Etichetă / Andreea Rasuceanu

de VATRA

Corp și corporalitate în artă și literatură (III)

II. Corpuri experimentale

Simona Popescu

Vârste amestecate, deveniri-reveniri, theremin

(fragmente)

Preambul

Că trăim într-o lume violentă, din toate punctele de vedere, asta e incontestabil. Ca niciodată, corpul e obiect, folosit, manipulabil, țintă a campaniilor publicitare de toate felurile (corpul e dorință, nu?). Lumea s-a schimbat și se schimbă în mare viteză (mai ales de la pandemie încoace). Și în bine, și în rău. S-a schimbat Puterea (de la cea represivă la una difuză sau chiar aparent carismatică).Am intrat, nu de mult timp, în era AI! Se poate face orice cu imaginea unui corp sau cu o voce. Imagini-ficțiune, pornind de la cele reale. Surogatul, dublura cuiva poate vorbi în chineză, poate cânta, chiar dacă persoana reală n-a cântat niciodată. Și cei care nu mai sunt pot primi o a doua viață, virtuală. Imaginile sunt manipulate, înșfăcate, puse de alții în varii contexte. Componenta fabulatorie a existenței se accentuează. Înaintăm pe drumul care ne va transforma în cyborgi (teoria Donnei Haraway e generoasă și plină de promisiuni). Suntem în era Chthulucene (termenul îi aparține tot ei). Iar Wendy Chun avertizează: cyborgii (văzuți de Haraway ca simboluri ale identității fluide, chiar ale libertății) sunt din ce în ce mai mult supravegheați! Era supravegherii și a pedepsei. Ce mai este corpul în lumea simulacrelor, clonelor, surogatelor, extensiilor, filtrelor? Asta e o întreagă poveste, cu multe fire narative (filozofice, lirice chiar!), care include o altă temă cu multiple bifurcații: cea a identității. Prezentul e mereu un prag de schimbare. „Iar ce va fi în viitor, deocamdată e sublim”, vorba poetului. Corpul social își creează întotdeauna anticorpii. Anticorpii sunt valorile individuale. Arta e o formă de vindecare. Dar sunt atâtea alte forme de reglare a raporturilor dintre oameni și realitatea de multe feluri în care ei trăiesc simultan.

Citește în continuare →
de VATRA

Corp și corporalitate în artă și literatură (II)

Andreea Cristina Ivan

Profeții de autoîndeplinire. Daniela Zeca și Trilogia Orientală1

Omul occidental de astăzi are la îndemână resursele „culturii terapeutice” (Nehring, Madsen et al., 2020) dacă dorește să adopte o atitudine corectivă față de trecutul personal și dacă aspiră să își atingă potențialul. Alfabetizarea emoțională se face prin practici terapeutice sau prin abordări de tip self-help al căror scop este conștientizarea propriilor probleme și ameliorarea lor prin confesiune. Terapia confesivă implică ideea că un blocaj emoțional este vindecat când trece în plan conștient prin verbalizare, că echilibrul afectiv se restaurează numai dacă emoțiile tulburătoare sunt articulate. Verbalizarea sinelui se face după modelul antic de a te cunoaște și de a avea grijă de tine prin dialog, însemnări despre sine sau scrisori pentru cei apropiați (Foucault, 1988, p. 27). Chiar dacă pastilele de înțelepciune stoică au fost viralizate în mediile sociale, nu înseamnă că acestea, împreună cu metodele terapeutice convenționale de origine similară – jurnalul, epistolarul adresat celor care ne-au rănit, practicile discursive care ne fac să fim prezenți aici și acum și care antrenează, de fapt, un fel de vigilență spirituală sau obiceiul de a ne desprinde de ceea ce nu putem controla – și-ar fi pierdut din relevanță. 

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (VI)

Andreea Răsuceanu

„Țapii ispășitori” – tipuri de violență

Una dintre temele pe care m-a interesat să le explorez în romanele mele este cea a relațiilor de putere, mai cu seamă cele care se stabilesc între străin (în toate sensurile termenului) și ceilalți, cei majoritari. Din orice unghi ai analiza aceste raporturi, ele implică violența în toate formele sale, de la cele aproape imperceptibile, și cu atât mai periculoase, până la cele manifeste, incluzând aici violența colectivă.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Un mare exercițiu de acceptare

Când am citit romanul de debut, O formă de viață necunoscută (2018), eram foarte curioasă dacă formația Andreei Răsuceanu de critic literar, specialist într-un domeniu nu atât de comun la noi, și anume geografia literară, geocritica (Bertrand Westphal) sau geopoetica (K. White & M. Brosseau), își va face simțită prezența, mai ales că îi citisem volumele de critică relativ recent. Cu siguranță, se poate afirma că Andreea Răsuceanu are vocația cartografierilor, fie că ne referim la propriul univers ficțional sau la devoalarea strategiilor prin care anumiți autori au valorificat imaginea orașului în operele lor (a se vedea analizele aplicate, de o acribie care merită salutată, în cazul unor autori precum Eliade, Cărtărescu, Adameșteanu, St. Tănase, Simona Sora, Ioana Pârvulescu ș.a.). Și-a însușit, desigur, foarte bine lecția de la întemeietorii așa-zisului „spatial turn”, care au mutat atenția asupra determinismului geopolitic sau geografic. Sau, cum afirma F. Moretti (Atlas of the European Novel. 1800-1900), literatura conturează pe de o parte așa-zisele geografii (re)cunoscute, și, pe de altă parte, produce propriile geografii, așadar, o abordare „geografică” a literaturii ar presupune analiza spațiului din literatură și a literaturii în spațio. Nu e de mirare că demersul teoretic și hărțile prin care Andreea Răsuceanu a propus o tipologie a locurilor – și aici mă refer în special la București –, reale și/ sau fictive (reprezentările autorilor), i-au oferit autoarei instrumentele și, în același timp, modelele pentru a-și construi, în mod exemplar, universul ficțional „despre inepuizabilele relații” dintre spațiu (sau traseele personajelor) și evoluția lor, ca să o parafrazăm chiar pe autoarea Bucureștiului literar. Cum foarte precis observă Cristina Timar în cazul ultimului roman al trilogiei formate din O formă de viață necunoscută (2018), Vântul, duhul, suflarea (2020) și Linia Kármán (2023), Andreea Răsuceanu este o „discipolă a Gabrielei Adameșteanu” (în Vatra, 1-2/ 2024). Aș mai adaugă însă că, din perspectiva „geografiilor organice”, a „geografiei emoționale” (a vieții și a morții) și a „spațiilor nostalgice” ale „memoriei-oraș”, în termeni de procesualitate, modelul Bucureștiului cărtărescian rămâne o sursă de inspirație esențială.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – Un veac de solidaritate feminină

În interviul acordat Adelei Greceanu în Timpul prezent, ediția din 2 dec. 2023, prozatoarea Andreea Răsuceanu confirma ceea ce mulți din cititorii ei bănuiau: cu Linia Kármán* se încheia o trilogie, începută cu O formă de viață necunoscută (2018)și continuată cu Vântul, duhul, suflarea (2020),toate cele trei romane extrăgându-și substanța din geografia mitică a satului C., un cătun situat nu departe de Galați, pe malul Prutului, un fel de Macondo autohton, ale cărui femei fabuloase și urmașele acestora din contemporaneitate alcătuiesc o linie destinală care acoperă patru-cinci generații.     

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (V)

Savu Popa

Literaturi cu mai multe viteze

Problematica anchetei de față vizează, în fond, o întreagă societate actuală, în care predomină destulă confuzie a valorilor care, altădată, impuneau o delimitare clară. Astăzi, trăim într-o cultură a unei apropieri primejdioase, aglutinante, în sensul în care valoarea are în imediata ei vecinătate non-valoarea. Iar, între cele două s-a sedimentat o obișnuință sau un firesc al apropierii, al conviețuirii, de neclintit. Nu degeaba, Mario Vargas Llosa își intitulează una dintre cărțile sale de eseuri, Civilizația spectacolului, o sintagmă cât se poate de potrivită vremurilor actuale, în care, uneori, argumentul, ideea, un anumit program estetic sau filosofic sunt înlocuite cu tot felul de elemente care provin din recuzita zgomotoasă a degringoladei moderne. Toate acestea, să nu uităm, se desfășoară și sub egida ,,dictaturii individualismului”, după o sintagmă a filosofului francez, Gilles Lipovetsky.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Proză feminină. Două ipostaze

Destrămări şi reîntemeieri

Autoare a trei cărţi de critică literară despre geografia Bucureştiului (Cele două Mântulese, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară și Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului), Andreea Răsuceanu expune, în romanul de debut, destinul a trei femei, într-un spectru al narativităţii în care se împletesc timpul, memoria şi absenţa. Astfel, trei paliere narative structurează relieful romanului O formă de viață necunoscută (2018), paliere ce corespund avatarurilor existenţiale ale celor trei femei aparţinând unor secvenţe temporale diferite (Stanca, Elena, Ioana) şi unui spaţiu comun (strada Mântuleasa). Jocul cu trecutul favorizează emergenţa unor fragmente de istorie, frânturi de viaţă şi trăiri diverse, într-o construcţie epică amplă, în care personajele se confruntă cu propriile limite şi cu experienţa thanatosului.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Răsuceanu – Linia Kármán (fragment)

O femeie matură din București, intelectuală aflată într-o stare post-traumatică, de după moartea unei ființe dragi, și o adolescentă desțărată, rezidentă în Barcelona, marcată de divorțul părinților, pornesc într-o excursie spre rădăcini, o mică localitate de pe malurile Dunării. Călătoria este, deopotrivă, o ciocnire între generații, o incursiune în istoria familiei și a C.-ului, o experiență de (auto)cunoaștere și regăsire, o aventură în căutarea sensului existenței. Tema fierbinte a emigrației românilor de azi în Occident se oglindește în transmutarea unor italieni pe pământ românesc, la mijlocul veacului al XIX-lea. Poți trece „Linia Kármán” fără explozie sau năruire? Numai marea literatură reușește să surprindă nuanțele infinitezimale și imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán este un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/ din spații geografice și biotopuri diverse, ci și în ceea ce privește propriul sine, identitatea și alteritatea, prezentul și trecutul, realitatea exterioară și cea psihologică, viața și moartea, adevărul și ficțiunea.

Andreea Răsuceanu este o prozatoare extraordinară, o creatoare originală de lumi actuale și apuse, zdruncinate de drame individuale și colective, conturate cu precizie realistă și învăluite într-o copleșitoare poezie a crepuscularului. Cenușă și splendoare, ca într-un film alb-negru de Elia Kazan, ca într-o melancolică fotografie în sepia, peste care se așază, în colaj, imaginile colorate, de parc Guell, ale unui nou început.

 Gabriela Gheorghișor

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (III)

Cosmina Moroșan

1. Influențele au calitatea unor acțiuni, ne afectează lent, vizibil-invizibil, alteori instant, ușor superficial. Mergând pe firele semantice și etimologice ale influenței observăm cum în franceza veche, pe lângă sensuri precum „inundație”, cuvântul influance desemna forța mistică a stelelor asupra activității omului. Un afect cu descântec celest. În latina clasică: verbul influo avea sensuri motrice concrete – „a scurge/ țâșni/ presa” și abstracte – „a se insinua/ invada”. Este un asamblaj din prepoziția in și verbul fluo– termen care palpează vâscozitatea (fluid) sau trasează meandre (fluviu), dar și bulevarde; există legături ipotetice cu o rădăcină care avea sensul de expansiune, umflare. Procesul „infectării cu celălalt” subîntinde, astfel, practici complicate de lucru cu fiecare. Evidențiez și prezența oscilantă a disponibilității: volatilă și încrâncenată uneori, suculentă și fericit-permeabilă în alte circumstanțe. Am speculat acest micro-prolog în jurul ideii de influență cât să mă pot scuza apriori pentru faptul că nu am liste care să-mi fi „spart” într-un singur fel mod(urile) de scris.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Răsuceanu – Linia Kármán (fragment)

O luăm spre Micro-uri, cum ne-a explicat recepționera, nu cum ne arată GPS-ul, care ne-a dus și ieri pe niște străzi cu sens interzis, de unde abia am mai ieșit. Nu-mi mai amintesc mare lucru despre apartamentul lui Sofi, despre blocuri sau cartier nici atât. Când ajungem, parchez chiar în fața blocului, sunt locuri sub coroanele bogate ale copacilor.

Citește în continuare →