Două frumuseți ale Cretei
Doi șerpi, două splendide vipere pe grămezile
de crengi și frunze adunate alene de Petros dimineață,
sub soarele aprins, lucioase, cu pielea mozaicată,
lungi drepte, păreau că hibernează, le-am atins
cu un băț, am încercat să le întorc, și n-au mișcat,
parcă nici nu respirau, frumoase și inerte…
Citește în continuare →
(Câțiva exegeți români)
L-am pomenit deja, în analiza mea, pe parcursul acestui serial publicat în acest an în revista Vatra, pe Mircea Martin1, exeget dedicat al lui Fundoianu-Fondane. Un alt critic la care apelez cu referire la poemul Ulise de Fondane este Ion Pop, care detectează în acest poem influența lui Guillaume Apollinaire, a lui Valéry Larbaud și a lui Blaise Cendrars.2 Ulise din poemul francez al lui Fondane este prefațat de personajul Columb (consideră Ion Pop), prezent în volumul românesc al lui Fundoianu, din 1930, Priveliști.3 Criticul clujean sesizează, de asemenea, o moștenire via Rimbaud prin faimosul poem Corabia beată: „corabia beată rimbaldiană devenise de-acum pachebotul transatlantic, nava aeriană, expresul traversând stepe estice infinite.”4 Poemul lui Fondane este filtrat apoi prin sensibilitatea tragediei grecești prezentă fățiș, ca demonstrație, ca „amplă tiradă a unui protagonist de teatru tragic, cu notele de retorică specifică, cu o solemnitate și demnitate mitică pe care intertextul o întărește.”5 Dar ideea cea mai frumoasă și de sinteză a lui Ion Pop este perspectiva cvadruplă asupra lui Ulise, de „osmoză /…/ între mitul homeric și cel al Argonauților, cărora li se adaugă și componenta corvezilor unui Sisif devenit călător /…/”, aplicată pe condiția de Ahasverus6. Întru totul de acord cu reputatul critic clujean că textul lui Fondane are toate caracteristicile unui „manifest poetico-existențial”.7
Citește în continuare →
Paulo Freire, un autor cu peste cinci sute de mii de citări, nu ar avea nevoie în mod normal de prea multe prezentări.
Totuși, în spațiul românesc are nevoie de o minimă popularizare pentru că ideile pedagogului sud-american, la cât de la dreapta înclina spațiul public intelectual autohton în anii nouăzeci, ori la începutul mileniului, era puțin probabil să fie tradus într-un context de îmbrățișare a celei mai paușale combinații de neoliberalism economic și social, deși cu destule redute identitare și culturale neoconservatoare. Mai degrabă l-ar fi publicat pe pedagogul sud-american Editura Politică decât Humanitas sau Polirom, deși și atunci putea fi o problemă stilul său mai degrabă marxizant, heterodox.
Citește în continuare →
Ce-i cu boala asta? Tot mai multe persoane au impresia că vin din viitor, bineînțeles, cu un scop. Înseamnă că, în trecerea lui prin lume, trecutul a devenit neconvenabil și poate că ar trebui din când în când măcar reformulat, dacă nu complet anulat.
Poate că eu însumi sunt o astfel de persoană, mai știi? Cei mai competenți dintre cititorii acestor rânduri își vor fi dat seama de la bun început că am anumite capacități care îmi permit să anticipez trecutul. Și poate că tocmai de aceea mi-a fost respinsă piesa de teatru care a stat la baza acestei povești, deși motivul oficial a fost altul. Cică, nu corespundea valorilor europene! Demonstram cu argumente irefutabile că pandemia de Covid a fost doar un pretext pentru ca, în complicitate cu producătorii de vaccinuri, Bill Gates să ne bage pe gât, de fapt direct în sânge, tot felul de cipuri invizibile sau, cum le-aș zice eu, muște de nisip. Am arătat cu altă ocazie că aceste muște foarte periculoase sunt atât de mici încât, chiar dacă îți intră în ochi, nu le vezi. Pe urmă, se dizolvă în organism și te afectează decisiv. N-ați observat că, după acea pandemie, oamenii au devenit mai proști? Iar acest proces, cum se spune la noi în viitor, working in progress. Adevărul e că, uneori, a spune adevărul ar putea fi ilegal. Altădată te chemau la Securitate. Acum, însă, doar îți dau Cancel. Apasă pe un buton și te scot automat din circuit. Aparent, nu pățești nimic. Atâta doar că, din cauza Ocultei, începi să crezi că Pământul e plat.
Citește în continuare →
M-am născut în timpul războiului, deci copilăria mea s-a petrecut într-o perioadă care în Istoria tuturor țărilor din jumătatea estetică a Europei a fost o perioadă în care teroarea „de partid și de stat”, cum se spunea atunci, pătrundea până în cele mai secrete și intime cute ale vieții. Copilăria mi s-a desfășurat între cele câteva arestări ale tatei care se leagă în amintirea mea prin geamantanul cu haine groase care stătea în dosul ușii din antreu, pregătit pentru o arestare care se putea petrece oricând, pentru că Tata era preot, deci dușman de clasă. Cea mai dramatică amintire este chiar o asemenea arestare: mai precis percheziția de dinaintea ei, când trei bărbați au răscolit întreaga casă din pod până în pivniță și au „descoperit” în sertarul meu cu jucării un revolver, pus de ei ca să existe un motiv al arestării. Tata a fost luat cu cătușe la mâini și condamnat pentru „port ilegal de armă”, iar mie mi-a rămas ca amintire din copilărie, mai mult chiar decât întâmplarea la care asistasem înspăimântată, lungul șir de nopți în care mă trezeam țipând din coșmarul în care cei trei îmi arătau printre jucăriile mele un revolver și părea că eu sunt vinovată pentru asta. Aveam 5 ani.
Citește în continuare →
„… v-ați sfătuit în familie? Dar despre ce familie vorbești?! Tu și fiica ta? Doar voi două? Doar voi două nu sunteți o familie! Nu, înțelege, nu vreau să te supăr, dar numai tu cu fiica ta, n-aveți cum să vă numiți familie!”
N-avea intenția s-o facă să se simtă prost, așa cum îi reproșa privirea ei umilită.
Dar grija lui profesională e să utilizeze sensul corect al cuvintelor și să cântărească atent ce-i iese pe gură. Familii în adevăratul sens al cuvântului sunt cele ca a lui: soție și doi copii. Pot fi și trei copii, și zece, poate fi și numai un copil, dar pentru o familie e nevoie de doi părinți, cu asta e de acord toată lumea!
Citește în continuare →
să fii și mort nefrecventabil
cancelat de bacterii și viermișori
cu o cunoaștere aproximativă a celor
zece porunci
să se primească-n copârșeu
amenințări cu bombă
Citește în continuare →
Anca Dumitru
Anca Dumitru este absolventă a masteratului de Inovare Culturală al Facultăţii de Litere din Braşov și câştigătoare a premiului Alexandru Muşina pentru debut în poezie. În 2015 a publicat volumul Piese răsfirate pe o placă electrică, la editura Tracus Arte. Din 2021 a devenit doctor în filologie cu teza Mariana Marin și poetica negativității. A mai publicat poezie în revistele Astra, Vatra, Familia și Corpul T.
experiment 8
ceva ține lucrurile împreună
deși niciun atom nu se atinge cu altul
curentul electric trece prin noi
cavități negre însuflețite
Citește în continuare →
Aspectele specifice contactului cultural și lingvistic, favorizate de traducere, prin care se relevă spaţii de interferenţă, de interacţiune între culturi, nu pot fi separate de raporturile, atât de dificil de circumscris, între centralitate şi periferie culturală, deoarece intersectările dintre culturi şi civilizaţii presupun relaţii sugestive între identitate şi alteritate. Traducerile au, se ştie, un rol decisiv în transferul de idei, în cunoașterea Celuilalt, ele trebuind să fie plasate în orizontul teoriilor contemporane, în siajul dezbaterilor literare şi lingvistice. Un termen relevant în acest context este acela de transculturalitate, cu referire la procesul reciproc de interferare a diferitelor culturi, în dinamica lor eterogenă, discursul cultural folosind şi termeni precum multiculturalitate/ pluriculturalitate sau interculturalitate, cu nuanţe distinctive mai mult sau mai puţin discrete. Contactele culturale presupun acţiuni şi vectori de transfer (împrumut, interferenţă, eterogenitate sau hibriditate). Wolfgang Welsch (o lucrare importantă a lui este Transculturalitate: realitate – istorie – sarcină, 2017) a considerat transculturalitatea ca „diagnostic temporar“, identificând cinci particularităţi: „o interconectare externă între culturi, caracterul hibrid, anularea diferenţei familiar-străin, determinarea transculturală a indivizilor, decuplarea de la identitatea culturală şi naţională”. Amplificat de migraţie, globalizare, comunicarea rapidă, transculturalitatea presupune coexistenţa, nivelarea dar şi unele diferenţieri fireşti. Percepţia reciprocă, ca şi melanjul cultural presupun flux şi reflux, contact susţinut sau stagnare, într-o mixtură de convergenţe, dispute şi comuniuni lingvistice şi ideologice, transculturalitatea favorizând, prin comunicare, schimb şi melanj ale culturilor, o revelatorie dinamică a limbajului intercultural, prin care traducătorul reordonează un orizont categorial dinamic şi generator de dialog.
Citește în continuare →
Un proiect amplu, derulat la Teatrul de Nord din Satu Mare Trupa Harag György pe parcursul a două luni de muncă intensă, My fair lady de Alan Jay Lerner și Frederick Loewe, după filmul cu același titlu în regia lui George Cukor realizat în 1964 (cu Audrey Hepburn și Rex Harrison) și Pygmalion de G.B. Shaw a avut întîlnirea cu publicul la sfîrșitul lunii septembrie 2023 (26, 27 septembrie – repetiții generale; 28 și 29 septembrie – premiere).
Citește în continuare →
revistavatra.org 