Autor / VATRA

de VATRA

Constantin Abăluță – Minerul dispărut

Epilog

32. Nici un semn de viață de la Pierre. Ce vor să spună sublinierile de pe bilet? Nea Tache, nea Gligor, Stoichiță găliganul roiesc în jurul meu ca niște albinuțe în jurul mătcii.

Stau pe scaunul lui Buni Zamora. A trecut o lună de la dispariția lui Pierre și n-am încă nici o veste de la el. Octombrie în capitală e, ca de obicei, o lună splendidă. Însă mie nu-mi arde de nimic. Nea Tache, nea Gligor, Stoichiță găliganul roiesc în jurul meu ca niște albinuțe în jurul mătcii. E caraghios, dar se pare că în ochii lor am preluat întru totul puterile lui Buni Zamora. Eu, un mucos de șaptesprezece ani, fără părinți, fără prieteni, fără meserie.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt-Frumos din viitor

A fost odată ca niciodată un baron local, nu contează culoarea. Nici prea tânăr, nici prea bătrân, nici prea gras, nici prea slab și de statură potrivită. Nu mai știu cum îl chema, că a trecut mult timp de atunci, dar lumea îi zicea Rujatu, deși omul nu se rujase niciodată. Așa erau buzele lui, umede de la natură. Umblă vorba că era însurat cu o femeie cu barbă, fiindcă toate au o explicație. Pe vremea când era o fetiță de abia doisprezece anișori, iar primele semne ale pubertății se manifestau haotic, femeia asta s-a gândit că viața ei ar fi mai interesantă dacă, în loc să fie fată, ar fi băiat. Măcar nu ar mai sângera în fiecare lună. Și iată că, după un număr însemnat de ani, dorința ei era pe cale de a se împlini. Nu doar că nu mai sângera, dar începuse să-i crească și păr pe față. Mai bine mai târziu decât niciodată. 

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – „O vară de neuitat”

Bucureștiul visat în adolescența mea provincială aveam să-l descopăr lent, în anii când deja îl locuiam.

Poate nepoții mei cam așa visează acum Londra în care n-au pus încă piciorul, dar speră s-o facă într-o studenție nebuloasă, și la fel de nesigură cum părea să fie și a mea.

Mie orașul așteptat mi s-a adeverit, după un bacalaureat cu atât mai greu cu cât trebuia să-mi parcurg toată materia la toate materiile (performanță irealizabilă), în timp ce-mi înghițeam suferința unei despărțiri, neinițiată, din păcate, de mine.

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de A.T. Branca, Carmen Secere, Adrian Bodnaru, Valeriu Marius Ciungan și Carol-Daniel Sabău

A. T. Branca

Poeme

umbrele grotei

dimineață când am împlântat adânc cazmaua lângă inima viței

ți-ai acoperit gura cu mâna să nu țipi de durere, mamă-pământ?

seara când am privit lung oceanul revărsat de stele

ți-ai șters ochii de sare cu palmele găurite, tată-cer?

peste zi, risipit în treburi precum cenușa în vânt

n-am avut răgaz să-mi înnod tăcerile de rămas bun

mamă, tată, fiul meu, fiica mea, iubita mea!

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (VI)

(Mică antologie de critică și istorie literară)

Mircea V. CIOBANU

Folclor versus avangardă

S-ar părea că nimic mai incompatibil și mai contradictoriu. Unul e situat la începuturi, alta vine după o suprasaturație; unul anticipă, alta sintetizează și anulează; unul e inocent, cealaltă e replica ofensatoare; unul e anonim și masificat, alta etalează numele producătorului și e un produs elitar. Dar să le luăm pe rând, fără prejudecăți. Or chiar lipsa prejudecăților e calitatea comună a folclorului (inocent) și a avangardei (indiferente etic și estetic), ambele sfidând, din motive diferite, tradiția (sic!), școala și cultura care îi precedă. Mai exact: folclorul, care nu știe (sau nu vrea să știe) ce l-a anticipat, instaurează, prin el însuși, o tradiție; iar avangarda pretinde la originalitate absolută și ia în răspăr orice tradiție, instaurând, fără să-și pună acest scop (și fără să bănuiască), o „tradiție” de alt soi. Paradoxul la care vom ajunge la capătul acestor meditații s-ar putea să ne surprindă.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (V)

(Mică antologie de proză)

Lorina BĂLTEANU

Legată cu funia de pământ

 (fragmente)

PE MAMA A DUS-O MAȘINA COLHOZULUI LA SPITAL, pe mine m-a adus acasă tata cu sania. M-a pus pe laiță și s-a dus prin măhală să caute pe cineva cu lapte în țâțe. Cei cinci, orânduiți în fața mea, erau frații și surorile mele, dar încă nu voiau să le fiu și eu soră. Se uitau toți cu dușmănie și tot dădeau perna de la unul la altul. De la cel mai mare la cel mai mic, și invers, de la cel mai mic înapoi, spre cel mai mare. Niciunul dintre ei nu avea atâta curaj, să-mi îndese perna pe față, să nu mă mai vadă, să nu-i mai văd. Voiau să dispar. Mai bine să nu fi existat. Eram monstrul, care a făcut-o pe mama lor să o doară. Cuțitul, care i-a scurs sângele din vine. Omida zbârcită, care a ros-o pe dinăuntru. Boț de carne rea, pe care ea l-a aruncat afară.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (IV)

Antologie de poezie

*

Liliana ARMAȘU

Pe contrasens

Râd de parcă aş fi

cel mai fericit dintre oameni.

Şi aproape că aşa este.

Nu am nimic

ce pierde.

Nu călătoresc

să regret plecările sau revenirile.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (III)

Anchetă (continuare)

Nicolae LEAHU

1.

Începând să citesc literatură română aproape în condiții de clandestinitate, am înțeles destul de repede că literatura ciopârțită, care mi se preda în școală și la facultate, adică aceea cu iz „moldovenesc”, este, de fapt, o năpastă pe capul bietului basarabean, menținându-l într-un limbaj literar de țarc, nu tocmai capabil să se împrospăteze din româna auzită la posturile de radio și tv din Țară, parțial căzută ea însăși în capcanele „limbii de lemn”. Prin urmare, scriitorii formați în anii  ʼ80 (de la Emilian Galaicu-Păun, Ghenadie Nicu, Vasile Gârneț, Teo Chiriac, Vitalie Ciobanu, Mircea V. Ciobanu, Margareta Curtescu, Maria Șleahtițchi ș.a.), n-au încercat o acomodare la realizările unei rostiri localiste, regionale, fie ea oricât de atractivă (cum fusese, pentru… șaptezeciștii basarabeni, aceea a lui Ion Druță), ci, dimpotrivă, ei au căutat un limbaj în stare să ne scoată din provincialismul lingvistic și intelectual. Iată de ce, odată cu apariția antologiei Portret de grup (1995) de Eugen Lungu, optzeciștii basarabeni vor fi văzuți în Țară ca niște poeți normali, iar la ei acasă ca niște… extratereștri. Ruptura se produsese.

Citește în continuare →