Laura Pavel – Boema literară a anilor ’60-ʼ70: moduri de a fi între autobiografic şi ficţional

„…şi încă/din timp în timp apărea din cărţi cineva/care vedea ceva de băut/o piatră seacă:/vedea şi bea./Apoi şi cărţile s-au băut./Viermii negri şi păsările albe s-au băut./Peştii albaştri şi caii roşii s-au băut./ S-au băut aerul de sub unghii şi măduva din oase şi sângele./Pielea şi părul s-au băut./S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia./S-au amanetat, s-au amestecat, s-au dizolvat ca bumbuţii sub limbă/şi s-au băut…“

Ion Mureşan, Întoarcerea fiului risipitor

Citește în continuare →

Alexandru Vlad – Didactica romanului

alexandru vlad pip

De ce scriem romane? De ce citim romane? Şi care-i secretul longevităţii acestui gen? Scriem romane ca să ducem o existenţă paralelă, ca să naştem ceva din nimic, şi pentru că există întotdeauna cineva să le citească. Aproape din aceleaşi motive, să tragem cu ochiul la asemănările altor percepţii cu a noastră, a altor vieţi, şi nu mai puţin ca să vedem deosebirile. Este aproape o definiţie a curiozităţii. O curiozitate sofisticată. Şi romanul e longeviv pentru că e un gen deschis. Dacă romanul francez este într-o criză prelungită (vârât probabil acolo de arbitrajul criticii universitare), romanul aşa-zis anglo-saxon traversează crizele mai uşor, a devenit un gen proteic şi s-a alimentat permanent şi din variantele contemporane ale romanului popular –  rădăcina miraculoasă a acestui gen mirabil. Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (I)

hatiegan fanatismul

În Europa occidentală, în țări precum Spania, Italia1 (cu excepția Statelor Papale) sau Franța, femeile au fost admise pe scenă începând din secolul al XVI-lea, în ciuda obstacolelor ridicate de autoritățile laice și religioase.2 În Anglia, ele au dobândit acest drept în epoca Restaurației (secolul XVII), în timpul domniei regelui Carol al II-lea (mare amator de teatru și de actrițe…), deși a existat o femeie, doamna Coleman, care a jucat într-un spectacol dat mai înainte, în perioada cromwelliană, după cum amintea actrița de origine poloneză Helena Modjeska3, în 1893, la un congres mondial al doamnelor organizat în Statele Unite ale Americii.4 În secolul XVIII, o femeie, „Fredericke Caroline Neuber (1697-1760), cunoscută și sub numele de «Neuberin», a fost cea care a pus bazele teatrului profesionist german, având o contribuție decisivă la consacrarea socială a profesiei de actor, care până atunci fusese privită ca o ocupație imorală și antisocială”5. Citește în continuare →

Dan Ungureanu – Cinci sute de ani de protestantism: de la lupta contra vânzării de indulgențe la prosperity gospel

dan ungureanu

Se împlinesc, în noiembrie 2017, cinci secole de când Martin Luther a trimis arhiepiscopului local cele 95 de teze pe care le propunea spre dezbatere.

Cum îl chema pe episcop nu mai știe nimeni azi. Luther îi trimite tezele cu o scrisoare umilă: reverendissimului, illustrisimului, arhiepiscopului primat, marchiz de Brandenburg, venerabilului. Iartă-mă, reverendissime părinte și prea-ilustre prinț, că eu, drojdia oamenilor, am îndrăznit să cuget o scrisoare către înălțimea sublimității tale…. Catadicsească înălțimea ta să privească la un fir de praf… Citește în continuare →

Petru CIMPOEȘU – Percepție greșită

cimpoesu nou

Nu știu de ce nu-mi plac anumite cărți, pe care alții le laudă. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să citesc recenzii elogioase la o carte oarecare și, bizuindu-mă pe ele, să cumpăr cartea, iar după aceea să-mi dau seama că e păcăleală. Probabil că e o problemă de percepție. Bănuiesc, adică, ce mai, sunt aproape sigur că recenziile astea, cronicile literare sau cum s-or mai fi chemând, trebuie citite într-o anumită cheie, care mie îmi lipsește. De aici, impresia desigur falsă că unii scriu cărți pentru a-și ascunde o infirmitate sub un munte de cuvinte, pentru a o transfera altora – un fel de transmigrație a neputinței. Simt nevoia de a povesti pentru a se justifica. Dar asta, repet, e doar o impresie subiectivă generată de lipsa acelei chei de lectură care să-mi permită să văd capodopera acolo unde nu găsesc decât plictiseală și fraze înșirate ca să fie. Citește în continuare →

Claudiu GAIU – Pentru Europa (II)

claudiu-gaiu foto bun

Rezydencja Bursztyn, Stefana Żeromskiego, Świnoujście, 72-600

            Aceasta este dragostea, se gândi Genowefa Sobecka îndreptându-se dezbrăcată spre filtrul de cafea. Trase o înghiţitură straşnică şi scrâşni din dinţi:

Portugalska kurwa!

 De ce oare momentele de satisfacţie şi voluptate sunt adesea tulburate de amintiri neplăcute? Se simţea atât de împlinită, atât de femeie, până când, deodată, i-au venit în minte observaţiile răutăcioase ale Preşedintelui Comisiei referitoare la cafeaua poloneză, făcute în deschiderea reuniunii Consiliului european de săptămâna trecută. Ironizată în faţa a 30 de şefi de stat, majoritatea bărbaţi, râzând care mai de care mai prosteşte. Şi pusă să repete cele nouă tipuri de cafea consumate de portughezi aşa cum şi vorbesc, fără să deschidă naibii gura: bica, cimbalinho, pingado, garoto, carioca, abatanado… şi să le mai ia dracu, câte or fi! Cafeaua e cafea! Te trezeşte, te ajută să-ţi termini vorba sau ţigara. Ce să le tot botezi atâta? De aceea îi plac americanii. Tipi oneşti, dintr-o bucată! Cafeaua e cafea! O bei cu litru să stai treaz după nopţi dedicate Republicii. Sau propriilor plăceri. Uneori, din fericire, ele se confundă. Da, ce noapte! Nu, nu poate purta alt nume decât dragostea. Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Biserica ortodoxă română : Trei decenii de statistici, sondaje, târnosiri, caterisiri

dan ungureanu

Sondajele despre încrederea în Biserică

Evenimentele din viața Bisericii Ortodoxe Române pot fi urmărite meteorologic – emisiuni TV, articole în presă, articole de blog, târnosiri, sfeștanii, caterisiri. Sau pot fi urmărite geologic : evoluția numărului de credincioși în statistici.

În octombrie 2017, un specialist în sondaje de opinie afirma că, pentru prima oară, încrederea în Biserica Ortodoxă Română scădea sub 50 %. Evenimentul a suscitat surpriză : pentru institutele de sondaje, Biserica și Armata erau două instituții relativ inerte, care nu făceau absolut nimic, și în care încrederea societății era nestrămutată ; în alte instituții, care chiar aveau ceva de făcut, sau a căror activitate era măsurabilă – poliție, justiție, parlament, primării – încrederea era mică. Cea mai mică încredere era în chirurgi : rezultatul activității lor e imediat evaluabil. Rezultatele activității armatei (în timp de pace) și ale Bisericii sunt greu de văzut și greu de cuantificat. A compara încrederea în armată (care nu poate fi verificată decât în război) cu încrederea în poliție (a cărei eficiență sau ineficiență poate fi măsurată zilnic) e imposibil. Aceste sondaje nu-și au rostul decât pe termen lung, comparând încrederea în armată din 1990 cu cea din 2017. Sau încrederea în Biserică din 1990 cu cea din 2017. Citește în continuare →