Călin Crăciun – Maniheism feminist

Din capul locului, sintagma pământul plath e una care stârnește glose. Pe de o parte, poate fi luată în discuție o ironie la adresa celor încă seduși chiar și în era AI-ului de convingeri perpetuate încă de pe vremea când teoria pământului plat era considerată culmea „științificității”. Ar fi putut părea de ieftinica o astfel de ironie cu ceva vreme în urmă, dar tectonica ideologică ori politică a societății românești și mondiale din ultimii ani, de când e atât de stridentă și amenințătoare forma conservatorismului care mixează religiozitate, naționalism, conspiraționism, fobie față de știință, față de emancipare a femeii ș.a.m.d., schimbă datele problemei. Ea nu mai e nicidecum anacronică. Pe de altă parte, noul volum de poezie semnat de Anca Zaharia (apărut în colecția pocket, coordonată de Mihók Tomás), intitulat chiar Pământul Plath* este din capul locului unul care aglutinează în configurația lui estetică consistențe ideologice subsumabile dezideratelor feministe, căci sintagma trimite fățiș la siajul liric al Silviei Plath, în care tronează și confesiunea sau autobiograficul, împreună cu reflexiile traumei ivite din abuzul bărbatului asupra femeii.

Citește în continuare →

Oana Paler – Istorie, clasă, individ

Lavinia Braniște a excelat în a construi personaje care nu se descurcă și au, în același timp, o mare aplecare spre acreală și resemnare. Unele chiar spre lene. Sau care sunt ineficiente, care cumva nu reușesc, decât cu eforturi mari și contraproductive, să ducă la îndeplinire mici sau mari sarcini. Cum ar fi trasul la xerox al unor pagini sau pregătitul unei cine festive. Nu știu să existe vreun roman al Laviniei care să ocolească tipologia omului care înaintează prin viață cu frâna trasă.

Însă în Camping (Polirom, 2025), Braniște schimbă generația și unghiul narațiunii. Personajul principal nu mai este un milenial al prezentului urban, care se plânge că e scump la Mega, dar aruncă la gunoi mâncarea de la mama, ci o sexagenară, văduvă de tânără, emigrantă de două decenii în Spania. Ajunsă la vârsta pensionării, Sofia trebuie să împacheteze și să se întoarcă în România. Robert, fiul ei de 24 de ani, vine s-o ajute. Vine, deși nu are niciun chef, deși a făcut praf banii mamei, chestiune pe care nu i-o spune decât la jumătatea cărții.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Proză scurtă oldschool

O foarte frumoasă carte de proză scurtă*, cum puține au apărut în ultimii ani, a scris Iulian Bocai. Conform unei precizări de la finalul volumului, majoritatea bucăților au fost concepute în timpul unei rezidențe și burse oferite de revista „Familia” în august 2024. Bocai e un filolog pur sânge, cu formație umanistă solidă, evidentă atât în eseurile ocazionale, cât și în lucrările cu bătaie mai lungă, precum Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa (2020). E și un neînregimentat, un lup singuratic în cel mai bun sens al cuvântului: nu pactizează cu ideologii sau politici de grup, nu are în spate instituții, nu se lasă pradă diverselor mode, fapt care face ca vocea lui să-și păstreze onestitatea. Dacă greșește în analize sau diagnostice, n-o face decât pe propria barbă, nu în virtutea unor calcule sau idiosincrazii de moment. De adăugat că e și un scriitor ale cărui cărți n-au trecut neobservate: romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) sau Constantin (2019) au fost premiate și salutate de critică drept construcții care anunță un prozator cu bătaie lungă.

Citește în continuare →

Al. Cistelecan – De la sex appeal la metafizică

Drept să spun, nu știu cine citește astfel de cărți calificate tradițional ca „biografii romanțate”. Dar trebuie să fie multă lume amatoare, căci altminteri Polirom n-ar fi făcut o adevărată industrie din editarea lor. Văzînd lista atașată la Blaga, în căutarea numelor, scrisă de Florina Ilis (2025), îmi dau seama că Polirom (cu mic ajutor și de la alții) vrea să extermine toți scriitorii cu cîte-o astfel de biografie. Presupun că supoziția de la care pornește proiectul e că există scriitori atît de profesioniști încît pot oricînd transforma un scriitor (ori altfel de artist) într-un om pe placul nostru și la fel ca noi (și, firește, că e multă lume pasionată de asemeneea transgresiuni). Asta ar fi o premisă flatantă pentru scriitori în general, atît pentru cei care fac biografiile, cît și pentru cei biografiați.

Citește în continuare →

Călin Crăciun – Un debut-eveniment

Din punct de vedere tematic, volumul de debut poetic semnat de Izabel Marin1 este, de departe, cel mai original în contextul proxim (poezia anului 2024). Original rămâne și dacă lărgim orizontul temporal chiar până la zorii poeziei românești în întregul ei. Aceasta întrucât Izabel Marin tematizează femeia romă așa cum nu a (mai) făcut-o nimeni măcar în peisajul literar autohton.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Jurnalul unui utopist pragmatic   

E extrem de greu să ții pasul cu un profesionist al cărui program zilnic arată ca cel redat de Radu Vancu în recentul Boala & războiul. Jurnal 2020-2024*: „10 iunie. Alergături la București, la Bookfest, ca să lansez un Komartin, un Ciupureanu, un Pynchon & un Saramago. După care m-am întors la Sibiu, am avut un doctorat, apoi iar la București, ca să lansez cartea lui Cristian Preda despre Victor Eftimiu, apoi iar înapoi la Sibiu, unde aveam de lansat o carte a lui Csaba Szabó despre religia romană din Donauländer din secolele I-III A.D. Am mers iar cu BlaBlaCar, cu trenuri, cu autocare, am și pierdut un tren la un moment dat – fiindcă, de fapt, am pierdut contactul cu realitatea” (p. 241). Citatul reflectă mobilitatea intelectuală – și fizică, aș adăuga – a lui Radu Vancu, care poate fi aproape în același timp la București și la Sibiu, pe scena de intelectual public și în amfiteatrul universitar, îndeplinindu-și simultan obligațiile față de literatura română și cea străină, antică și contemporană, cu spiritul în lumea ideilor și cu trupul în BlaBla Car. Dacă n-ar fi fost vorba de Vancu, pe care îl știm cu toții îndatoritor în toate rolurile, ai zice că ai de a face cu un personaj complet neverosimil. La acest du-te-vino între orașe/țări, culturi și fenomene (sociale, literare) se adaugă faptul că lucrează la mai multe proiecte literare în același timp: scrie poezie, romane, traduce din autori fundamentali. Poezia lui apare în publicații prestigioase de profil din toată lumea – Plume, Poetry Northwest, Interpret –, e recenzată extrem de pozitiv în The Kenyon Review, fapt care face ca Vancu să fie printre puținii poeți români, de ieri și de azi, cu o carieră internațională după toate rigorile.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Un dialog cu și despre Celălalt

Din sfera dialogurilor, convorbirilor (și conferințelor) între două personalități, ofertă din ce în ce mai generoasă pe piața noastră de carte – îi am în minte, aleatoriu, pe Rorty & Vattimo, Foucault & Brodeur/ Chomsky, Deleuze & Parnet, Eco & Carrière, Müller & Klammer, Cyrulnik & Edgar Morin / Boualem Sansal ș.a. – apare, în 2024, în traducerea Doinei Jela, Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răulului1, ediția a II- a, grație invitației Le Monde adresată lui Boris Cyrlunik și lui Tzvetan Todorov, în 2016. Moderată de Nicolas Truong, discuția apărută pe fondul atentatelor din Europa a ridicat problema (in)capacității oamenilor de a nu ceda barbariei.

Citește în continuare →

Al. Cistelecan – De la psihanaliză la poezie – un transfer

Curiozitatea – și chiar nerăbdarea – de a citi un astfel de jurnal (Vasile Dem. Zamfirescu, Jurnal de psihanalist, Editura Trei, București, 2025) mi s-au părut nu numai justificate, ci și întemeiate (cu toate că nici baremi ageamiu nu sînt în domeniu; doar ce am auzit și eu de Freud, Jung, Adler…). Dar, chiar fiind profan definitiv, am considerat din prima clipă jurnalul drept o lecție de analiză și interpretare văzute ca proces (work in progress), nu doar ca rezultat. La final, mi-am dat dreptate: cartea chiar asta e. Nu lecție de psihanaliză aveam de gînd să iau (fiind cam tîrziu pentru o convertire), ci o simplă lecție de analiză și interpretare valabilă și pentru poezie.

Citește în continuare →

Cristina Timar – Transformers: de la vis la „visare lucidă”

Visul e la fel de fascinant astăzi ca întotdeauna și rămâne unul din misterele existențiale de care e atrasă în mod egal literatura și psihanaliza. Ultima carte a Laviniei Bârlogeanu, reputată profesoară de psihologie și psihoterapeută apreciată, precum și autoare, atât de scrieri ficționale – prin cele trei romane inițiatice, în care se întrepătrund literatura, psihanaliza și mitologia: „Nodurile lunii” (2011), „Arrhetonul” (2012)  și „Acolo” (2013), precum și de studii de specialitate deschizătoare de drumuri în psihanaliza autohtonă, readuce în prim-plan fenomenul visului. La o inventariere rapidă, ar trebui să menționăm studiile dedicate gândirii lui Jung sau, mai recent, Rătăciți în labirint. Chipuri ale bântuirii și mântuirii în procesul terapeutic (2023) – un amplu studiu despre traumă, poate opera deplinei maturități a gândirii psihanalitice a  autoarei.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – „Cazul Sebastian”, redeschis

Am citit cu deosebit interes recentul Jurnal francez al lui Mihail Sebastian*, editat de Alexandra Oprescu și Teodora Dumitru și apărut la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu. Volumul e cu atât mai interesant cu cât a stârnit o mică polemică în rândul specialiștilor. Pe scurt, o parte a manuscrisului găsit de Alexandra Oprescu la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București a mai fost publicată în 1932 în „Azi”, cu titlul Jurnal de roman. Se pare că la acest caiet trimit și alți cercetători mai recenți, deși doar în treacăt. Faptul a făcut ca oportunitatea restituirii să fie pusă la îndoială – vezi în acest sens intervențiile lui Ion Vartic sau ale Biancăi Burța-Cernat din „Apostrof” (nr. 4, respectiv 10/2023). Editoarele, însă, consideră că textul trebuia reeditat integral nu doar întrucât conține fragmente neapărute anterior sau cenzurate, ci mai ales pentru că aceste pasaje pot modifica în întregime percepția asupra lui Sebastian.

Citește în continuare →