Ion Mureșan – Poem în proză

În care încerc să-l fac pe Mihai Măniuțiu să înțeleagă de ce s-au speriat cei care tocmai au citit un poem scris de el

Redacția ziarului la care lucrez se află pe strada Republicii, (strada pe care se găsește și Grădina Botanică din Cluj) în clădirea IEIA. (Intreprinderea de Electronică Industrială Aplicată). Intru în redație cu gentuța mea pe umăr. (Dau atâtea amănunte ca să întăresc impresia de aproape-realitate.) Redacția e plină de lume. Îi cunosc. Știu asta pentru că îi salut, iar ei îmi răspund. Toți lucrează. Sunt îmbrăcați în salopete albastre. Doi dintre ei bat cu niște ciocane roșii niște cuie mari în doi butuci pe care, fără ezitare, îi cred de stejar. Pe la mijlocul încăperii un redactor, care abia de-mi face loc să trec pe lângă el, dă de zor cu o pilă pătrățoasă și pilește colțurile unei piese ce aduce cu o carcasă de cutie de viteze de Dacia. Din fundul redacției mă salută un domnișor cu o cipilică albastră pe cap, un băiețel despre care știu imediat că e șeful redacției, ForinDanciu, care bate cu un ciocan într-o tablă mare și ruginită ca să o dezdoiască. Nu se aude nici un zgomot. Dar nu mi se pare nimic nefiresc în asta. Doar în fundul sălii, aproape de cel pe care l-am declarat în mintea mea drept șef, la un birou mic, stă Mihai Măniuțiu în fața unui calculator. De cum mă apropiu de biroul lui, zgomotul pe care îl face calculatorul lui e tot mai mare. E un zgomot oarecum dezacordat, ca de motoretă Mobra de pe vremuri. De fapt, din spatele micului calculator iese un mănunchi de cabluri colorate.

Citește în continuare →

Ion Toma Ionescu – A cincea noapte. Maria

Costel Dichis a părăsit-o curând pe Maria. Treceau tot mai rar în ultima vreme pe la noi și-i vedeam atunci pe vecinii și prietenii noștri, perechea frumoasă și realizată cu care ne mândream, cum deșirau amândoi trăgând la două capete de un fir de lânică dintr-o vestă subțire, ce nu-și mai găsea rostul în casa lor, înfășurând fiecare lânica pe ghemul lui.

— Împletesc două perechi de șosete, să ne rămână câte una la fiecare, să nu zică el că am fost și a dracului, și hapsână! Într-o săptămână Costel s-a mutat.

Citește în continuare →

Postliteratura

Constantin Severin

Argument. Povestea eseului despre post-literatură

     În anul 2001, descopeream pe net câteva articole interesante, semnate de gânditorul american Michael Heim. Am îndrăznit să-i expediez un mesaj, prin care îmi arătam entuziasmul faţă de cercetările şi scrierile sale, în domenii de avangardă ale culturii. Răspunsul a fost nu doar prompt şi amabil, ci şi extrem de generos, peste puţin timp mi-a dăruit cele mai importante cărţi semnate de el până în acel moment, „Metafizica realităţii virtuale’’ şi „Realismul virtual.’’ Am simţit atunci, cu emoţie şi recunoştinţă, că gestul său frumos era şi un fel de declaraţie de iubire pentru România şi cultura sa.

Citește în continuare →

Cum mai citim azi scriitorii români clasici? (VI)

IV. RECENZII

Elisabeta MÂRZA

Modernismul periferic. Bacovia, de la decadentism la flâneurism

În ciuda riscului pe care îl implică revizitarea unui scriitor cu o receptare atât de vastă, volumul Bacovia. Modernismul periferic* reușește să se înscrie într-o lungă tradiție a studiilor literare românești de critică a textului bacovian, fără însă a aluneca în vreuna dintre extremele atât de tentante când subiectul este deja hiper-analizat. Astfel, Andrei Doboș operează pe două direcții principale, tratându-l pe Bacovia nu doar cu o lentilă formată în cadrul culturii naționale, modelată inevitabil de vârstele critice din trecut, ci legându-l pe autorul Plumbului și de contextul mai larg, internațional, în care poate fi poziționat. Pe de o parte, secvențele de metacritică oferă o expunere clară a receptării pe alocuri polemice de poezie bacoviană, dar, simultan, ele deschid calea și către o nuanțare atentă a treptelor dezvoltării modernității poetice românești și a modului în care acest context cultural (și nu numai) își lasă amprenta asupra opiniilor vehiculate. Pe de altă parte, inserarea elementului „străin” se realizează pe filiera lui Walter Benjamin – Andrei Doboș se folosește de conceptul de flâneur pentru a pune în lumină o dimensiune aparte a mișcării perpetue la Bacovia, o dinamică a locuitorului orașului marginal, care „așteaptă să fie surprins” precum parizianul secolului al XIX-lea. Acest contrast este simptomatic pentru dezvoltarea diferită a modernismului românesc în raport cu acela occidental.

Citește în continuare →

Cum mai citim azi scriitorii români clasici? (III)

Horia Corcheș

Nu știu alții cum sunt

Pentru că este o anchetă, îmi permit să scriu oarecum mai colocvial ca ton și am să pornesc prin a afirma, apropo de întrebările care au generat această anchetă, că nu știu care sunt tendințele la nivel de practică didactică, în privința relecturii canonicilor. De ce nu știu? Pentru că nu există o diagnoză la nivel sistemic, iar programele școlare aflate în vigoare la liceu sunt de prin anii 2005. Ce se întâmplă pe teren, la firul ierbii, nu mi-este cunoscut decât prin cursurile de formare pe care le țin și unde am contact cu un număr mic de profesori, procentual vorbind, și prin puținele inspecții pe care le fac sau prin dialoguri cu amici profesori. Acopăr o plajă restrânsă, deci, de informații. Ce pot, însă, să spun, este cam cum văd eu lucrurile și ce încerc să promovez, fie prin articolele mele, fie prin alte implicări pe care le am. Nimic nou, pentru cine mi-a citit articolele din ultimii ani sau îmi cunoaște activitatea.

Citește în continuare →

Maria Zintz – Expoziție retrospectivă „Marta Jakobovits – 80”

Marta Jakobovits, Atmosfera albă

Au trecut 45 de ani de la expoziția Marta și Miklós Jakobovits pe care am organizat-o la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Atunci am început să descopăr minunata artă a ceramicii care a continuat să mă fascineze și să mă îndemne să o aprofundez de-a lungul timpului. În 2003, am fost din nou curatorul unei expoziții semnată Marta Jakobovits  – „Metaterra”, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Artista se afla la apogeul creației sale, fiind astăzi una dintre cele mai valoroase ceramiste din Europa. Și interesul meu pentru ceramică a devenit mai intens concretizat prin cele peste 20 de interviuri cu ceramiști români, prin numeroasele cronici în revistele „Arta”, „Vatra”, „Neue Keramik” (Germania) și, mai ales, prin finalizarea studiului pentru cartea „Ceramiști români – Școala clujeană”, totul începând de la întâlnirile mele cu creația Martei Jakobovits.

Citește în continuare →

Violența în literatură (VI)

Andreea Răsuceanu

„Țapii ispășitori” – tipuri de violență

Una dintre temele pe care m-a interesat să le explorez în romanele mele este cea a relațiilor de putere, mai cu seamă cele care se stabilesc între străin (în toate sensurile termenului) și ceilalți, cei majoritari. Din orice unghi ai analiza aceste raporturi, ele implică violența în toate formele sale, de la cele aproape imperceptibile, și cu atât mai periculoase, până la cele manifeste, incluzând aici violența colectivă.

Citește în continuare →

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv. Fondane, Pound, Joyce (XI)

În încheierea acestui amplu serial despre Fondane, semnalez încă două cărți despre Ulisele fondanian, semnate de Patrice Beray și Louis-Thomas Leguerrier (în cazul celui de-al doilea e vorba doar despre un capitol consistent), prilej să le prezint acum interpretările, întrucât acestea sunt utile pentru o concluzie a acestui serial și pentru chestiunea evreității dezbătute a noului Ulise modern.

Citește în continuare →

Perspectivele studiilor umaniste (II)

Corin Braga

Antiumanism?

Inter armas silent musae, spune vechiul adagio ciceronian1. Pare oarecum superfluu să discuți despre umanism și umanioare într-un context mondial dominat de pandemia COVID-19 și războiul de invazie din Ucraina. Totuși, aceste domenii aparent depărtate – studiul teoretic și viața practică – s-ar putea să fie în legătură la un nivel mai adânc, ce vizează însuși felul în care ne înțelegem umanitatea. De aceea, mă voi opri asupra unei teme intens dezbătute în studiile culturale contemporane: „moartea omului”, pentru a pune sub semnul întrebării validitatea morală a utilizării sale nediscriminatorii pe o scară largă. Într-adevăr, în filosofie și în studiile literare actuale abundă termenul „moarte”: moartea lui Dumnezeu, moartea omului, moartea autorului2, moartea literaturii3, moartea teoriei literare4, moartea literaturii comparate5, moartea limbajului6, moartea artistului7 și așa mai departe. Ce e drept, această thanatofilie se întinde cu mult dincolo de disciplinele umaniste, în diferite alte domenii, unde putem citi despre sfârșitul istoriei, moartea teoriei germenilor, moartea teoriei Big Bang, moartea arheologiei etc. David Damrosch observă, ironic, că sfârșitul, dispariția, moartea, au devenit un fel de gen literar, mai precis o specie a criticii literare, ce corespunde, în studiile literare actuale, modei zombilor din pop culture8.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Monotonia luxuriantă

Alexandru Funieru debutează cu un volum care pe cât de lucrat zice că e (conform mențiunilor de pe prima clapetă, ar aduna poeme pregătite timp de un deceniu), pe atât e de spontan și liber de restricții de orice soi. Că e destul de diferit de poezia tânără, apărută în ultima vreme, asta-i sigur: proiectul din candelabre în valul artificial mizează pe o retorică la foc continuu, incandescentă, funcțională din punct de vedere imagistic printr-un soi de plictis emoțional, aș zice, suprapus pe secvențe de tip flashback/ aglomerație a notațiilor.

Citește în continuare →