Categorie / Critică literară

de VATRA

Cosmin Divile – „În spatele blocului”: adolescența în cartierul muncitoresc din comunism

Romanul cu care Mara Wagner debutează, În spatele blocului1, reconstruiește imaginea cartierului muncitoresc de la periferia orașului Brașov din comunism, unde se derulează copilăria și prima tinerețe din anii ’80 a protagonistei Maria. Ca în cazul romanului lui Ovidiu Verdeș, În spatele blocului e un text cu intriga disipată, care înregistrează întâmplările din viața cotidiană a adolescentei Maria de-a lungul unui an de zile (spre final, eroina împlinește treisprezece ani), narate la persoana a III-a. Similar narațiunii lui Adrian Sângeorzan, Occidentul nu e un „personaj” central în roman, însă obiectele sau bunurile de acolo sunt un reper esențial în adolescența Mariei.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Calm After the Storm

Surprinzător de ignorat de comentariile critice a fost până acum Crisalidă, volumul de debut al Mădălinei Căuneac, care scrie aici o poezie greu de confundat; despre biografie & avatarele ei de rigoare nimic nou, poezia contemporană și-a tot prelucrat-o și o face în continuare fără rezerve. Biografemele astea de aici, însă, trasate cu multă grijă (un gest definitoriu pentru tot proiectul, ăsta al prelucrării cu grijă a datelor din jur), au o consistență rafinată, iau naștere prin suprapunerea pe un filtru afectiv educat, îndrumat cu atenție în economia generală a textelor.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Modernismul și Antropocenul

Studiile moderniste și corpusul modernist, astăzi, nu ar fi arătat la fel fără modelele de lectură furnizate de practicile pluridisciplinare din ultimii ani, care mobilizează studii culturale, (post)feministe, coloniale, sociologia sau antropologia, și fără ca, prin aceste practici, definirea modernității să nu parcurgă  trasee din perspectiva unor noi cartografii. Nu numai că o astfel de lectură a modernismului, la întretăierea dintre drumuri, e una care contemporaneizează și deci vitalizează un segment literar și artistic care părea clasicizat până la finalul secolului trecut, dar ne învață că fragmentele – textuale, materiale – din trecut pe care le privim astăzi sunt formele unei vieți ale cărei pulsații nu le-am perceput multă vreme.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Scurtmetraje de ameliorare a traumei

Odată cu debuturile Roxanei Cotruș, Gabrielei Feceoru, Hristinei Doroftei și al enigmaticei Marion Bold, se poate vorbi de conturarea unei generații poetice târgumureșene tinere, una deja bine integrată în direcțiile noi din ansamblul românesc, stimulată fiind din plin de instituțiile literare cu relevanță națională Al. Cistelecan și „Vatra”. Acestor poete li se adaugă Flavia Adam și o putem observa venind promițător din urmă pe Georgiana Olaru. Nominalizările la premii importante din țară, prezența la cele mai relevante festivaluri și întruniri ale creatorilor români, precum și publicarea textelor în reviste prestigioase sau la edituri selective confirmă ideea închegării unui grup târgumureșean polifonic, unul până acum feminin, după cum se vede. La Târgu Mureș putem deci vorbi de existența unei „generații” în care poetele s-ar putea plânge în primul rând de lipsa „concurenței” masculine, nicidecum de faptul că poeții le-ar putea eclipsa injust ori le-ar putea confisca pe nedrept laurii. În acest context, local, îi revine lui Andrei Vornicu rolul de poet printre poete, căci prin volumul Scurtmetraje* el se adaugă grupului mureșean care revendică locuri bine situate printre poeții tineri din ansamblul național.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Teme și Contrateme

În volumele sale (Peisajul metaontic, Tărâmurile ceții), Horia Al. Căbuți prezintă vectorii estetici ai gândirii artistice din spatele teoriilor științifice, în termenii limbajului și ai puterii lui de semnificare, respectiv ai calității literare a expunerii discursive, realizând o punte între științele umaniste și cele exacte. Dacă sensul cu care ne-a obișnuit era acela dinspre știința tare înspre estetică și/ sau poetică, ba chiar înspre esența științelor umaniste, și anume generatorul culturii în toată fragilitatea sa, Omul și umanitatea lui,  Contratemele 1 ne conving că avem mai degrabă un sens dublu, uneori interconectat, între „viziunea imaginativă din mai multe ramuri artistice și exigențele conceptuale în marele concert al creativității umane” (p. 8). Putem spune că Horia Căbuți ne propune o decelare a diverselor teorii științifice care apar în opera unor Musil, Broch, Kafka, Borges, Sábato, Eco, Bellow, Eliade, Proust și Céline. 

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Individul și rolurile sociale

Răul e unica certitudine în romanul Repetiție pentru o lume mai bună, scris de Mihai Radu (Polirom, 2022), un rău care plutește deasupra lumii și deasupra personajului Paul Negrescu (55 de ani), un tip intransigent căruia îi place să lipească etichete, un tip cu un cod moral destul de solid, care își „repetă” rolul în spectacolul vieții în tentativa de a-l face „mai bun”, de fapt rolurile – cel de fiu, de soț/fost soț, de tată, de frate, de iubit, de prieten, de angajat.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Marin Preda și Jim Morrison

Am mai salutat, într-unul din numerele trecute, seria Polirom de „Biografii romanțate” inițiată acum câțiva ani de Adrian Botez. E lăudabilă, scriam atunci, încercarea de aduce mai aproape de publicul tânăr o serie de figuri reprezentative ale literaturii române strivite de interpretările didactice și de un anumit dispreț pentru biografie derivat dintr-o cultură critică situată în siajul „morții autorului”. Unul dintre cele mai reușite volume ale colecției îi este dedicat lui Marin Preda și este semnat de prozatorul Bogdan Răileanu*. În acest caz, reușita e cu atât mai de considerabilă cu cât biografia lui Preda e relativ cunoscută deopotrivă din mărturisirile scriitorului însuși (Viața ca o pradă, pagini de jurnal, interviuri) și din ficțiunile lui, care au un substrat biografic accentuat. Demersul lui Bogdan Răileanu s-ar fi putut transforma ușor în parafrază, când nu în gest tautologic.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – Comparatism la cote înalte

1. Critica fascinans sau înspre o fenomenologie a influenței

Când un studiu de critică literară devine o carte pe care, asemeni unui foarte bun roman, nu o poți lăsa din mână până nu o termini, ca apoi să reverbereze și să-ți dorești să  revii asupra unor pagini, capitole, subcapitole cu admirație, înseamnă nu doar că autorul a reușit să te seducă, ci și, sau mai ales, că el însuși a fost sedus de obiectul cercetării sale, captând cu suplețe, în cadrele limbajului de specialitate, o dinamică a ideilor, devenită, la lectură, cuceritoare, incitantă și fascinantă.     

Citește în continuare →
de VATRA

Cosmin Divile – Circul din fața casei: eros și romance în adolescența din comunism

În romanul lui Adrian Sângeorzan1 sunt rememorate secvențe din copilăria protagonistului, Adrian (petrecută la finele regimului dejist), și câțiva ani din prima tinerețe (în epoca ceaușistă). Cu toate că Occidentul nu e un personaj central în roman (ca în Vizuina de Aur, de pildă), contactul prin intermediul bunurilor materiale sau produselor culturale cu lumea de Dincolo fiind sporadic, regăsim și aici aceeași fascinație din alte narațiuni despre copilăria/adolescența petrecute în comunism. Deși rememorarea e realizată din perspectiva narativă a copilului-adolescent, îndărătul vocii auctoriale se află uneori expertiza postcomunistă a adultului, care adnotează și orientează experiențele formatoare ale eroului. Recurența unor inserții despre regimul politic în rememorările copilăriei (de pildă, „în anii ’60 comunismul părea veșnic ca o maree continua căreia dacă nu i te împotriveai te lăsa să plutești”2 sau „Comunismul ajunsese un decor prăfuit, scârțâitor, uitat pe o scenă pe care actorii începuseră să vorbească fără a-și mai ține mâna la gură”3, iar exemple pot continua…) trădează vocea matură prin care sunt adnotate întâmplările. Chiar dacă textul e jalonat de astfel de explicații despre dictatura comunistă, e recuperată și vocea narativă a copilului, cum e cea în care protagonistul își reneagă statutul de pionier, în urma interferenței cu palierul religios, urmată de părerile sarcastice ale celor mai mari. Voind să intre într-o biserică (din curiozitate sau pentru a spune o rugăciune), Adrian e întâmpinat de un preot ce-l sfătuiește că nu se cade să intre cu cravata de pionier în „lăcașul Domnului”, prilej cu care protagonistul, deși e intimidat, își păstrează totuși „integritatea” de pionier. Doar că realizează, deopotrivă, imediat după aceea, că acest statut nu e, totuși, la „modă” printre copii.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Braga – Cercul sălbatic al vieții și al morții. De la Bildungsroman la romanul deformării

Deși apărut în anul 2010, cu o a doua ediție, revăzută, în 2018, romanul Cercul sălbatic al Aurei Christi a fost menționat doar tangențial, în diferite comentarii privind ansamblul creației poetei, prozatoarea și eseistei, ca păstrând ecoul specificului, dar mai ales al profunzimii lumilor fixate în istoria culturii de către Dostoievski și Nietzsche, subliniindu-se și insistența problematicii suferinței și a morții, cu tenebrele ce străjuiesc subteranele caracterologiilor aduse în scenă, toate aliniate științei compoziționale care nu refuză, totuși, inovația și marcajul dezbaterii ideatice, dar evită deconstrucția aproape mecanică a postmodernității. E adevărat, acestea ocupă, măcar în parte, suprafața intenției auctoriale, cea care îl înscrie, stabil însă, ca roman al actualității, cum ale prezentului lor au fost și operele lui Dostoievski și Nietzsche. De altfel, și actualitatea romanului Aurei Christi desfășoară un timp bolnav, timpul zilelor noastre, decupat ca atare, în text, în mai multe rânduri, fie ca generalități, fie în detalii. Ne limităm la o primă adnotare: „Viața noastră de doi bani, mizerabilă…, neterminată, încropită în grabă din lașitate. Între două partide de zex. două dejunuri și două paturi împărțite cu câte un străin, căruia în cel mai bun caz nu-i știm decât numele; uneori, nici atât… […] lipsește ideea care ne-ar uni; toți ne-am fleșcăit […] «noi în loc de zânge avem zer»”.

Citește în continuare →