Etichetă / Caius Dobrescu

de VATRA

Violența în literatură (II)

Caius Dobrescu

Note despre tragedie și teroare

Vibrațiile primare ale unui corp social. Momentul în care corpul individual este indistinct față de corpul colectiv. Experiența propriului corp e dedusă din multiplicarea și densificarea vibrațiilor de alertă și avertizare ale corpului colectiv. Ceea ce nu e același lucru cu a spune că, dacă nu există indivizi, nu există nici experiențe individuale. Tocmai nesiguranța cu privire la propriile limite, la propria delimitare, la propriul contur, și în general la ceea ce îți este propriu, ca spațiu, ca teritoriu, atunci când corporalul tinde să se extindă asupra imediatului, asupra mediului imediat înconjurător, pune instinctul în formă interogației: ce sunt și ce este al meu?

Citește în continuare →
de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 6)

 

Alexandru MUȘINA 

Jurnal, 2000

Abia cînd renunți la obsesia talentului, geniului poți să (re)începi să scrii. Sînt calificative pe care „tovarășa dirigintă” – criticul literar sau „opinia clasei” –, publicul ți le dau. Dar nu-s în „cestiune” N-au legătură cu ce ești și faci cînd scrii poezie. Ah, cînd iei o carte sau o revistă și dai de un nume despre care ai auzit (de unde?) știi (de la cine?) că e talentat, genial, există o mai mare probabilitate să citești o poezie bună (genială etc.). Dar nu e sigur. Nu există marcă înregistrată; fiecare poezie e o altă marcă de whisky, una care n-a mai existat și n-o să mai existe. Dar cînd „prepari” whisky-ul, la ce te gîndești: bre, io-s un Johnie Walker, o să fac un Johnie Walker!? sau „ce, cît trebuie amestecat, prelucrat, cum, în ce ordine, ce poate să strice, să facă mai bun etc.?” Păi! Simplu ca bună ziua. Numai că lumea e plină de tovarășe diriginte și de colegi de clasă și ție ți-e greu să fii singur mereu și să nu ții seama de părerea celor din jur, mai ales cînd (par că) te laudă. Citește în continuare →

de VATRA

Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)

Stefan Borbely 2 2017

 

Comentarii de carte

 

Georgeta MOARCĂS 

Ştefan Borbély şi calea dionisiacă

În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →

de VATRA

Caius DOBRESCU – Parazitul prietenos (Seria Vlad Lupu II: Comandorul Fiolă)

Caius1

Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez. Seria Vlad Lupu îi face să vorbească pe rînd. Începând cu Egon. În adolescență credeau cu pasiune că umorul negru îi va salva din cenușiul sufocant al societății socialiste multilateral dezvoltate. În noua lume, viața i-a împins în direcții opuse pe scara prestigiilor sociale. Pe unii în sus, pe alții în jos. Totuși, fiecare ascunde un secret, care îl apropie, chiar fără să vrea, ca sub efectul unei forțe magnetice, de cel mai ciudat și mai misterios dintre ei: Vlad. Vlad Lupu, arheologul care se încăpățânează să dezgroape scheletele trecutului. Și care dovedește cum, întotdeauna, crime vechi se întorc ca un bumerang în inima prezentului. Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez, Vlad: dincolo de orice, au rămas Parazitul prietenos.

  Citește în continuare →

de VATRA

Ioana BOŞTENARU – Detectivism autohton

caius-dobrescu-moarte

Cu un debut înregistrat în anii ’90, Caius Dobrescu a continuat să scrie constant, poemele, eseurile şi romanele sale fiind sugestive în acest sens. „Migraţia” spre un tip de proză mai aparte, cea poliţistă a fost înregistrată încă din Minoic (Polirom, 2011) şi persistă în cel mai recent roman, „moarte în ţinutul secuilor”, un thriller autohton, mélange de tragi-comic, politic, multiculturalism, mister, un colaj postmodern, în care memoria fragmentară redă drama unei societăţi „încercate” de-a dreptul de istorie. Citește în continuare →