Etichetă / cronica literara
Kocsis Francisko – Pălăvrăgind despre teme sensibile
Doru Pop şi Demény Péter au scos la sfârşitul anului trecut Pălăvrăgeala vagabonzilor,* o carte care face parte din categoria cărţilor care trec neobservate (trecute sub tăcere, mai bine-zis) tocmai pentru că ar trebui să stârnească discuţii, dispute, controverse, contestări, gălăgie şi mirare deopotrivă, asta ca să folosesc numai cuvinte deloc contondente. Nu m-aş mira dacă alţii le-ar folosi fără reţinere, deşi nu le-ar face cinste. De altfel, Demény are o astfel de intuiţie („Ce crezi, ce vom face noi cu dialogul ăsta? Dacă va apărea în volum, se va trezi ceva lume? Prostia o pot ghici, direcţiile inteligenţei mai puţin. Lui Cosaşu îi place. Dar se va fisura zidul ăla de care vorbeşti? Sau va fi doar o carte din sutele pe care le tipăresc într-un an editurile?”, p. 143), bănuind că augurii nu se vor arăta prea entuziaşti cu profeţiile în ceea ce-i priveşte. Citește în continuare →
Ioana Boștenaru – Măcelaria – „visul american” autohton
Catalogat de Radu Țuculescu drept „o lume în trei zile”, cel mai recent roman semnat de acesta reușește să îl mențină în rândul scriitorilor optzeciști prolifici. Spre deosebire de romanele precedente precum Poveștile mamei bătrâne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009) sau Mierla neagră (2015), în care prozatorul și-a obișnuit publicul cu alternarea prezentului cu trecutul, Măcelăria Kennedy e un roman al prezentului, al celor trei zile în care personaje care mai de care mai pestrițe domină prim-planul, după cum afirmă însuși acesta într-un interviu cu Alice Valeria Micu pentru Cluj Manifest: „Personajele sunt absolut trăznite, le iubesc pe toate, sunt atât de simpatice, uneori naive şi tembele şi bătute în cap. Toţi vor să devină artişti, în afară de măcelar, care e şi el un artist, în felul său.” Citește în continuare →
Daiana Gârdan – Sherlock Holmes și spectrele teoriei
Pe arena bătăliilor actuale de (re)profesionalizare a criticii și teoriei literare autohtone – în sensul reconfigurării discursului critic de la cel impresionist la cel sincronizat la noile direcții occidentale – apare la Humanitas un volum care resuscită un deconstructivism oarecum datat și o „lupă” orientată pe decupaje, montaje și detalii mai mult sau mai puțin relevante în economia unei discuții despre opera unui autor deja disecat din varii direcții. Volumul în cauză, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă*, care reprezintă și debutul în carte al lui Cosmin Ciotloș, propune un excurs detectivistic prin opera lui Mateiu Caragiale și un close-reading menit să releve „sensuri noi și implicații neașteptate”, așa cum îl recomandă Ioana Pârvulescu pe coperta a patra. Citește în continuare →
Mihnea Bâlici – Sintaxa regenerării
Așezată în mare parte la antipodul celorlalte formule poetice care începeau să se cristalizeze în preajma anilor 2000 (care, de obicei, mizau pe autenticism și insurgență, mizerabilism și minimalism) poezia lui Ștefan Manasia a reprezentat, încă din Amazon și alte poeme (Tritonic, 2003), o pistă distinctă, a cărei influență s-a dovedit a fi surprinzătoare. Nu ar fi exagerată afirmația conform căreia o importantă parte din poezia de după 2010, în discursul ei estetizant și neologic, prin tematica și sensibilitatea care își aproprie postumanul, simulacrele capitalismului, noile dinamici sociale, undergroundul artistic și conflictul dintre autohton și global, real și digital, uman și non-uman, poate intra sub sfera vastă a „manasianismului”. Citește în continuare →
Nina Corcinschi – Eugenia Bulat, reverii din (auto)exil
„– Această carte va fi altceva, Alter” este prima frază din dialogul lui Alter cu Donna, dialog cu care începe cartea Eugeniei Bulat Piatra de Ca̓ Vendriamin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter*. Este cea de-a treia carte a autoarei despre condiția imigrantului și prima care dilată contururile poeziei spre spațiul prozei, conținând fragmente de dialog dintre Donna și Alter, în care confesiunile, întrebările, reveriile fac corp comun cu poezia, într-un lirism molcom, clipocitor, acvatic. Citește în continuare →
Denisa Bud – Cultura românească între comunism și globalism
Sistemul cultural românesc din ultimele decenii a fost pus adesea sub interogare tocmai din pricina schimbărilor istorico-politice. Cum bine se știe, în perioada comunistă, cultura a fost adesea utilizată ca instrument de propagandă, astfel încât nu s-a putut vorbi de o evoluție a acesteia. Începând cu 1990 și cu instalarea democrației, s-a sperat la o regândire a domeniului cultural, însă a devenit segmentul cel mai puțin favorizat la nivel economic și nu numai. Volumul Angelei Martin, Ascensiuni interioare*, cuprinde o serie de interviuri care subliniază tocmai această criză a culturii române. Autoarea reunește o serie de interviuri apărute, majoritatea dintre ele, în revista Cultura, a unor intelectuali români și a câtorva oameni de cultură străini. Citește în continuare →
Florina Lircă-Moldovan – A citi și a scrie. Bărbații sau femeile…
„Cum citesc bărbații cărțile femeilor”? Iată întrebarea… și totodată cartea… publicată la editura Polirom, în 2017, din – cel puțin – curiozitatea Liei Faur și a lui Șerban Axinte. Care nu s-au lăsat până nu și-au convins colegii de condei (destul de mulți, se vede din cele câteva zeci de răspunsuri) că literatura merită o dată în plus dezbătută, chiar dacă, în cazul de față, mai mult din perspectiva lectorului decât a scriitorului. Și, mai concret, dinspre bărbați înspre femei. Citește în continuare →
Amalia Cotoi – Regimul monumentalității în literatura română
Fabrica de geniu e un fenomen de două ori important în literatura română. În primul rând, gândit ca un sequel al momentului eminescian, conținutul reușește să producă istorie și miez acolo unde discursul public și retorica omagială livrează, cel puțin o dată pe an, un înveliș. Odată cu Adrian Tudurachi și cu analiza mecanismelor de aureolare a unor personalități literare fondatoare, Eminescu nu mai e o culme a genialității privită în abstract, ca o consecință a unei literaturi supusă tentativelor nereușite, ci un rezultat aproape organic al tendinței spre „genializare” proprie oricărei culturi emergente. „Geniul e soluția literaturilor care nu dispun de un patrimoniu literar și care capătă conștiința propriei precarități prin comparație cu o literatură mai bogată.” În al doilea rând, prin asumarea unei literaturi văzută ca „uzină al cărei principal scop rămâne mărirea producției” și prin înlocuirea, în termenii lui Jan Baetens (din Une défense „culturelle” des études littéraires), noțiunii rigide de obiect (literar) cu conceptul dinamic, de practică culturală, studiul lui Tudurachi devine un must read și ca abordare metodologică. Citește în continuare →
Mihaela Vancea – Manifeste resemnate
revistavatra.org 