Categorie / Dosar

de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea a V-a)

REFLECŢII ŞI REFRACŢII

 

 

Mircea MORARIU 

La ce bun festivalurile de teatru? Își mai păstrează ele identitatea?

Nu voi relua în spațiul acestei intervenții, prilejuite de numărul pe care revista Vatra a decis să îl dedice teatrului, pe cât de vechea pe atât de inutila discuție referitoare la numărul fie prea mare, fie prea mic al festivalurilor de teatru din România de astăzi. Și aceasta fiindcă, în ceea ce mă privește, cred în continuare în adevărul exprimat cu mulți ani în urmă de mult prea repede uitatul dramaturg și eseist de teatru care a fost și este Dumitru Solomon. Într-un excelent editorial inserat acum mai bine de două decenii în cuprinsul revistei Teatrul azi, dl. Solomon punea cu inteligența și concizia-i pe care i le recunoșteau toți ce i-au citit și apreciat scrierile, cu claritate lucrurile la punct.

Citește în continuare →

de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea a IV-a)

ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI (continuare)

  1. Care e starea teatrului românesc, azi?

  2. Care vi se par cele mai importante „realizări” ale teatrului românesc de după 1989?

  3. Care vi se par spectacolele cu adevărat remarcabile din ultimii 30 de ani?

  4. Cum vedeţi rostul si importanţa criticii de teatru, astăzi?

  5. Care este condiţia teatrologiei, ca disciplină, în ansamblul culturii umaniste româneşti contemporane?

 

Cristian STAMATOIU

Interregn 

1. Interregnul, ca formă de sincronizare empirică la noi cu avalanșa postmodernismelor de-a gata, dar și de supunere mercantilă față de anticultură (iar nu contracultură!). La acestea se mai adaugă și incapacitatea funciară de a se genera linii strategice de forță chiar și în orizont teatral. O expresie plastică a nestării acestei stări ar fi invocarea evoluției de la starea „de molfete spre cea de solfete” apud N. Stănescu…

Citește în continuare →

de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea a III-a)

ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI (II)

 

Alina NELEGA                                               

Libertatea interioară

1. Cred că teatrul, la nivel general și într-o altă formă, mai directă – dar nu fundamental diferită de literatură, artele vizuale sau muzică – dă socoteală în mod transparent de mecanismele sociale și politice în care funcționează cultura respectivă. Din această perspectivă, găsesc că teatrul românesc azi este subordonat pârghiilor de putere din socialul românesc, că practica bugetară este deficitară, că teatrele de repertoriu se mișcă greu și nu-și asumă riscuri, că managementul este un exercițiu de control și nu de creativitate.

Citește în continuare →

de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea a II-a)

 

ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI

Din structura dosarului tematic despre teatrul românesc de după 1989 nu putea să lipsească o anchetă despre fenomenul teatral contemporan, o anchetă în cadrul căreia am adresat câteva întrebări unor oameni de teatru cu experienţă, autoritate şi reprezentativitate. Întrebările adresate de noi, nu fără unele subtextuale intenţii ironice, sunt:

  1. Care e starea teatrului românesc, azi?

  2. Care vi se par cele mai importante „realizări” ale teatrului românesc de după 1989?

  3. Care vi se par spectacolele cu adevărat remarcabile din ultimii 30 de ani?

  4. Cum vedeţi rostul si importanţa criticii de teatru, astăzi?

  5. Care este condiţia teatrologiei, ca disciplină, în ansamblul culturii umaniste româneşti contemporane?

Citește în continuare →

de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea I)

Argument

Revista „Vatra” îşi propune, prin acest dosar tematic, să surprindă, prin intermediul textelor colaboratorilor săi din acest număr, reputaţi specialişti în domeniul teatrului, dinamica fenomenului teatral românesc contemporan, realizările, dificultăţile şi carenţele acestuia. Ce s-a întâmplat, în ultimii treizeci de ani, cu adevărat semnificativ în teatrul românesc? Este acesta, cum s-a mai scris, captiv al unei gândiri nereformate, al stagnării, al crizei, al mentalităţilor blazate? Funcţionează teatrul românesc în virtutea cercului vicios al anacronismelor de tot felul (scene demodate, lipsă de interes pentru finanţarea spectacolelor de calitate, descurajarea gândirii inovatoare sau a managementului teatral performant etc.)? S-a vorbit mult despre necesitatea unei mai bune comunicări, a unei promovări mai eficiente a evenimentelor teatrale, dar şi de imperativul creării unei arhive a teatrului românesc contemporan, prin înregistrarea spectacolelor, prin arhivarea afişelor şi a dosarelor de presă, relevându-se astfel nevoia unui apel mai pregnant la memorie, pentru configurarea unei perspective istorice, necesare şi relevante.

Citește în continuare →

de VATRA

Revoluția română la bilanț (anexe)

 

Jürgen Habermas

Revoluția rectificatoare și nevoia unei noi gândiri la stânga

 

Au apărut recent o mulțime de articole despre sfârșitul iluziei socialiste, despre eșecul acestei idei, și chiar și despre datoria intelectualilor occidentali și germani de a se confrunta în sfârșit cu trecutul lor. În ele, întrebările retorice pregătesc întotdeauna calea pentru refrenul că gândirea utopică și filosofiile istoriei sfârșesc obligatoriu în subjugare. Critica filosofiei istoriei e, însă, o poveste veche. Cartea lui Löwith, Meaning in History, a fost tradusă în germană în 1953. Prin urmare, care sunt termenii dezbaterii de astăzi? Cum ar trebui să evaluăm semnificația istorică a schimbărilor istorice din Europa centrală și răsăriteană? Care sunt consecințele falimentului socialismului de stat pentru mișcările politice care se înrădăcinează în secolul al XIX-lea sau pentru tradițiile teoretice ale stângii occidentale? Citește în continuare →

de VATRA

Gáspár Miklós Tamás – 1989: sfârșitul a ce?

În vremuri mai civilizate, de care de-abia ne mai amintim, se găseau reacționari care înțelegeau socialismul și nu-și concentrau critica pe himere. Bertrand de Jouvenel (Baron de Jouvenel des Ursins) era un gânditor conservator remarcabil și unul din acele personalități de vază care au devenit fasciști angajați, convinși și cu acte în regulă pentru o vreme și care, în consecință, după cel de-al Doilea Război Mondial au trebuit să-și petreacă viața într-un fel de exil intern.

Cu toate astea, a fost invitat să țină o prelegere în cadrul seriei de conferințe Boutwood de la Corpus Christi în 1949, care a fost publicată ulterior cu titlul Etica redistribuției (1953, 1990). Chiar la începutul textului, el face o extraordinară distincție tripartită între trei tipuri principale de politici „progresiste”.

Citește în continuare →

de VATRA

Gabriel Chindea – Din nou despre decembrie 1989, dar și despre ce mai rămâne să însemne marxismul astăzi [revisited]

 

Răsfoindu-l pe Marx

Ați încercat să căutați de curând vreun volum de Marx sau Engels la bibliotecă? De fapt, nu e întotdeauna ușor de găsit. Bineînțeles, vorbesc de traducerile românești apărute înainte de 1989. Majoritatea, pare-se, au fost date la topit, iar cele câteva exemplare păstrate se găsesc, nu de puține ori, într-un fond special, abandonat prin beciuri, la care se ajunge cu destulă bătaie de cap.

E judecata istoriei, veți spune. Și nu pot să nu vă dau dreptate. În 1989 s-a strigat „Jos comunismul!”, iar Revoluția Română pare să fi golit de orice sens ideile marxiste, ca și posibilitatea unei alternative socialiste la capitalism.

Cu toate acestea, s-ar putea ca istoria să fie nedreaptă în judecățile sale. Citește în continuare →

de VATRA

Revoluția română la bilanț (2/4)

 

Claudiu Gaiu

Foloasele unei dictaturi socialiste

 

Moto: „Intelectualii!!! Citesc, citesc, dar cum văd om viu, urlă din toţi rărunchii: săriţi! mă înjunghie omul viu!”

Anton Makarenko

Un epifenomen: România 1989

 

Schimbarea de regim de acum 30 de ani de la Bucureşti nu e decât o piesă de domino dintr-un vast şi greu inteligibil fenomen: căderea URSS. Nu e vorba de căderea comunismului, care rămâne o idee politică viabilă, şi nici a socialismului real încarnat de China şi sateliţii săi sau de bastionul suveranităţii populare cubaneze.

Câteva voci izolate au rupt încă din primele zile ale anului 1990 vraja legendei revoluţiei române, insistând asupra ipotezei mai plauzibile a unei lovituri de stat de inspiraţie gorbaciovistă acceptată de Occident (Claude Karnoouh, Radu Portocală sau Ion Cristoiu). Şi cum orice complotist îşi află până la urmă naşul, chiar şi uriaşa alcătuire sovietică se va prăbuşi doi ani mai târziu, sub loviturile externe şi contradicţiile interne. Dacă există destin istoric, el are în permanenţă deschideri spre drumuri secundare, posibilităţi de răsturnare neaşteptată a situaţiei, iviri a unor fenomene noi, pe care talentul politic şi atenţia strategică le pot exploata. Cum practica se judecă în funcţie de rezultate, putem aprecia că reformiştii sovietici, Gorbaciov, Şevardnadze şi Iakovlev, în ciuda culturii, ironiei, talentului pentru limbi străine sau occidentalismului lor, au fost cea mai slabă conducere pe care a avut-o URSS de la întemeierea ei. O uriaşă aventură istorică, Uniunea Sovietică – statul revoluţionar al muncitorilor şi ţăranilor, care a rezistat agresiunii externe şi războiului civil, care a înfruntat cu eroism invazia germană şi a aliaţilor puterii naziste, care a realizat reconstrucţia unei ţări pustiite de război, care a înfăptuit colectivizarea pământurilor şi industrializarea rapidă, care produsese şcoli ştiinţifice şi tehnologice greu egalabile – urma să se surpe sub privirile uimite ale unor conducători, elogiaţi de dușmanii ideologici şi de concurenţii lor economici. În faţa dezastrului de proporţii mondiale, schimbările din România apar ca o consecinţă minoră a celui mai important eveniment istoric al secolului al XX-lea.

Citește în continuare →

de VATRA

Revoluția română la bilanț (1/4)

 

Argument

În decursul celor trei decenii care ne despart de Revoluția din decembrie 1989, acest eveniment fondator al post-comunismului românesc a fost, parcă, tot atât de celebrat și omagiat, pe cât de unilateral interpretat din două perspective aparent opuse, dar în realitate complice: fie din perspectiva suprastructurală a transformărilor instituțional-politice pe care le-a produs – spectru în care intră atât denunțarea amară a revoluției ca simplă „lovitură de stat” pusă la cale de eșalonul secund al PCR, cât și celebrarea sa ca„întoarcere la democrație și Europa”, precum și diferite combinații dintre acestea două („revoluție furată la început, dar recâștigată mai târziu – 1996, 2014, 2019 – și repusă pe făgașul ei natural occidental”) ; fie din perspectiva opusă, sub-structurală am spune, sau naturalistă, cu accent pe violențele și anomia socială pe care le-a provocat, citite la rândul lor în dubla cheie de mai sus: ca opera rezistenței fostului regim sau al noului fost regim care se regenera sub aparența unei revoluții, sau drept convulsii regretabile, dar firești ale oricărui astfel de fenomen revoluționar. Din ambele perspective – dacă sunt într-adevăr două și nu cele două fețe ale aceleiași – pare să lipsească o înțelegere a Revoluției din 1989 în chiar semnificațiile ei social-istorice de revoluție socială, așadar de reconfigurare radicală a compoziției și modului de organizare ale unei anumite formațiuni sociale date. Citește în continuare →