Etichetă / Ruxandra Ivancescu

de VATRA

Florin Iaru – schiță de portret (IV)

Vasile Baghiu

Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat

Florin Iaru a reușit să cucerească la începutul anilor optzeci mediile literare ale criticilor și poeților de la vestitul Cenaclu de Luni (și nu numai) cu o poezie cultivând suprarealisme și tehnici avangardiste și „povestind” în poeme situații și întâmplări absurde de circ și carnaval care veneau „în contra” discursului oficial.

Absurdul realității sociale și politice din ultimul deceniu comunist a fost pentru poet, încă de la debutul cu volumul Cântece de trecut strada (Editura Albatros, 1981, reeditat în 2009 la Editura Liternet), sursa de inspirație și motivul unei revolte interioare auto-reprimate, convertite până la urmă, totuși, ca la mai toți congenerii săi optzeciști, în carate de poezie ironică, sarcastică, de critică aluzivă a realității pe toate planurile, în spirit avangardist.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (III)

Ruxandra Ivăncescu

Violența ca spectacol

Violența în literatură este prezentă încă de la originile acesteia. Însă, deocamdată, vom lua ca reper romanul realist românesc, unde prezența explicită a violenței este justificată de „reflectarea” unor imagini din viață. Așadar literatura este violentă pentru că viața stă sub semnul violenței.

Citește în continuare →
de VATRA

Ţintă fixă: Ioan Es. Pop

Argument

Ioan Es. Pop este un poet al viziunilor acute, reprezentate într-o scriitură alertă, în tonuri agresive, scrâşnite din care reiese o expresivitate radicalizată, suferinţa nefiind transferată în ornament metaforic, conservându-şi, adică, întreaga ei sugestivitate etic-existenţială. Umanitatea figurată în poeme este una a „periferiei”, a maladivului, e o umanitate deviantă, având ca emblemă suferinţa, alterarea identitară, lumea întreagă fiind transpusă fragmentar într-un limbaj poetic sugestiv pentru relevarea răului ontologic, a negativităţii. Se poate spune că nesaţiul idealităţii e contrazis cu metodă de poet, ce redă o realitate anihilantă, versurile infirmând orice iluzie a redempţiunii, orice şansă de mântuire prin frumuseţe. Poetul exprimă o stare de epuizare, de izolare, simţindu-se captiv într-un spaţiu infernal, marcat de traumă, cu efecte în articularea versurilor, lipsite de rafinament convenţional, anticalofile, de simplitate maximă, cu un desen sumar şi culori dispuse agresiv. Cuvintele, dispersate semantic, exprimă trăiri diverse (ura, durerea, iubirea, răul existenţial şi cel moral, chinul de a trăi şi neputinţa elanului utopic), împletite într-o viziune de radicală luciditate.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (III)

Ruxandra Ivăncescu

Istoria, la feminin

Metaficțiunea istoriografică are darul de a muta accentele, de a schimba percepția, de a reevalua evenimente și personaje în jurul cărora istoriografia oficială, iar apoi literatura romantică, au țesut o adevărată mitologie.

Unul dintre autorii care deconstruiesc această mitologie spre a țese, în jurul istoriei, o altă pânză romanescă este scriitoarea engleză Philippa Gregory. Seriile sale romanești reprezintă o adevărată istorie la feminin. Nu neapărat feministă, deși această ideologie transpare adesea din portretele literare și istorice realizate de Philippa Gregory.

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (I)

Argument

Dosarul de față a fost gândit în tandem cu cel de anul trecut, astfel încât poezia și proza scrise de femei să se completeze și să se lumineze reciproc și să redea imaginea cât mai fidelă a acestui îmbucurător fenomen din literatura autohtonă contemporană. Incontestabilul reviriment al literaturii scrise de femei a fost probat prin apariția a două importante antologii, care mi-au și ghidat demersul realizării celor două dosare tematice: Un secol de poezie română scrisă de femei, vol. I, 1990-2019, (Editura Cartier, 2019), coord. Alina Purcaru și Paula Erizanu și Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (Editura Paralela 45, 2023), coord. Cristina Ispas.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (V)

Dorin ȘTEFĂNESCU

Analitica circularității

Ceea ce reuşeşte Liviu Petrescu în Romanul condiţiei umane (1979) nu numai că nu e la îndemâna oricui, dar poate nici nu ar trezi interesul oricui, mai ales astăzi, când tinerii cercetători sunt mai degrabă confiscaţi de unele tendinţe globaliste pe gustul zilei, prizate cu voluptate şi clamate cu emfază, peripluri de survol de la distanţa cărora textul abia se mai vede, fără a mai vorbi de subtext. O abordare de sus, neatentă la detalii, care riscă să nu vadă copacii din cauza pădurii. Dimpotrivă, literatura modernă a condiţiei umane, căci despre aceasta e vorba, e văzută de L. Petrescu dintr-o perspectivă deschisă la firul ierbii, tensionată între un principiu de transcendenţă şi anumite principii limitative, de ordin metafizic şi ontologic. Se constată de la bun început fundamentul filosofic ce subîntinde întregul demers – în consens cu luările de poziţie ale lui Lucian Blaga, Tudor Vianu sau Roger Munier, printre alţii –, căci, deşi raportul pus în vedere nu este nou, ipostazele manifestării sale sunt cu totul altele decât în literatura mai veche.

Citește în continuare →