Etichetă / cronica literara
Anamaria Mihăilă – Poezia inumană. The stray beast față cu literatura
Poezia românească a ultimilor ani caută, tot mai mult, să schimbe resorturile limbajului și arhitectura imaginarului douămiismului de început. De cele mai multe ori discurs împotriva sensului, fragmentarism gratuit și paseism intențional, poezia „extrem” contemporană rămâne totuși tributară, într-o formă explicită sau nu, neoexpresionismului și/ sau biografismului, cu observația că, pierzând efectul de șoc al experimentului inițial, asumă lucid o ligă alternativă, deseori în construcție minoră. Cel mai recent volum al Olgăi Ștefan, Charles Dickens*, dă seama de o logică programatică a textelor, care cresc în intensitate pe măsură ce pun la bătaie misticismul anarhic, disfuncționalitățile semnificative, refacerea tensiunilor intime până la epuizare. E o poezie care disecă umanitatea și îi desființează agresiv iluziile – sexualitatea/ erotica, miturile alterității, divinitatea izbăvitoare, corporalitatea autosuficientă – un apocalips identitar, un sfârșit inevitabil al formelor relaționale. Citește în continuare →
Mihai Duma – Nicio pisică nu a fost rănită în timpul scrierii
Cartea lui Alex Tocilescu* apare ca o reușită pe piața de carte, fiind, la Bookfest 2017, cel mai vândut volum de literatură română publicat de editura Polirom. Care ar fi motivele? Probabil toate se găsesc în spatele ocupației de copywriter a autorului, care reușește să comunice eficient cu publicul țintă, construind o narațiune facilă, ale cărei semnificații se află la nivelul primului nivel de lectură. De fapt, succesul cărții, ce cuprinde treizeci și două de proze scurte, este rezultatul creării unei mitologii în jurul imaginii autorului prin postările sale „pisicoase” pe rețelele de socializare și prin activitatea sa de jurnalist cultural. Strategiile de marketing se reflectă și asupra volumului – un titlu ce conferă o aură glam/glossy, o copertă care fascinează iubitorii patrupedelor, povestirile care debutează cu o selecție muzicală (pentru că autorul activează și în acest domeniu!?). Citește în continuare →
Rita CHIRIAN – Lumea ca o boală cronică
Poate că nicio altă literatură n-a experimentat o atât de greu de depășit falie între teorie și practica ei. E suficient să aruncăm o privire înapoi la textele programatice ale optzeciștilor, nouăzeciștilor și la cele mai anemice ale douămiiștilor ca să vedem cât de surprinzătoare, eclatante, inteligente, seducătoare sunt; însă, dacă te încumeți pe drumul spre literatura produsă de aceleași capete teoretice, vezi că arareori socoteala de acasă se și potrivește cu cea din târg. Poate e o formă de autoiluzionare; de un abur pe filtrul critic; de o beție a diferenței și a rupturii. Poate că teoria care însuflețește scrisul – ca lucrătură de pe spatele covorului – ar trebui, ca măsură de protecție a muncii, să rămână necunoscută. Căci, pășind pe un pod, nu ești interesat de proiect, ci de soliditatea lui factuală. Citește în continuare →
Mihnea Bâlici – Proteism și douămiism
Prima (și singura, momentan) încercare de sintetizare și sistematizare a fenomenului poetic douămiist în critica literară contemporană a sfârșit prin a avea nenorocul unei receptări reduse. Tentativa Grațielei Benga de a panorama, în toată complexitatea ei, „rețeaua” (metafora ce stă la baza volumului său cu același nume, Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000*) poeticii respective este, într-adevăr, admirabilă prin dimensiunea ei amplă, fiind un punct de referință fundamental pentru studiul douămiismului poetic, cel puțin din punct de vedere documentar, mai ales că, afirmă autoarea, „a refuza sau a amâna sine die o discuție asupra acestei realități literare de netăgăduit este o eroare” (p. 12). Așadar, o abordare a subiectului se cerea făcută, iar Rețeaua… reușește să lege laolaltă atât o reprezentare adecvată a contextului socio-politic declanșator și a divergențelor critice, cât și manifestele și programele literare, corpusul de poeți și poetici, fără a-și pierde coerența. Citește în continuare →
Alex Goldiș – Constelația Vinea
Foarte bună ideea publicării, de către Editura Școala Ardeleană, a ediției a II-a a volumului Sandei Cordoș, Ion Vinea. Scriitor între lumi și istorii*. Nu numai că volumul de față e revăzut și adăugit substanțial (beneficiind de două capitole în plus), dar prima ediție, apărută în 2013 și publicată în urma unui proiect al Academiei Române, n-a avut – din cauza constrângerilor administrative ale unor astfel de demersuri – decât o circulație limitată. Cartea e importantă întrucât reprezintă, după volumele – bune, dar inevitabil datate ale lui Simion Mioc și Elena Zaharia, publicate ambele în 1972 – o revizuire substanțială a biografiei și a operei poetului. Citește în continuare →
Hristina Doroftei – Pedagogia poetică
Ultima carte a Mariei Pilchin, Realităţi poetice în zigzag2, apărută la Editura Junimea anul acesta, analizează texte lirice din România şi din Republica Moldova tipărite în ultimii ani. Volumul este bipartit, fiind compus dintr-o mică parte conceptuală (De la poezia realităţii la realitatea poeziei) şi una practică, mai dezvoltată (23 de incursiuni în teritoriu), împreună formând un fel de pedagogie a lirismului. Prima secţiune se conturează sub formă de Introductio în tainele poeziei (o binevenită incursiune teoretică bună şi ca note de curs), explicând legătura dintre autor-lector-corpus poetic sau între poezie şi realitate: „Un poet este conţinut de o realitate1. Vorbim despre o convenţie prin care toţi cad de comun acord sau se prefac că sunt de acord că aceasta este o realitate (disimularea este şi ea un aspect al realităţii). Nu putem să nu ne referim şi la realitatea2 una secundă şi intimă, la viaţa interioară a poetului. O realitate terţă, realitatea3, ar fi modul în care cea de-a doua este prezentată celei dintâi, adică unei colectivităţi umane.”3 Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Erosul ca farsă a istoriei: de la cuvintele plăcerii la plăcerea cuvintelor
Un fenomen interesant se produce în literatura basarabeană de după căderea comunismului. Discursul despre sex în plin totalitarism se anunță ca limbaj al puterii de rezistență. În romanul Sex & Perestroika (Cartier, 2009) de Constantin Cheianu, discursul sexualității, derivat din mecanismul coercitiv al interdicțiilor, devine o contra-replică, care se înverșunează să răstoarne raporturile de putere ale omului cu sistemul. Reprimarea mărturisirii despre sex, cu panoplia consecințelor semnalate de Michel Foucault, are drept consecință declanșarea energiilor acumulate. „Nespusul erotic, după Robert Muchembled, se transformă astfel în motor secret al acțiunilor umane: el produce un dezechilibru pulsional individual mai mult fondator decât destructor și generează faze de represiune apoi de eliberare care îmbogățește jocul social”1. Tot de aici vine și „gustul viu pentru transgresiune2. Această transgresiune ia forma, la Cheianu, violentării interdicției prin dictatura plăcerii. Discursul mustește de voluptatea de a vorbi despre voluptăți interzise în spații oficiale destinate doar sloganelor politice. Plăcerea naratorului de a spune, de a mărturisi despre periplurile sale orgasmice în chiar biroul de serviciu, alături de biroul destinat adunărilor de partid, se constituie ea însăși într-o formă de sexualitate a discursului. O sexualitate virilă, falocentrică, sfidătoare, violatoare a inerțiilor dogmatice și a poncifelor ideologice. Citește în continuare →
Dragoș BUCUR – Romane & pisici pe Facebook
Pisicile care invadează internetul, deja de ani buni, par să fi pătruns și în peisajul literaturii românești în diverse formule, de la asumarea vocii unui narator subiectiv, în romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, până la povestirile scurte ale lui Alex Tocilescu din Imperiul Pisicilor care au la bază chiar idei din umorul pisicos de pe internet. În acest context, autorul romanului Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, rămâne pe aceeași stradă, însă cartea câinelui devine cea a pisicii de această dată.
Cristian Teodorescu propune un pact ficțional, atât la nivel intratextual, cât și metatextual, prezentând pisica cunoscută drept Ochiul, alias Chioara, ca narator și, totodată, autor al Cărții Pisicii*. Desigur, drepturile de autor au fost cedate, deoarece „nici un editor din România n-ar accepta să intre în relații contractuale cu o pisică decât riscând să fie taxat drept nebun.” Citește în continuare →
Kocsis Francisko – Povestea unui transfer neobişnuit
revistavatra.org 