Etichetă / Mircea Braga

de VATRA

Mircea Braga – Cercul sălbatic al vieții și al morții. De la Bildungsroman la romanul deformării

Deși apărut în anul 2010, cu o a doua ediție, revăzută, în 2018, romanul Cercul sălbatic al Aurei Christi a fost menționat doar tangențial, în diferite comentarii privind ansamblul creației poetei, prozatoarea și eseistei, ca păstrând ecoul specificului, dar mai ales al profunzimii lumilor fixate în istoria culturii de către Dostoievski și Nietzsche, subliniindu-se și insistența problematicii suferinței și a morții, cu tenebrele ce străjuiesc subteranele caracterologiilor aduse în scenă, toate aliniate științei compoziționale care nu refuză, totuși, inovația și marcajul dezbaterii ideatice, dar evită deconstrucția aproape mecanică a postmodernității. E adevărat, acestea ocupă, măcar în parte, suprafața intenției auctoriale, cea care îl înscrie, stabil însă, ca roman al actualității, cum ale prezentului lor au fost și operele lui Dostoievski și Nietzsche. De altfel, și actualitatea romanului Aurei Christi desfășoară un timp bolnav, timpul zilelor noastre, decupat ca atare, în text, în mai multe rânduri, fie ca generalități, fie în detalii. Ne limităm la o primă adnotare: „Viața noastră de doi bani, mizerabilă…, neterminată, încropită în grabă din lașitate. Între două partide de zex. două dejunuri și două paturi împărțite cu câte un străin, căruia în cel mai bun caz nu-i știm decât numele; uneori, nici atât… […] lipsește ideea care ne-ar uni; toți ne-am fleșcăit […] «noi în loc de zânge avem zer»”.

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în palimpsest: Eugen Negrici (IV)

Mircea Braga

Un teoretician al indeterminărilor esențiale

După destrămarea platformei existențiale constatată de George Steiner (comentate de noi într-un număr precedent al revistei „Vatra”), sesizând dezorganizarea câmpului respectiv, deformările survenite la nivelul conștiinței, mentalității, gândirii, atitudinalului etc., al filozofiei și, mai ales, la al filozofiei culturii, unde accentele avansate au devenit, uneori, chiar agresive. Și vom întâlni, din nou, desfășurări pe diferite zone, unele mai ușor captate, altele mai rezistente, ușor închise, acestea din urmă sprijinite pe linii de forță care au făcut posibilă vorbirea despre  homo religiosus, cum scria Mircea Eliade, semnalând că rețeaua conștiinței nu afirmă doar un mecanism, ci este ea însăși un proces, cum susținuse și psihiatrul și filozoful francez Henri Ey (v. studiul Conștiința, trad. Dinu Grama, Buc., Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983), dar și medicul psihiatru și filozoful Corneliu Mircea (v. vol. Etica tragică (Ediția a doua, revăzută și adăugită, Buc., Ed. Eikon, 2019). Pentru cel dintâi, dezvoltarea conștiinței a însemnat plasarea acesteia pe pragul de pe care operează ca „organizator al ființei psihice”, iar pentru Corneliu Mircea, mai radical, însă corect în ceea ce consemnează: „Dar a putut fi alungată religia – și, prin religie, dimensiunea sacră din cetate? Nicidecum. Homo sapiens e, simultan, homo religiosus. Conștiința nu poate exista fără reperul suveran ce face posibilă sesizarea de sine și de altul. Valorile religioase sunt consubstanțiale ființei umane. În ciuda luptei disperate a celor puternici împotriva instituției religioase, Spiritul divin este deasupra tuturora și în fiecare. Nu poate fi izgonit din cetate.”

Citește în continuare →
de VATRA

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (II)

Mircea BRAGA

Cosmologie şi poezie

Implicitul demersului analitic desfășurat de Ioana Em. Petrescu, la nivelul creației eminesciene, centrat pe funcția cosmologicului, ca principiu esențial în structurarea orizontului vizionar al poetului, dar și al căutării de sens într-un univers, într-o lume care însumează deopotrivă materialitatea și spiritualitatea, avea conotații care, într-o parte, refuzau coborârea unor intervenții critice în actul de supralicitare a stratificărilor excesiv formale și, într-o altă parte, duceau la înțelegerea că „obiectul” avut în vedere este încă departe de a-și revela substratul.

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (I)

Argument

O astfel de temă, Condiţia revistelor de cultură, nu este deloc comodă. Au avut loc, în ultimii ani, dezbateri suficient de aprinse cu privire la numărul, utilitatea şi necesitatea revistelor de cultură. Ion Simuţ spunea, într-un articol care a stârnit multe reacţii, că sunt prea multe reviste culturale (în ancheta noastră, Traian Ştef crede că sunt prea puţine…). Care este starea revistelor de cultură, azi, cum apare peisajul revuistic românesc, ce relevanţă mai au revistele tipărite, faţă cu efervescenţa şi freamătul informaţional al suportului on-line, care e statutul colaboratorilor, cum sunt ei selectaţi, cât de deschise sunt revistele de la noi faţă de autorii care se autopropun, într-o viaţă literară uneori în ebuliţie, alteori foarte ternă, cum se manifestă independenţa de opinie a revistelor, de fapt, mai bine spus, câtă independenţă mai au revistele de cultură de la noi şi care ar fi soluţiile pentru difuzarea mai eficientă a revistelor culturale: acestea sunt interogaţiile/ dilemele de la care am pornit în realizarea acestei anchete, în care am căutat să angrenăm cât mai mulţi conducători de reviste, editori, colaboratori ai revistelor culturale sau scriitori.

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Mircea BRAGA: „«Închiderea» într-o idee e la fel de nefericită ca și aceea într-o singură carte”

– Stimate domnule Mircea Braga, aş începe dialogul pe care l-aţi acceptat cu amabilitate, prin a vă întreba care dintre treptele, etapele, momentele pe care le-aţi străbătut în făurirea destinului propriu le consideraţi esenţiale în formarea dvs. intelectuală? Ce v-a marcat cel mai mult, în aceste momente esenţiale? Un om, o carte, o idee?

– Întrebarea, de fapt întrebările dvs., stimate coleg și prieten (cum ar fi zis Mircea Ivănescu), mă împing nu către un simplu răspuns, ci spre o confesiune, ale cărei episoade voi încerca să le aduc la lumină dintr-o memorie deja destul de obosită. În primul rând, „momente” n-au fost prea multe, oarecum detașabile fiind cele pe care le voi menționa în continuare. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – portret în palimpsest (2/5)

24_a_foto_mircea_struteanu

 

Eugen NEGRICI

 

Ileana Mălăncioiu

 

Ileana Mălăncioiu contrazice, prin ţinuta intelectuală, prin felul de a fi şi prin biografia ei literară, binecunoscuta, blestemata teorie a supremaţiei absolute a aranjamentelor la români.

Nu cunosc, în lumea noastră a literelor, o altă fiinţă care să-şi întemeieze viaţa şi destinul literar numai pe adevăr şi pe refuzul compromisului, pe veghe, curaj civic şi curaj estetic (un curaj care ţine de autenticitatea trăirii şi nu de nevoia de glorie).

În timp ce barzii ţării galopau optimist pe câmpiile pline de roade ale patriei socialiste şi literatura oficială glorifica viaţa (care era viaţa Cârmaciului), Ileana Mălăncioiu aduna, în poezia ei, suferinţa lumii şi ne propunea o temă prezentă în marea literatură a Europei – tema morţii. O temă pe care o dezvoltă, din aproape în aproape, cu o înfrigurare stranie, până acolo încât reuşeşte să plăsmuiască o lume a ei, un regat al umbrelor şi al sufletelor neliniştite, reactualizând vechile credinţe ale lumii ţărăneşti. Aşa cum sentimentul dureros al unei erori tulbură imaginaţia lui Dante, tot astfel fantezia ei sângerează de o vină misterioasă. Dar nici starea de beatitudine nu lipseşte când sufletul ei devine uşor, mântuit şi călăuzit de lumină. În timp ce totul, în poezia de azi, se preface în efect ieftin şi parodie, e reconfortant să descoperi la Ileana Mălăncioiu o tensiune a ideii, o nobleţe a tonului, un control uimitor al delirului imaginativ. Pentru toată această tentativă de recuperare a unei specii literare de prestigiu şi pentru faptul că a readus în literatură ceea ce, de la Eminescu încoace, părea că se pierduse – gravitatea lirică – socotim că Ileana Mălăncioiu aparţine castei marilor poeţi iviţi în vremurile tulburi, de neputinţă şi violenţă, ale ultimei jumătăţi a secolului XX. Citește în continuare →

de VATRA

Lectură, cititor, carte (2/8): Florin Manolescu, Mircea Braga, Mirela Roznoveanu, Gheorghe Grigurcu și Zoe Petre

lectura 2

 

Florin MANOLESCU

 

Lectura ca normalitate

 

Paul Cornea şi Matei Călinescu au scris două foarte instructive cărţi pe această temă, şi de pe la mijlocul secolului trecut încoace, odată cu configurarea unui nou drum al teoriei literare, cel interesat de lectură şi de cititori şi numit estetica receptării, bibliotecile, mai ales cele universitare, s-au umplut de alte numeroase studii savante, interesate de aceleaşi chestiuni. Nu mai vorbesc de abordările pedagogice, psihologice sau sociologice, care sînt şi mai vechi. Sau de ingenioasele puncte de vedere al unor mari scriitori, din care s-a informat şi teoria literară. Aşadar, sînt zeci şi sute de răspunsuri posibile la întrebările dvs. Citește în continuare →