Lucian Butaru
Restructurarea sistemului capitalist din a doua jumătate a secolului al XX-lea
Categorie / Dosar
Ce mai rămâne din Mai ’68? (7/12)
Cristian Nichitean
Despre turnura melancolică a filosofiei
-
Nu există o istorie imanentă a filosofiei, desprinsă de contextul social și politic, și nici măcar o rezoluție imanentă a conflictelor de idei. La apogeul războiului rece, cei mai importanți dialecticieni în viață au fost prinși într-o dispută virulentă, marcată de atacuri directe și sentințe inapelabile. De la Frankfurt, Theodor Adorno denunța alinierea lui Georg Lukács la ideologia oficială a marxismului sovietic. Aflat în spatele cortinei, la Budapesta, acesta din urmă replica cu prilejul reeditării unei lucrări mai vechi, Teoria romanului: „o parte considerabilă a intelighenției germane, inclusiv Adorno, s-a instalat în Grand Hotel Abis… un frumos hotel, dotat cu toate facilitățile, pe marginea unui abis, a neantului, a absurdității. Iar contemplarea cotidiană a abisului, între rafinamente culinare sau producții artistice excelente, poate doar să sporească satisfacția pentru deliciile oferite”. Pe scurt, o metaforă a reinstalării filosofiei în atitudinea contemplativă pe care o părăsise, nu fără ezitări, într-un secol plin de turbulențe sociale și politice.
Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (6/12)
Claudiu Gaiu
Deschiderea pieței dorinței
(Lecturi Clouscard 1)
O polemică
Spre sfârșitul anilor 90, apele se despărțiseră. Cele două văluri, cel al conflictului între două sisteme opuse și cel al triumfalismul căderii autocrațiilor răsăritene, se risipiseră. Acum se vedea bine. Spiritul contestatar din mai 68 nu fusese altceva decât semnul unei contrarevoluții, desigur libertare în moravuri, pentru a camufla mai bine asaltul asupra societății. Însă chiar la începutul acestei perioade de umbre și miraje, găsim un op vizionar semnat de Michel Clouscard. În 1973, el scrie pamfletul „Neofascismul și ideologia dorinței”. E prima sa lucrare de după o monumentală istorie a claselor sociale în Franța, „Ființa și codul” (1972), o decriptare marxistă a apariției și evoluției nobilimii și burgheziei. În ciuda caracterului său punctual, broșura anunță începutul unor analize asupra structurărilor societății contemporane, din care cea mai populară va fi „Capitalismul seducției” (1981). Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (5/12)
Ciprian Bogdan
„Dacă Adorno e lăsat în pace, capitalismul nu va înceta!” Despre teorie şi practică în „minunata lume nouă”
1969
Întors în Germania în 1949 ca membru al Institutului de Cercetări Sociale condus de Max Horkheimer, Theodor W. Adorno încearcă să prindă din nou rădăcini într-o țară care-l respinsese pe considerentul apartenenței la o „rasă inferioară”. Acomodarea la mediul german postbelic este lentă și frustrantă semănând, în bună măsură, cu experiența exilului american. Suspiciunea localnicilor față de niște intelectuali cu origini evreiești și simpatii marxiste combinată cu suspiciunea membrilor Institutului față de reflexul autorităților și cetățenilor nou înființatei Republici Federale Germane de a ascunde sub preș trecutul nazist, contribuie la adaptarea greoaie a lui Adorno la contextul german. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (4/12)
Giordano Altarozzi
De la inocență la violență. Mișcarea protestatară din 1968 în Italia
Anul 1968 a fost un adevărat annus mirabilis pentru istoria recentă a unei lumi care, tocmai atunci, începe un proces inexorabil de globalizare și mondializare. Este anul în care tensiunile produse de procesele de modernizare izbucnesc în mișcări protestatare care străbat întregul Pământ, depășind granițele impuse de reorganizarea lumii de după cel de-al doilea război mondial. Motivele revoltelor, precum modul lor de manifestare, prezintă diferențe uneori deloc neglijabile, răspunzând unor nevoi politice, economice, culturale, sociale diferite, fiind însă acomunate de o aspirație generală la schimbarea radicală a structurilor existente. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (3/12)
Christian Moraru
Noi nu am fost niciodată postmoderni. Despre alfabetizarea critică
Majoritatea întrebărilor formulate de revista Vatra în chestionarul ce aniversează cei 50 de ani de la momentul 1968 ar putea fi reduse la următoarea „Ur-interogație” formulată de Bruno Latour în titlul unui articol influent publicat în 2004 în Critical Inquiry: „Why Has Critique Run out of Steam? From Matters of Fact to Matters of Concern”. În cele ce urmează, nu o să acord prea multă atenție nici prezumțiozității implicate în prima parte a titlului lui Latour și nici detaliilor alambicate ale argumentului lui. Aș vrea să observ, în schimb, că eseul – care a marcat o turnură epistemologică largă si extrem de mediatizată – a fost receptat drept o mișcare de întoarcere la problematicile realismului, o schimbare împărtășită în Italia de derriderieni precum Gianni Vattimo și Maurizio Ferraris, o cotitură aprobată de Quentin Meillasoux și alții în Franța (numele lui Slavoj Žižek merită și el reținut aici, chiar dacă intervențiile sale trădează obsesia de a se afla mereu în centrul atenției) și reprodusă, dincolo de Ocean, de „noii materialiști” precum Ian Bogost sau Graham Harman. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (2/12)
Vladimir Borțun
Revoluția pierdută: greva generală din Mai ‘68
Mai ‘68 francez e cunoscut posterității în special pentru protestele studențești și tumultul intelectual din jurul lor, și mai puțin pentru greva generală din aceeași lună. A fost cea mai mare grevă din istorie la data respectivă și a oferit aproape toate elementele unei situații revoluționare. Care au fost condițiile care au facilitat o grevă de peste 10 milioane de oameni și ce a lipsit pentru ca acea revoluție incipientă să fie dusă la bun sfârșit? Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68? (1/12)
Bogdan Ghiu
Mai, Mai, Mai! Epoca „Mai 68”
Mai 68, devenit „Mai 68” (simbol), a fost, dar nimeni nu știe ce a fost – și, mai ales, ce devine, ce poate (amenință, riscă, promite) să devină: revoltă, revoluție, revoluție politică, revoluție politică progresistă, revoluție politică conservatoare, revoluție culturală, precedent periculos, mișcare anti-capitalistă sau intra-capitalistă? N-a existat, nu există și nu va exista consens sau măcar convergență în această privință. Din ce în ce mai puțin. Pentru că la început, imediat după Mai 68, acesta a însemnat, politic antagonic, speranță sau spaimă. Unii au vrut să-l continue, alții, să-l facă uitat. La fel ca în cazul Revoluției Franceze, dar radical altfel. Citește în continuare →
Ce mai rămâne din Mai ’68 (intro)
Argument
Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:
-
ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;
-
în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.
Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)
Cristina TIMAR
De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste
-
În căutarea „adevăraților Arnoteni”
revistavatra.org 