În cel mai recent roman al său, Rupturi (Polirom, 2023), George C. Dumitru face o critică dură a generației 40+, al cărei target a fost/este „succesul”, cu toate cele implicate: educație formală (la școli private), carierism, prosperitate, locuințe în cartiere noi, adică adoptarea unui stil de viață occidental.  „O țară ca afară” se regăsește în cartierul rezidențial (prezent în roman) de la marginea Bucureștiului – un capitalism pliat pe suflete estice, al căror paradis e în proces de destrămare. Naratorul, perfid și cameleonic, se prezintă exact ca lumea pe care o dezvăluie, uneori echilibrat, distanțat, cu un ochi critic pronunțat (alunecând voit spre considerații/inserturi de ordin etic), alteori ironic, dar de cele mai multe ori preluând perspectiva câte unui personaj și confundându-se cu el, cu prejudecățile și limitele lui. Efectul este o aparentă unitate (în destrămare și ea), un glissando condus cu abilitate de prozator, care, la nivel ideatic, trimite la criza raționalismului de tip utilitarist (ca principiu ordonator al lumii contemporane), așa cum este ea reprezentată de Houellebecq în romanul Anihilare, prin personajul Paul Raison (raison-rațiune), cel care se îmbolnăvește de cancer și se îndreaptă, lucid, spre moarte. Tot o aneantizare ne propune și George C. Dumitru, pe care o numește printr-un termen popular românesc molimă, care conduce treptat umanitatea spre un viitor bizar, unul al abandonului, în care omul se va preda în fața roboților, iar AI-ul va prelua tot, eliberându-ne de muncă; astfel „omul se va deda plăcerilor infinite”, se va arde în „reverie continuă”, viitor proiectat de Arthur, unul dintre personajele episodice ale romanului, un român cu nume străin, „botezat așa dintr-o preocupare vizionară a părinților comuniști pentru un viitor în Vest al copilului”.