Categorie / Cronică literară
Călin Crăciun – Romanul feminității în comunism
Cel de-al doilea roman al Alinei Nelega, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat*, apărut la distanță de 18 ani față de cel de debut, este considerat de Sanda Cordoș, pe coperta a patra, „puternic și necruțător”, alcătuit dintr-un șir de povestiri ce configurează destinul unei tinere ardelence din ultimul deceniu al comunismului românesc oficial („menite să spună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieții și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întâi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie”). Într-adevăr, lectura confirmă forța de înfiorare a secvențelor de viață ce alcătuiesc marea poveste a personajului Cristina Nemeș. Scriitura are capacitatea de a opera intens asupra sensibilității lectorului, iar ansamblul narațiunilor, străbătut de firul roșu al bildungsromanului, emană reflexele unei conștiințe creatoare care are dexteritatea construirii registrelor contrastante și știința dozării lor chibzuite în aliajul estetic propriu.
Senida Poenariu – Existența la feminin
Romanul Cristinei Vremeș surmontează cu grație, fără sforțări și încordări, așteptările pe care, în mod natural, le-am avea de la un debut. Iar cum numele autoarei nu este asociat în niciun fel pieței literare românești, surpriza e cu atât mai mare. Se remarcă nu doar o coregrafie excelentă a vocilor narative particularizate și individualizate, ușor recognoscibile, ci și un debușeu bogat de problematizări diverse în natură, care denotă o maturitate ce, în mod obișnuit, o regăsim la autori mai experimentați atât într-ale scrisului, cât și în ale trăitului. Însă, pe cât de numeroase sunt reușitele romanului, pe atât de neinspirată a fost alegerea titlului, care nu e doar vag și echivoc, ci și inadecvat acțiunii romanului. Se poate ca motivația atribuirii titlului de Trilogia sexului rătăcitor* să fie stimulată de studiul Al doilea sex (Simone de Beauvoir). Oricum ar fi, trecând peste posibilele explicații pentru titlul nefericit, volumul este un manifest feminist care dezvoltă o structură rizomatică demnă de abordări interpretative și încadrări teoretice de circumscriere a fenomenului feminist care depășesc cu mult limitările textului de față. Citește în continuare →
Alex Goldiș – Mesia tripat
Grupajul de poeme Uau al lui Dan Sociu a stârnit deja cele mai puternice reacții pe care le poate stârni poezia în România actuală: nu numai că prima sa publicare – pe platforma online a revistei „Vatra” – a atras mii de accesări, dar volumul cu același nume, apărut la Polirom*, s-a bucurat de o receptare critică de zile mari: Mihai Iovănel, Cosmin Ciotloș, Mihnea Bâlici și Alex Ciorogar au scris, cu toții, cronici comprehensive, de excelentă calitate, întâmpinând volumul ca pe un eveniment. Și, într-adevăr, ceea ce face ca uau să suscite atât de mult interes nu e doar logica lui în interiorul carierei poetice a lui Dan Sociu, ci – probabil – chiar în biografia a ceea ce s-a numit, mai mult sau mai puțin convențional, poezie douămiistă. Citește în continuare →
Iulian Boldea – Formele absenţei
Andreea Răsuceanu a publicat trei cărţi de critică literară în care preocuparea obsesivă e cea a descifrării geografiei Bucureştiului (Cele două Mântulese, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară și Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului). În proză, în romanul de debut, autoarea redă, din fragmente epice reunite sub semnul timpului, al memoriei şi al absenţei, destinul a trei femei, cu identitate volatilă. De fapt, trei paliere narative structurează, în doze diferite, relieful romanului O formă de viață necunoscută, de Andreea Răsuceanu (Editura Humanitas, 2018). Aceste paliere corespund destinelor, avatarurilor existenţiale ale celor trei femei aparţinând unor secvenţe temporale diferite (Stanca, Elena, Ioana) într-un spaţiu comun (strada Mântuleasa). Din jocul cu trecutul se întrupează de fapt fragmente de istorie, frânturi de viaţă şi trăiri dintre cele mai diverse, într-o construcţie epică amplă, în care personajele se confruntă cu propriile limite şi cu experienţa thanatosului. Citește în continuare →
Andreea Pop – Exerciții de stilizare identitară
Miza manifestă a poeziei cu care debutează Iuliana Lungu, evidentă încă din titlu (ca un tagline de efect, ce rezumă foarte cerebral direcția tematică principală a volumului și, în același timp, una dintre modalitățile de configurare ale discursului) e cel mai evident aspect care poate fi imputat textelor din KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie. Schematic vorbind, poemele ei sunt o „în-scenare” regizată cu multă energie deconstructivă și cu o luciditate activată de la un capăt la altul al plachetei. Citește în continuare →
Călin Crăciun – Marion Bold – Un debut de excepție
Volumul # al lui Marion Bold* se distinge cu siguranță între debuturile ultimilor ani. Se distinge atât de tare încât și ideea că e vorba de un debut am luat-o cu oarecare neîncredere, întrucât ansamblul dezvăluie o dexteritate a operării cu registrele greu de întâlnit, ca și când ar fi vorba de un creator ajuns la etapa rafinamentului expresiv, pentru care a experimenta și a explora sunt deja tot un fel de rutină. Aflăm de la Al. Cistelecan, în „Cuvânt înainte” (un privilegiu, în sine, cu care puțini debutanți se pot mândri), că Marion Bold e „nume de artă sub care se pitește o poetă tot atât de sfioasă pe cât de îndrăzneață”. Și ne mai spune – chiar dacă în alt context – că e „nouă” și e „târgumureșeancă”. Titlul și pseudonimul induc numaidecât expectanța unei poete a generației Z, pe de o parte, iar pe de alta a uneia caracterizate de atitudine civică și politică, de avânturi protestare și reformatoare cu temeiuri etice. Nu mai puțin, de terapeutică poetică. Citește în continuare →
Senida Poenariu – Călătorie prin metaontic
Fie că avem în vedere piața de carte ori canalele de comunicare media, se poate susține cu destule argumente care depășesc principiul cantitativ, dacă acesta n-ar fi suficient, că inhibantele științe exacte, rezervate unui restrâns grup de specialiști, s-au lepădat de caracterul elitist și își expun căpșorul lustruit bine, prin tehnicile perfectate de popularizare, în lumea profană a muritorilor de rând. Fie că este vorba de strategie de marketing menită să stimuleze finanțările programelor științifice, sau de o simplă dorință de diseminare a ideilor, sau, și mai simplu, de nevoia de epatare și recunoaștere, numeroși oameni de știință au devenit adevărate vedete de televiziune, și nu mă refer aici doar la multitudinea documentarelor sau la emisiuni cu caracter educativ. Citește în continuare →
Alex Goldiș – O cercetare arheologică a destalinizării în teatru
revistavatra.org 