidecât dăunător, nici rodul întâmplării, ci asumarea principiului că o singură explorare a unui loc nu epuizează resursele de emoție și de sens. Dimpotrivă, una nouă descoperă nuanțe ignorate ori încă nesesizate și posibilități noi de revelare. Citește în continuare →