KOCSIS Francisko – Dragă patrie

LEAD Technologies Inc. V1.01

dragă patrie, îţi aduc la cunoştinţă în scris că-mi merge prost, ca să nu te poţi preface mai târziu că n-ai ştiut, că nu ţi s-a spus (nici n-ar trebui, tu ar trebui să te interesezi); îţi spun că mi se face o mare nedreptate chiar într-unul din palatele tale de justiţie, dar mi se spune să-mi văd de lungul nasului, pentru că n-am habar de treburi atât de sofisticate, mi se spune flegmatic, de parcă aş merita să fiu scuipat în faţă, că mă pricep numai la poezie, sună de parcă aş fi acuzat că am săvârşit cine ştie ce ticăloşie; pentru asta ţie ar trebui să ţi se tragă o mamă de bătaie, ca să ţii minte măcar o dărabă de veşnicie; dar acum nu vreau decât să afli şi să-ţi pese că nu-mi merge bine; că deplâng să simt cum mi se scurge dragostea de tine;

dragă patrie, toată viaţa m-am rugat să nu fiu nevoit să aflu cât pot îndura, să nu fiu nevoit să aflu unde şi cu ce gânduri mi se sfârşeşte răbdarea, să nu-mi meargă atât de prost încât să simt mâncărime de răzbunare, dorinţă de a scălda nişte entităţi în fiere; cum-necum, m-ai adus în pragul acesta, sunt periculos ca un cutremur devastator, ca o explozie nucleară;

se spune, dragă patrie, că fiecare nedreptate se oblojeşte odată şi-odată şi cel vinovat va plăti, dar asta nu mă încălzeşte, am o singură viaţă, acum şi aici (ştiu şi latineşte vorba asta!), şi nu-s dispus cu nici un chip s-o transform în chin, nici un argument nu-i destul de întemeiat ca să cunosc iadul cu arvună; de aceea îţi vorbesc atât de frumos, ca să afli că m-am înfuriat şi pot fi declanşat în orice clipă; adevărul e că nici eu nu ştiu ce dezastre sunt în stare să provoc şi ar fi bine să evităm să le cunoaştem împreună; şi crede-mă, tot ce-am spus e rugăminte, nu ameninţare

 

[Vatra, nr. 11-12/2016]

Poeme de Nicolae Popa, Leo Butnaru, Ion Dumbravă, Andreea Voicu și Alexandra Pârvan

Nicolae POPA

nicolae-popa

Mitrofan, plângăciosul

 

La Porţile Oraşului

 

Plângăciosule, nu mai vărsa lacrimi de proastă calitate.

Când te învăluie plânsul, când te sufocă lacrimile,

ridică-ţi fruntea şi îndreaptă-te spre Porţile Oraşului.

Treci pe lângă Biserica din Lemn,

pășește direct în direcția lacului,

scufundă-te şi plângi mai departe.

Nu-ţi face griji, nimeni nu va vedea

nicio lacrimă pe faţa ta. Toţi vor vedea

doar suprafaţa apei şi chipul Bunului Dumnezeu

oglindit în ea, mai zâmbitor ca niciodată.

Of, Mitrofane, Mitrofane, ia aminte:

Dumnezeu a făcut să fie pe pământ

mai multă apă, totuşi, decât lacrimi,

că de-ar fi procedat invers,

tu ai fi fost demult un înecat

adus de valuri la Porţile Oraşului

împreună cu ultimele scânduri ale Bisericii din Lemn.

Citește în continuare →

Floarea ȚUȚUIANU – Poeme

floarea-tutuianu-poza

Corp de literă

Și dumneavoastră veți ajunge din iubit –

un bărbat din hârtie de scris și citit. Astfel că

după moarte veți avea mult timp. De trăit.

Veți fi răscolit.

Veți simți o anume plăcere la răsfoit

 

 

Levitație

Dacă îl privesc pe el

parcă mă văd pe mine

Dacă mă gândesc la el

parcă mă gândesc la mine

Mâna mea se oprește

la un centimetru de pieptul lui

Gura lui se oprește

foarte aproape de gura mea

cât să-i simt respirația.

Sticla se aburește

Corpul lui deasupra corpului meu.

L e v i t e a z ă

la un centimetru distanță.

Și această lipsă de atingere păstrează vie.

Dorința

Citește în continuare →

Viorel MUREȘAN – Bucuria porumbelului

viomuresan

pictorul iese în pragul casei sale

să ne aducă toamna-n oraş

 

ia seama îi spunem

că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul

şi vei vedea lumea cu capul în jos

 

mai întâi o femeie păşeşte spre mine

purtând în braţe un nor parfumat

 

o cum se mai odihnea frumuseţea pe chipul ei

înainte de a-şi lua zborul lăsând

în urmă o creangă uscată

 

Citește în continuare →

Poeme de Iulian Boldea, Constantin Pricop, Cora Botezatu, Ramona Băluțescu și Doina Pologea

Iulian BOLDEA

boldea2

întotdeauna

întotdeauna am crezut că drumurile nu duc nicăieri

că pietrele pe care calc au înţelesuri oarbe

că universul se recompune în fiecare dimineaţă

din cioburile universului de ieri

am crezut că metafizica e rodul unei înserări

sau al unui rest nenumit de uitare

am crezut că visul pipăie imposibilul mai temeinic

decât gândirea trează golită de irealele noastre trăiri

întotdeauna am crezut că durerile

ne aparţin prea puţin

nouă celor care le îndurăm

şi că viaţa trece pe lângă noi

penumbră sensibilă

a tot ceea ce am negat

vreodată

 

 

Citește în continuare →

Ioan MOLDOVAN – Poeme

ioan-moldovan-1

de bine

 

M-am limpezit şi, prin urmare,

în picuratul bun al apei m-am trezit –

îl ascult ca pe un dor de ducă pe mare

şi şi pe mic infinit

Să ne-nţelegem: tu eşti o Doamnă

care pe mine m-ai fericit –

aici  nu-ncape glumă

Poate că mama, cât m-a vorbit,

a fost bine. Acum e toamnă

în plină lună aprilie.

Acum e doar o ciripitoare

copilăroasă care îmi umple de  plâns

timpanele, cu miile.

Citește în continuare →

Radu VANCU – O Cola la Kranevo

vancu

 

Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”, și al

fulgilor de sare de pe pielea arămie a adolescentelor

bulgăroaice de la Kranevo, și al fulgilor de sare din

saramura bulgărească, și al tuturor fractalilor, bulgărești

sau nu, văzuți sau nu, trecuți vreodată prin unda gravi-

tațională a inimii sau nu. Dobre vecer.

Citește în continuare →

Poeme de Constantin Abăluță, Rita Chirian, Paul Țanicui, Emilia Zăinel și Ioan Vieru

Constantin ABĂLUȚĂ

 

8 poeme simple

 abaluta

 

Piramida de mere   

În capătul dinspre şosea al livezii de pruni a bunicului,

ieşit din rând, se prăsise de la sine un măr.

Bunicul îi spunea Paznicul

căci toată vara veghea prunii şi se cocea hăt către toamnă

după ce prunele deveniseră demult ţuică.

Din merele viermănoase bunicul făcea tescovină

iar pe cele sănătoase le clădea într-o piramidă în beci.

Când mă trimetea bunica să-i aduc câte ceva de pe rafturi

mirosul de mere mă ispitea şi mi-era ciudă

că nu puteam să fur nici un măr,

nici măcar pe cel din vârf,

piramida fiind mult mai înaltă ca mine.

Citește în continuare →