Autor / VATRA

de VATRA

Iulian Boldea – Leon Volovici, adevărul și ideologiile

Scriitor evreu din România, Leon Volovici dovedește, în cărțile sale, o exigență a clarificării unor probleme controversate, ca întemeieri ale scrisului de maximă stringență. Intelectual de ținută și anvergură, Leon Volovici s-a făcut remarcat ca istoric literar cu pregnantă vocație etică, printr-un demers al probității și preocupării față de temeiurile adevărului. Absolvent al Liceului Național din Iași, licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1962) și doctor în filologie al aceleiași universități (1975), Leon Volovici a fost profesor în comuna Bivolari (județul Iași), iar apoi cercetător științific la Institutul de Filologie „Al. Philippide” din Iași. În 1984, Leon Volovici se stabilește în Israel, ca cercetător la Institutul „Yad Vashem” pentru studierea Holocaustului (1984-1989). Din anul 1989 a fost cercetător la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Volovici a debutat în „Iașul literar” (1964), și a colaborat la reviste importante: „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Cahiers roumaines d’etudes littéraires”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Iașul literar”, „Revista Cultului Mozaic”. Cartea de debut, Apariția scriitorului în cultura românească (1976) cuprinde analize și interpretări de critică și istorie literară cu caracter aplicat, înclinate spre rigoare și claritate. Timbrul afectiv al autorului este în mod constant resorbit de relieful unei scriituri  sobre, metodice, temeinice, chiar în cazul unor teme sensibile, precum „problema evreiască”. Detașarea epistemologică față de obiectul de studiu este programatică, cum este și distanțarea față de sine, autorul găsind mereu un punct de echilibru, de echidistantă înțelegere și edificare a unei construcții critice dedicată căutării adevărului. O căutare nelipsită de rătăciri, ocoluri, ezitări. Două teme esențiale l-au marcat pe Leon Volovici: „apariția scriitorului” și „problema evreiască”, teme adesea controversate, greu de limpezit, chiar inhibante, teme ce necesită luciditate, spirit critic, pasiune a interogației și rigoare demonstrativă.

Citește în continuare →
de VATRA

Marian Ilea – Ai nimănui și ai tuturor

Skoda Octavia oprise la frizeria din Solotvino, aproape de podul peste Tisa, de vamă și de… casă. Solotvino, adică Slatina, mina de sare de lângă Sighet.

„Pe strada principală călătorul era îmbătat de mirosurile de cafea și de rahatul tăvălit în susan al turcului de peste drum”, zice frizerul. Scaun de stomatolog, scârțâind din toate șuruburile, dacă se rupe, dacă dau de pământ, vai de lombosciatica mea, vai de mine !

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Un obiect academic neidentificat

Probabil cea mai provocatoare carte de studii literare românești a ultimilor ani este semnată de Anca Pârvulescu și Manuela Boatcă, profesoare la Universitatea Washington din St. Louis, respectiv Universitatea din Freiburg. Ea se numește Creolizing the Modern. Transylvania Across Empires și a apărut la Cornell University în 2022, fiind recent tradusă de Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu*. De fapt, probabil că eticheta de „studii literare” nu e tocmai exactă, întrucât volumul sfidează încadrările disciplinare clasice. Deși e ancorată deopotrivă în studiile literare prin formația Ancăi Pârvulescu și în sociologie prin specializarea Manuelei Boatcă, Creolizarea modernului rămâne un volum al cărui obiect e mai degrabă interstițial și nu seamănă cu construcțiile clasice ale niciunuia din cele două domenii menționate. Cea mai mare ciudățenie e că, totuși, acest OAN (obiect academic neidentificat) a fost deja recunoscut și salutat de cele mai importante asociații de profil la nivel internațional: volumul are deja o receptare consistentă și a primit premiul René Wellek pentru cea mai bună monografie din partea Asociației Americane de Literatură Comparată, dar și Premiul Barrington Moore pentru cel mai bun studiu de Sociologie Comparată și Istorică.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Stela sau despre o femeie cu minte de bărbat

Stela1, romanul Simonei Goșu, se deschide printr-o scenă de „mansplaining”, emblematică în economia poveștii tocmai pentru că surprinde, anticipativ, mizele sociale ale poveștii conduse pe coordonate intersecționale de gen, clasă, rasă și chiar naționalitate/ cetățenie. La o privire superficială, povestea Stelei poate părea banală dacă ne raportăm la primul volum de proză scurtă al Simonei Goșu, Fragil, publicat în 2020, o colecție de micronarațiuni ce înfățișează atipicul și caracterul insolit, ascuns și chiar rușinos, tabuizat, al vieții personajelor, fie ele adulți sau copii. Însă, după cum vom vedea, nici aici privirea focalizată a autoarei nu se limitează la ceea ce se vede / ceea ce se spune, profilând un dincolo2 al imaginii fericite din pozele de familie ale celor așa-zis privilegiați sau mai puțin privilegiați.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Cosmin Leucuța despre o lume plină de minciuni

Cosmin Leucuța e un prozator interesant, atras de bizar, absurd, monstruos, straniu, dimensiuni pe care le simte și le pune sub microscop, examinând inexplicabilul din natura umană. În volumul Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas, 2024), Leucuța scrie despre violență și răul din jur (și din noi), care îmbracă forme neașteptate, și livrează artistic pe tonuri diferite, folosindu-se de mai multe formule/filtre (clasic, pulp, punk) și mixând narativul cu sugestia cinematografică și cu experimentul dramatic.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Stadiul cristalin al poeziei

Nici dacă și-ar fi pus anume în gând să-și omagieze Premiul național „Ion Barbu”, primit acum doi ani la FILStret Pitești, cu o replică (anti)barbiană n-ar fi reușit Traian Ștef atât de bine precum a reușit fără să aibă astfel de gânduri emfatice. Emfazele de orice fel, de la cele umane la cele poetice, sunt, de fapt, tot ce poate fi mai contrar firii și poeziei lui Traian (se știe că dacă poezia nu e întocmai cum e firea, ceea ce adesea se întâmplă, poetul cu siguranță trișează). Înainte de a propune ofensiv, în Mintea de cristal (Editura Rocart, 2024), un simbol ordonator al lumii și o „cristalinitate” contemplativă, de nu o viziune cristalină, Traian atinsese – și chiar de multă vreme – starea de cristalinitate a poeziei. În unele volume, ce-i drept, nu se dă în lături de la manifestele de ingeniozitate formală ori de la colocviul intertextual (ba nici măcar de la ispitele „rescrierii”), dar linia lui de consecvență structurală constă într-un fel de înțelepciune a simplității și, mai ales, simplitate a înțelepciunii – o armonie între seninătate, nostalgie și cumpătare de cuget (și simțire). Pentru a atinge acest stadiu de cristalinitate, poezia și poetica lui fac o reverență în fața simplității, a dicțiunii fără exaltări și a expresivității fără aroganțe. Cu această naturalețe confesivă și contemplativă, ușor melancolică și nostalgică, dar și – evident – sceptică, omagiază el artificiozitatea exaltată și ostentativă, dusă până la autarhia ermetică, a lui Barbu. Nu există poet mai emfatic decât Ion Barbu, care ține să marcheze totdeauna apăsat intrarea într-un limbaj sacru, aruncând cât colo limbajul ordinar și laic. Dar nici poet mai devotat simplității și genuității umane și transparenței poetice precum Traian Ștef. Unei poetici a infatuării simbolice el îi răspunde cu o poetică aparent domestică, fără nici o pretenție de a depăși omenescul imediat și concret. A primit, așadar, chiar premiul pe care-l merita ca „oponent” și „conjunctiv” barbian.

Citește în continuare →
de VATRA

Trei tineri poeți „singuri”

Cu acest atribut al „singurătății” se autocalifică un mic grup de poeți tineri, acum studenți la Facultatea de Filosofie din Cluj: Toni Chira, Raul Cozlean și Vasi Prode. E, poate,  un mod de a se delimita cumva de ansamblul vârstei lor lirice, dominat încă de discursurile autobiografist-minimaliste, cu ambiții, totuși,  de maximă autenticitate și de situare „în pas cu vremea” foarte permisivă din toate punctele de vedere și cu accente de nou militantism „progresist”.  Pe ei îi știu pasionați cititori de lirică americană și nu numai (de exemplu, Robert Lowell, John Berryman și alții, afini electiv cu aceștia), dar și din poezia engleză și germană a secolului XX. Așadar, mizează pe micronarațiunea expresivă existențial și accentuat confesivă, în asociații de imagini adesea insolite, fără să neglijeze metafora și simbolul, nici aluziile livrești. Și fără tentațiile exhibiționiste, acum în vogă.  Dar, „singuri” fiind, au o comună notă cvasielegiacă, un tremur al mâinii și al vocii, o privire deschisă dureros-interogativ spre lumea din jur.  Sunt note care îi „singularizează” deja în context. Deocamdată, cel mai experimentat este Toni Chira, foarte prezent în lecturile de poezie din diverse cenacluri ale țării, dar, tot mai frecvent și în reviste, cu un discurs neliniștit, al cuiva  cu „o geometrie vulnerabilă”, tulburată de decepții și „zbateri de spaimă” lăuntrice, mărturisite direct, cu o naturalețe lipsită de orice emfază. Ceva mai timid încă, Raul Cozlean înfățișează o fragilitate a  eului vulnerabil, în stare, doar,  pentru moment, „să gravez(e) spații lipsă” și câte „o casă din bucăți inexistente”, cu trimiteri la cineva „cu suferința purtată ca un medalion sub piele”. La rândul său, Vasi Prode vorbește despre vise între care își aude inima (lucru rar în poezia vacarmului  „autenticist” recent),  vorbește despre sfâșieri și striviri, despre „zece suferințe diferite”, încercând să învețe, totuși, „simpla blândețe”. E limpede că toți trei poeții ce se întâlnesc în aceste pagini promit frumoase evoluții și afirmări/confirmări  în viitorul apropiat. Să îi întâmpinăm, așadar, cu încredere.

                                                                                                                   Ion Pop

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv. Fondane, Pound, Joyce (XI)

În încheierea acestui amplu serial despre Fondane, semnalez încă două cărți despre Ulisele fondanian, semnate de Patrice Beray și Louis-Thomas Leguerrier (în cazul celui de-al doilea e vorba doar despre un capitol consistent), prilej să le prezint acum interpretările, întrucât acestea sunt utile pentru o concluzie a acestui serial și pentru chestiunea evreității dezbătute a noului Ulise modern.

Citește în continuare →