Categorie / Cronică literară
Nicoleta Cliveț – Temuta Judecată a Poeziei
După o pauză de respirație pe teritoriul prozei, una merituoasă, Radu Sergiu Ruba revine la poezie, cu volumul Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă (Charmides, 2017), volum în mare parte, și în mod surprinzător, alcătuit din arte poetice. Cea din deschidere fixează și coordonatele întregului: nu atât realitatea interesează aici, cât aburul poetic ce o înconjoară și potențialul său numinos. Ludice, fantaste, nu și manieriste, scenariile poetice au la bază o privire sub care realul se reconfigurează fără dificultăți, fiind privilegiate imaginile desprinderii și ale înălțării, „plutirea“ și „lunecarea“ spre zona de esențial: „Experimentez ficțiunea pe apa din pahar/ până se face o Mare Milesiană/ pe care lunec atât de repede/ încât cetatea adormind cu fruntea pe corăbii/ la adăpostul nopții uneltește plutirea.“ (Thales în chip de cuvânt înainte) Citește în continuare →
Daiana Gârdan – Portret de grup cu scriitori și ultrași
Peisajul literar românesc al ultimului deceniu, dominat de autobiografism și realism hardcore, a dat pe teritoriul prozei o serie de volume reprezentative în acest sens, dintre care cap de serie rămâne până la ora actuală Soldații. Poveste din Ferentari a lui Adrian Schiop, publicat inițial la Polirom în 2013. Romanul lui Schiop, pe lângă că reușește performanța de a compila strălucit mai toate trăsăturile prozei douămiiste, așa cum se (auto)generează ele în proza și critica extrem-contemporană, produce, la foarte scurt timp după publicare și până în prezent, un soi de feedback cultural (amintesc și ecranizarea romanului, în regia Ivanei Mladenovic) foarte puternic. Romanul de debut al lui Dinu Guțu, Intervenția*, poate fi clasat și el drept o atare reacție în lanț la mizerabilismul aproape impecabil pus în pagină de autorul Soldaților. Citește în continuare →
Denisa Bud – Puncte sensibile ale memoriei
Problematicile perioadei comuniste continuă să fie un filon constant în studiile actuale. Însă, acestea tind, adesea, să fie centrate pe o singură direcție, fără a lua în calcul și tranziția postdecembristă, atât de necesară în contextul literar, și nu numai, actual. Noul volum al lui Claudiu Turcuș, Împotriva memoriei*, abordează comparativ literatura și cinematografia din timpul comunismului, pentru ca apoi să urmărească schimbările care se produc după ’89 și unghiurile din care e privită memoria culturală anterioară. Punctul forte al cărții de față e discuția în paralel a celor două segmente culturale, demonstrând modul în care mecanisme identice pot funcționa diferit în același context istorico-politic. Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Frumusețea violentă a poeziei
Poezia Silviei Goteanschi transmite impresia unei mișcări de violență interioară, care sfidează limitele pentru a lăsa fluxul imaginației să curgă într-o libertate stihială. Nu e o violență extravertită, orientată asupra celuilalt, ci una a resorturilor lăuntrice cele mai adânci, care tulbură ființa, angajând intimitatea în actul creației pure. Această violență, ca frenezie imaginativă și spasm emotiv, Georges Bataille o întrezărea la baza experiențelor întemeietoare, pe care le considera a fi erotismul și poezia. Fără această violență, se întreba filosoful, am putea atinge limita a tot ce e posibil? Citește în continuare →
Andreea Pop – Poetica preaplinului
dumnelike* e un debut ale cărui efecte vin, aproape în întregime, din construcția scenariilor. Fără să facă din asta un scop în sine, neapărat, Marcel Vișa aderă cu entuziasm la o astfel de „inginerie” compozițională, pe care o pune în practică, în cele din urmă, aproape cu premeditare. Citește în continuare →
Senida Poenariu – Întâmplările unui roman-graffiti
Inovativ, de gesticulație fragmentară, cu tușe suprarealiste și accente ale absurdului care trimit ostentativ la Daniil Harms, romanul-grafitti* semnat de prolificul Constantin Abăluță ia forma unei dispuneri alfabetice a străzilor Bucureștiului pe care defilează, deposedate de orice formă de (auto)control, „sute de schije de vieți disparate” (Eugen Negrici). Dacă în onomasticonul lui Mircea Horia Simionescu numele „naște” individul, cu expresia lui Manolescu, în romanul lui Abăluță, indivizii sunt plasați implacabil sub semnul determinismului topografic. Sau, altfel spus, strada „naște” individul. Citește în continuare →
Rita Chirian – Moartea în vremea literaturii române
Fără doar și poate că n-a fost prea prietenoasă cultura noastră cu scriitorii. La drept vorbind, n-a fost ea foarte prietenoasă nici cu alte domenii ale cunoașterii și ale exprimării artistice. Dar, cum scriitorii cu cuvintele se îndeletnicesc, există mai multe mărturii ale „amărâtelor și veselelor vieți” de scriitori decât – să spunem – ale celor de ingineri. Viețile ca viețile, dar moartea lor a fost mult mai ades ignorată. Dintr-o mare poftă de eufemizare, parcă pentru a mângâia și pentru a ține departe de brutalități, biografiile, monografiile, istoriile literare își scurtează necrologurile și păstrează sub tăcere și păcatele, și vina, și toată oboseala, și slăbiciunea, și toate relele ce sunt într-acel mod fatal despre care vorbea poetul c-ar fi legate de mâna de pământ care, vrem-nu vrem, este scriitorul. De la înălțimea catedrei, de pildă, anii nașterii și al morții unui scriitor nu sunt altceva decât funcție de încadrare în epocă ori curent. Tot judecând cartea, iar nu persoana, aproape că uităm că în spatele operei literare e un om în carne și oase. Mai mult oase. Iar despre asta vine să dea seamă CMSR-ul lui Aurel Sasu*, dicționarul funebru apărut la Casa Cărții de Știință (2017). Citește în continuare →
Ovio Olaru – Teorie gonzo
Publicând în 2013 romanul Soldații (Polirom), foarte călduros receptat și devenit între timp un reper pentru romanul românesc postsocialist, Adrian Schiop pune pe masă în 2017 lucrarea de doctorat, Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor*. Trebuie plasat în context întreg demersul. Dacă vreți, această teză de doctorat face parte din roman sau poate fi considerată o anexă a lui. Protagonistul din Soldații era un doctorand care își scria teza despre manele în Ferentari. Patru ani după publicarea romanului, vede lumina tiparului și lucrarea doctorală a autorului, astfel încât e destul de greu să nu le corelăm, având în vedere convergența tematică a celor două cărți. Deși funcționează la fel de bine și independent, ele sunt strâns înrudite și dublate, la începutul lui 2018, de ecranizarea romanului, în care autorul/cercetătorul/protagonistul romanului joacă rolul principal. Citește în continuare →
Adrian Mureșan – Teorie literară şi reflecţie etică
revistavatra.org 