Marta Petreu: țintă fixă (I)

Argument

De la debutul în poezie, în 1981, cu volumul Aduceți verbele, până la recenta carte Blaga, între legionari și comuniști (2021), cele trei paliere ale operei Martei Petreu – poezia, proza și eseistica istorico-filosofică – validează, fiecare în parte, o voce puternică și totodată  recognoscibilă a culturii române. Luat separat, fiecare domeniu menționat impresionează prin altitudinea discursului, însă, cu adevărat remarcabile în cazul operei Martei Petreu sunt coerența și coeziunea întregului construct. Și nu mă refer doar la punctele nodale, care pot fi identificate cu ușurință în volumele din cadrul aceluiași gen literar. Cărțile de eseistică (Un trecut deocheat sau Schimbarea la față a României/ Cioran sau un trecut deocheat, Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Generaţia ʼ27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generația tânără ș.a.) se coagulează, predominant, în jurul scriitorilor interbelici, incursiuni curajoase și problematizante, care, fără a ocoli paradoxurile biografiilor și ale operelor implicate, ba dimpotrivă, manifestând un apetit aparte pentru înțelegerea acestora, propun configurarea portretului „omului sub vremi”. De asemenea, cele două romane – Acasă, pe Câmpia Armaghedonului și Supa de la miezul nopții –, dincolo de o viziune și un substrat mitic comun, continuă și dezvoltă teme și motive poetice bine cunoscute. În ansamblu, scriitura Martei Petreu oferă o fascinantă șansă de a observa resorturile care definesc raporturile dintre persoana (biografică) a scriitorului și literatura pe care acesta o creează. 

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (VIII)

III. SCURT DOSAR DE RECEPTARE A LITERATURII PENTRU COPII

Florin BICAN

De ce iubim Olguțele

În „Cuvântul către cititori” din încheierea celui de-al doilea volum al seriei Olguțelor, Alex Moldovan* mărturisește că la originea poveștii sale se află gândul de a scrie o carte pe care i-ar fi plăcut s-o citească la vârsta protagonistei (doisprezece ani). O astfel de abordare soluționează elegant disputa iscată de ceva vreme în rândul criticilor și istoricilor literaturii pentru copii, care nu reușesc să cadă la pace în privința „poziției copilului” în literatura inspirată/generată de el: e construct al adulților sau constructor al lumii sale? Încercând să arbitreze această dispută, David Rudd1 propune conceptul de hibriditate, care încapsulează, spune el, deopotrivă statutul copilului și pe cel al adultului, într-o lume cu granițe poroase separând flexibil zone predispuse să se amușine și să se fagociteze reciproc, într-un perpetuu echilibru dinamic.

Citește în continuare →